Sfaturi pentru schimbarea rapidă a cordurilor

Sfaturi pentru schimbarea rapidă a cordurilor

Pentru că în trecut ţi-am explicat cum se formează acordurile şi cum le poţi memora mai uşor, astăzi m-am gândit să merg puţin mai departe şi să abordez un subiect mai delicat pentru mulţi chitarişti, poate chiar şi pentru tine – trecerea rapidă dintr-un acord în altul.

Subiectul este delicat, pentru că sunt sigur că de multe ori ţi s-a întâmplat să renunţi să mai cânţi o piesă, din simplul fapt că în ciuda tuturor eforturilor tale nu ai reuşit să schimbi acordurile fără să te opreşti din cântat sau fără să cânţi ritmul pe corzi libere, pentru a avea timp să faci trecerea.

Este adevărat că pentru a ajunge să faci trecerea rapidă dintr-un acord în altul ai nevoie de exerciţiu, însă ceea ce vreau să-ţi subliniez este că nu orice fel de exerciţiu te va ajuta. Faptul că tu încerci să treci de mai multe ori dintr-un acord într-altul, fără să ai o anumită « strategie », rezultatele vor întârzia să apară.

Aceastea fiind spuse, hai să trecem la treabă şi să-ţi dau 4 sfaturi care îţi vor uşura schimbarea acordurilor şi pe care dacă le aplici întocmai, îţi garantez că vei cânta din nou acele piese puse deoparte.

 

  1. În primul rând trebuie să ai unul sau două puncte de sprijin pe gâtul chitarei care să exercite forţe de apăsare contrare. În felul acesta îţi vei asigura o mişcare mult mai uşoară a degetelor.
    Ca să subliniez importanţa punctului de sprijin, ia chitara în mână şi execută orice gamă sau exerciţiu care să implice toate degetele de la mână şi vei observa că degetele se vor mişca haotic şi fără siguranţa.Aşadar, prima condiţie în executarea cu succes a schimbării de acorduri este să ai punct de sprijin şi nu o simplă zona de contact cu gâtul chitarei.
    Pentru mine, cele două puncte de sprijin sunt localizate la degetul mare şi la baza degetului arătător. Astfel, forţa de apăsare a degetului mare este orientată în faţă, iar forţa de apăsare de la baza degetului arătător este înspre mine. În acest fel imi creez senzaţia că ţin gâtul chitarei în balans.
  2. Este ineficient să pui degetele progresiv pe corzi. În acordul Do major, ar însemna să pui întâi degetul arătător pe coarda Si, mijlociul pe coarda Re şi apoi inelarul pe coarda La.
    Exerciţiu
    : Ia din nou chitara şi exersează în felul următor : din poziţia acordului Do major, încearcă să desprinzi uşor degetele de griff fără să le modifici poziţia, apoi revino cu ele pe griff. În cazul în care îţi este dificil să le păstrezi în aceeaşi poziţie atunci când le desprinzi, încearcă să apeşi mai tare cu degetul mare pe gât, însă fără să pui din nou degetele pe griff. Vei observa că astfel, degetele vor rămâne în poziţia pe care o aveai înainte de desprindere.
    Dacă te-ai întrebat vreodată cum de alţi chitarişti schimba acordurile atât de repede ? – Răspunsul este că majoritatea formează acordurile întâi « în aer » şi apoi apăsă cu degetele pe grif, pentru că dacă ar pune degetele progresiv, ar pierde timp. (more…)

Cum se compune o piesă episodul 7 – Acordurile – Partea a 2-a

Cum se compune o piesă episodul 7 – Acordurile – Partea a 2-a

În prima parte a acestei serii de articole, care au ca temă acordurile, am făcut o introducere legată de importanţa formării unui “vocabular” de acorduri, urmând ca ulterior să-ţi prezint câteva noţiuni esenţiale despre formarea acestora. Articolul de faţă este dedicat modului în care poţi construi acordurile pe chitară.

Înainte, aş vrea să fac o mică recapitulare a teoriei tonalităţii. Îţi spuneam că, tonalitatea este caracterizată prin: 1. Modul său (organizarea specifică a treptelor aflate în anumite relaţii intervalice faţă de tonică, ceea ce se traduce într-o anumită succesiune a tonurilor şi semitonurilor), 2. Gama sa (aşezarea treptată a notelor ce compun tonalitatea, respectând relaţiile intrevalice impuse de mod) şi prin 3. Acord.

Din materialul sonor al unei tonalităţi poţi construi pe fiecare treaptă câte un acord prin suprapuneri de terţe.

Aşadar, pornind de la modul în care se formează orice acord de 3 sunete (şi anume suprapunând treptele 1, 3 şi 5), poţi să descoperi ce fel de acorduri (majore sau minore) vei avea pe fiecare treaptă.

Ca să înţelegi mai uşor, îţi voi exemplifica cu modul de formare al acordului treptei a II-a din Do major, apoi pentru restul acordurilor, sarcina îţi va reveni ţie :)

Pornind de la materialul tonalităţii Do major, pentru a descoperi ce fel de acord vei avea pe treapta a II-a, paşii pe care să-i urmezi ar fi aceştia: (more…)

Nou: Fender Mustang I şi II

Nou: Fender Mustang I şi II

Adesea îmi însoţesc elevii la magazinul de muzică atunci când plănuiesc să-şi cumpere primul amplificator pentru chitara electrică. De cele mai multe ori, problema se pune în felul următor: buget rezonabil, un amp nu prea zgomotos pentru apartament şi care ar face totuşi faţă la o cântare dacă ar fi cazul, câteva efecte pentru a nu investi şi în procesor/pedale din prima.

Ei bine, decizia nu este niciodată uşoară – şi ca să ofer un exemplu ce pare să îmbine toate aceste calităţi, am ales noile modele de Fender Mustang, I şi II.

Sound-ul poate fi modelat cu uşurinţă datorită celor 24 de efecte, printre care se numără chorus, flanger, tremolo, octaver şi mai multe tipuri de reverb şi delay. Seria Mustang vine cu 24 preset-uri de amplificatoare, ce oferă versatilitate serioasă… la îndemână.

Fender Mustang I (8”) este un combo cu o putere de 20 Waţi, în vreme ce Fender Mustang II (12”) îţi oferă 40 W de energie rock pură. Ambele au ieşire pentru căşti, ceea ce înseamnă că vei putea repeta oricând şi oriunde fără să deranjezi pe cineva.

Conectarea prin USB este o noutate şi constituie un pas în “digitalizarea” setup-ului tău. (more…)

Andreas Oberg: Warm-up Ziua Chitarelor

Andreas Oberg: Warm-up Ziua Chitarelor

V-am povestit cât de genial a fost la Ziua Chitarelor 3… şi acum am găsit şi acest video, cu Andreas Oberg încălzindu-se înainte de eveniment.

Simplu, natural, fluent… fabulos! Exact aşa cum a fost în fiecare secundă pe scena Teatrului Bulandra.

Cu siguranţă lejeritatea şi feeling-ul cu care cântă pot constitui doze mari de inspiraţie pentru fiecare dintre noi, aşa că… să-l urmărim pe Andreas:

Chitare electrice pentru copii

Chitare electrice pentru copii

Dacă fiul sau fiica dvs. se gândeşte serios să se apuce de chitară şi ştie că îşi doreşte să cânte pe electrică, e timpul vă informaţi despre acest tip de instrument. În primul rând, e esenţial să ştiţi că micuţul/micuţa va avea nevoie şi de un amplificator pentru a putea repeta. Nu trebuie să fie de putere mare şi nici să sperie vecinii :) e doar ca să se audă când repetă.

Unui copil îi va fi oarecum mai uşor să înveţe să cânte pe chitară electrică, deoarece e nevoie să apese mai puţin corzile şi astfel se reduce din durerea pe care o va simţi în degete, inevitabilă la primele lecţii.

E important să ştiţi că, în funcţie de vârstă, copilul dvs. va avea nevoie de o chitară de dimensiuni potrivite: în general, pentru micii chitarişti între 6 şi 11 ani este indicat să cumpăraţi o chitară 3/4, în vreme ce pentru copiii sub şase ani este recomandată dimensiunea 1/2 (jumătate din mărimea unei chitare pentru adulţi). Fireşte, pe măsură ce copilul va creşte, va trebui să schimbaţi chitara, deci nu acţionaţi ca şi cum i-aţi cumpăra un bun pentru tot restul vieţii.

Lăsaţi-i libertatea de-a alege: e important ca lui/ei să-i placă instrumentul la care va cânta – asta va face repetiţiile mult mai plăcute! Învăţaţi-vă copilul să preţuiască noua sa chitară, să o respecte, să o transporte cu grijă (în acest scop trebuie să îi cumpăraţi şi o husă, ce costă aproximativ 50 ron). Va avea nevoie şi de un acordor (tuner), pentru ca instrumentul să fie mereu acordat, oriunde ar fi cel mic.

Să revenim acum la subiectul nostru principal, anume modelele de instrumente indicate pentru copiii ce tocmai au început să ia lecţii de chitară sau o vor face curând.

(more…)

Pagina 1 din 512345