Lectii de chitara

După 11 ani, Steve Vai s-a întors la Bucureşti să mai scrie o pagină de istorie muzicală live. Dacă în 2000 a plecat nemulţumit de sonorizare şi fără să apuce măcar să-şi imprime piesa dedicată României pentru albumul “Alive In An Ultraworld”, iar anul trecut am avut parte de un recital foarte scurt la Cerbul de Aur, acum chitaristul şi-a desfăşurat cu adevărat show-ul pe scena Sălii Polivalente.

Este cunoscută pasiunea lui pentru compoziţiile dedicate orchestrei – şi la fel de apreciată măiestria cu care reuşeşte să integreze elementele de forţă rock în aceste lucrări instrumentale.

Steve Vai a fost cap de afiş la cea de-a patra ediţie a festivalului Music Contaminations, un proiect ambiţios italiano-român organizat de InMusica Events şi Cramps Music, ce-şi propune să “intersecteze” influenţe culturale/muzicale spre deliciul unui public cât mai larg.

După ce prima seară a festivalului a reunit celebrul Quartetto d’Archi della Scala di Milano (cu un repertoriu de prestigiu european) şi vibraţiile tinere ale cvartetului autohton Passione (ce a abordat lucrări româneşti), pe 8 decembrie am ascultat Proconsul, George Baicea Band şi Magnetofono. O alăturare cel puţin ciudată de stiluri, ai spune, dar contextul – de schimb intercultural şi melanj artistic – a permis-o cum se poate mai bine.

Inedită a fost şi alegerea lui Steve Vai de a fi însoţit pe scenă de tineri instrumentişti români, selectaţi cu cea mai mare atenţie şi reuniţi sub numele de Evolution Tempo Orchestra.

Printre ei s-au numărat Călin Grigoriu (chitară), Fernando Drăgănici (clape), Adrian Ciuplea (bass), Tamaş Adorjani (percuţie), Marcel Moldovan (tobe), Diana Jipa (vioara I), Lavinia Cătană (vioara a II-a), Mădălina Penciu (violă) şi Violeta Dumitru (violoncel). Evolution Tempo Orchestra a fost dirijată de George Natsis.

Cei care se aşteptau la o reeditare a concertului lui Steve Vai cu Orchestra Metropolitană din Olanda au fost cel puţin surprinşi. Deşi complexitatea şi gradul de detaliu al partiturilor lui Vai sunt greu de descris, chitaristul susţine că “acestea sunt printre cele mai simple lucrări simfonice ale mele” şi, pe scena Sălii Polivalente, a lăsat inspiraţia de moment să adauge culoare pieselor.

Dialogurile dintre chitara maestrului şi instrumentele din orchestră au dat startul unei seri de fascinaţie, forţă şi… echilibru. Vai nu a adăugat o trupă rock unei orchestre, ci a integrat perfect maniere de-a cânta cu istorii atât de diferite.

M-am bucurat că, deşi recitalul nu a fost foarte lung, a inclus şi piesa mea preferată – “Lotus Feet”. Vai a fost într-o formă de zile mari, glumeţ ca de obicei (“even Americans have to be in tune“) ; relaxat chiar şi când i-a ieşit un cablu şi un tehnic a fost nevoit să remedieze problema chiar pe scenă; deschis şi fără atitudini de superstar (pe care, fie vorba între noi, şi le-ar permite după 30 de ani de muzică genială).

Dat fiind că se împlineau în seara de 8 decembrie 30 de ani de la asasinarea lui John Lennon, Vai a ţinut să-i dedice show-ul şi ne-a povestit cum a aflat de moartea artistului – după un concert cu Frank Zappa în Santa Monica.

Dincolo de nominalizările Grammy, de tehnica impecabilă şi aura de legendă vie a chitarei, pe scena Sălii Polivalente am văzut un om cu inima deschisă, care iubeşte muzica până la dependenţă (poate de-aceea spunea la conferinţa de presă că n-a fost niciodată adeptul narcoticelor), care poate compune simfonic pentru orchestră şi band rock deoarece vede prin detalii şi pune emoţii fără jumătăţi de măsură în fiecare notă. Astfel ajunge muzica să te îmbete, să devină de neuitat: când e scrisă din inspiraţie pură şi interpretată atât de fidel feeling-ului…

Sonorizarea a fost neaşteptat de OK – poate mi-aş fi dorit să fie mai bine definite în mix instrumentele – dar dincolo de detalii subiective, sound-ul a fost unul demn de nivelul lui Vai şi de-a oferi publicului o experienţă de calitate. Aşa cum noi am ieşit din sală încântaţi şi cu sufletul plin, aşa sper că şi Steve Vai a plecat spre alte zări cu imaginea unei Românii schimbate în bine – sau măcar pe drumul cel bun.

Dacă stăm să ne gândim, show-ul lui a fost sold-out; acelea au fost aplauzele unui public numeros, acuzat prea des şi prea pe nedrept de superficialitate. Creaţiile instrumentale ale unui guitar hero ar putea fi considerate de nişă… se pare, aşadar, că nişa aceasta are suficienţi adepţi şi la noi. Mai în glumă, mai în serios, la conferinţa de presă s-a vehiculat ideea unui G3 pe meleagurile noastre (dat fiind că şi Paul Gilbert a concertat la Bucureşti pe 4 decembrie – numai Satriani mai lipsea!).

Mai frumos e faptul că, după concertul reuşit de la Bucureşti, tinerii instrumentişti reuniţi în Evolution Tempo Orchestra pleacă împreună cu Steve Vai în Italia, la Rimini, unde vor susţine un show identic pe 11 decembrie.

SETLIST

1. Frangelica (Part 1) – orchestra
2. Kill the guy with the Ball
3. The God Eaters
4. The Murder Prologue
5. The Murder
6. Lotus Feet
7. Answers
8. I’m Becoming
9. Salamanders in the Sun
10. For the Love of God
11. Liberty
12. Crying Machine – doar cu trupa
13. For the Love of God – encore

PS: Vom reveni cât de curând şi cu impresiile lui Marius de la concert.

Foto: Gabriel Olteanu; arhive personale