Dacă în primul episod al lecţiei video “Little Dreams” ai cântat alături de noi partea armonică a cântecului, acum e momentul să ne ocupăm de solo-uri. Primul a fost creat şi interpretat de Marius şi este rezervat chitarei acustice – care trece aici cu delicateţe prin stări de tristeţe şi melancolie – iar mie mi-a revenit finalul pentru emoţia şi puterea nesfârşită de expresie a chitarei electrice.
Le mulţumesc încă o dată prietenilor Valentin “Bimus” Sturzu (regie, camera 1, montaj) şi NMC (sunet, camera 2), care ne sunt alături în realizarea materialelor video pentru Lecţii-de-chitară.ro.
Te invit să dai SUBSCRIBE canalului nostru de pe Youtube, unde vom publica periodic lecţii de chitară video.
De multe ori, dacă eşti obişnuit să faci toate lucrurile importante bazându-te pe mâna stângă, îţi va fi destul greu să te hotărăşti asupra chitarei ca instrument de expresie. Întrebări precum “oare voi găsi o chitară potrivită pentru stângaci?”, “am unde să iau lecţii?” se vor ivi, inevitabil, însă e important să ştii că a cânta altfel decât o fac majoritatea nu e nicidecum imposibil, ci poate doar mai complicat la început.
Ar trebui să înveţi să cânţi ca dreptacii?
Nu neapărat – şi nu e indicat. Prima decizie importantă pe care va trebui s-o iei când faci cei dintâi paşi în lumea chitarei este cu care mână vei apăsa corzile. Dacă te decizi să cânţi cu tehnica unui dreptaci şi nu eşti 100% confortabil cu asta, mai devreme sau mai târziu tot vei ajunge în postura de-a căuta chitare şi lecţii gândite special pentru stângaci.
Dacă mâna cu care scrii este instinctiv stânga şi acest lucru nu s-a schimbat din copilărie, nu prea ai motive să crezi că vei reuşi cu o chitară pentru dreptaci. Majoritatea stângacilor iau o chitară de mână dreaptă, o întorc invers şi încep să exerseze astfel – nimic mai greşit!
Cum stă treaba cu inversarea corzilor?
Dacă nu îţi poţi permite acum o chitară concepută special pentru tine, ce poţi face este să-ţi pui corzile
în ordine inversă (E – B -G – D – A – E). Cel mai bine este să apelezi la un prieten, un profesor de chitară sau chiar un lutier pentru această operaţiune, deoarece nu e atât de simplă precum pare.
În plus, la o chitară acustică “întoarsă” vei avea mereu problema tuning-ului: se va dezacorda mult mai repede. În cazul celei electrice, potenţiometrele îţi vor fi mereu din cauza felului cum sunt poziţionate pe o chitară concepută pentru dreptaci. De asemenea, punându-ţi corzile invers îţi va fi destul de greu să urmăreşti mare parte din tabulaturi.
Unde găsesc chitare pentru stângaci?
Chitarele speciale pentru stângaci sunt ceva mai scumpe şi puţin cam greu de găsit în majoritatea magazinelor de muzică. Bineînţeles, avem suficiente variante pe Internet, una dintre ele fiind această Aria AW20-LH acustică, disponibilă pe eAudio la preţul de 420 ron. O chitară electrică Squier Stratocaster concepută pentru stângaci începe de la preţul de 974 ron, de exemplu pe Bo-Bo.ro.
Lecţiile tale de chitarist ce preferă mâna stângă ar trebui să decurgă exact ca în cazul unui dreptaci, fără ezitări în ceea ce priveşte tabulaturile sau orice altceva. Nu uita că artişti celebri precum Jimi Hendrix, Paul McCartney, Kurt Cobain şi Tony Iommi au avut aceeaşi “problemă” aparentă, însă tot au revoluţionat istoria chitarei şi au creat trend-uri la nivel mondial. Pune mâna pe chitară şi nu te mai gândi la altceva decât la muzică!
În opinia mea, orice artă se învaţă.
Aşa cum un pictor işi educă simţurile atunci când priveşte/studiază operele altora, urmând ca mai apoi să exerseze punându-şi propriile trăiri în culori, aşa şi muzica se învaţă.
Încă de la primele lecţii cu Silviu Dumitriu, l-am rugat să mă îndrume spre ce ar fi benefic pentru mine ca viitor instrumentist. Am plecat de la el cu o lista lungă de nume, printre care: Malmsteen, Satriani, Vai, Mike Oldfield, Pink Floyd, etc.
Desigur, pe unii îi ascultasem deja, dar au fost şi nume pe care le-am scris greşit, a fost şi multa muzică nouă pe care am descoperit-o datorită dorinţei mele de a-mi lărgi orizonturile.
Recent, unul dintre elevii mei mi-a lăsat o înregistrare. Şi, cum muzica se împărtaşeşte celor din jur, iată un discurs ce te poate face sa plângi şi să râzi în câteva minute:
* Mulţumesc Dan
Am observat că mulţi dintre elevii mei apreciază piesa “Little Dreams” şi mulţi mi-au cerut s-o studiem la lecţiile de chitară, aşa că am hotărât să fac un tutorial video pentru structura armonică (strofe şi refren) împreună cu partenerul meu de jam sessions şi colegul meu, Marius Furduescu.
Alături ne-au fost, ca de obicei, Valentin “Bimus” Sturzu (regie, camera 1, montaj) şi NMC (sunet, camera 2), cărora le mulţumesc din suflet.
“Little Dreams” este prima piesă a trupei mele, Alexandra & Alec, pentru care am creat eu versurile, alături de NMC. Este o piesă în La minor, despre o iubire aproape imposibilă din cauza distanţelor – şi totuşi magică – iar acordurile pe care le-am ales te poartă prin toate stările, de la fericire la nelinişte, dezamăgire şi împăcare cu o aşteptare ce se întinde mai departe decât deşertul…
Este piesa ce dă titlul CD-ului promoţional Alexandra & Alec, care a apărut în decembrie 2009 şi conţine o selecţie de 11 piese originale create împreună cu Alexandra Ivan pe parcursul ultimilor doi ani.
Cântecul “Little Dreams” are şi două solo-uri (unul pe chitară acustică – al lui Marius – şi unul pe electrică, al meu), dar am ales să le tratăm separat, într-un episod viitor al lecţiilor video.
Pentru a fi anunţat/ă de îndată ce îl publicăm, te poţi abona la newsletter sau poţi da SUBSCRIBE canalului de YouTube “Lectiidechitara”.
Foto: Edi Enache
Când riff-urile de chitară se întâlnesc cu pasajele de vioară imaginate acum sute de ani de Mozart, poţi simţi că lumea se cutremură. Iubitorii de muzică clasică ar fi putut strâmba din nas, dar cu toate astea îi vezi fascinaţi (şi în număr mare) în primele rânduri ale Sălii Palatului.
Cel puţin, aşa s-a întâmplat la ultimul eveniment marca Mozart Rocks la care am avut plăcerea să particip – şi nu văd niciun motiv ca pleiada de chitarişti invitaţi de domnul Constantin Teodorescu pentru această ediţie să nu repete experienţa.
Pe 12 aprilie de la ora 19.00, la Sala Palatului se va desfăşura concertul Mozart Rocks, ce reuneşte chitarişti tineri ai momentului şi fragmente din repertoriul clasic – bineînţeles, nu doar ale lui Mozart : ) De data aceasta, evenimentul are un scop caritabil, despre care poţi citi mai multe pe blogul dedicat.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi despre line-up şi biletele la eveniment, urmăreşte contul @MozartRocksRo pe Twitter.