Prima mea chitară electrică a fost o Yamaha a cărei serie nu o ştiu nici până azi, cumpărată de la un magazin second hand din Iaşi după lungi insistenţe. Am mers s-o aleg împreună cu profesorul meu de chitară şi cu mama mea, aveam pe atunci 17 ani şi vise nenumărate, dar nicio idee despre cum ar trebui să arate ori să sune o electrică “adevărată”.
O vreme am cântat la ea fără amplificare şi am acordat-o exclusiv după ureche, deoarece tunerele şi amplificatoarele nu se găseau la tot pasul şi mai ales nu la preţuri accesibile. Felul în care-mi exersam auzul, de nevoie, în acele zile fără Internet, şi nesaţul cu care citeam orice referire la chitare în orice publicaţie obscură m-au ajutat enorm mai târziu, dar m-au şi enervat şi ţinut pe loc uneori. Hai să avem grijă să nu treci şi tu prin asta, nu-i aşa?
Astăzi, informaţia e accesibilă pretutindeni, iar chitarele şi amplificatoarele sunt mai uşor de comandat de oriunde ai fi, prin intermediul magazinelor online.
Dacă este pentru prima oară când îţi cumperi o chitară electrică, ai la dispoziţie numeroase “beginner packs” – seturi formate din instrument, amplificator şi tuner (plus curea, corzi şi husă de cele mai multe ori), grupate la un preţ accesibil şi alese pentru a-ţi permite să cânţi primele acorduri de îndată ce desfaci cutia.
Avantajele pachetelor pentru începători:
Am mai vorbit acum ceva vreme despre legătura strânsă între Steve Vai şi Ibanez, povestind şi despre câteva chitare concepute de artist împreună cu specialiştii brand-ului. Unul dintre modelele ce au câştigat aprecierea instrumentiştilor de pretutindeni este chitara electro-acustică Euphoria, care a primit anul acesta un upgrade.
Noile versiuni ale chitarei signature Ibanez Euphoria, EP5 şi EP10, au făcut senzaţie la NAMM 2011, unde au fost prezentate chiar de Vai.
Ambele modele au corpurile făcute din molid de Arizona (Engelmann), gâturi de mahon şi o “constituţie” ergonomică, pentru comfortul oricărui muzician. Ibanez Euphoria EP10 are modelul “Tree of Life” specific seriei, în vreme ce EP5 este decorată cu logo-ul lui Vai pe tasta a doisprezecea.
Euphoria EP10 este dotată cu o doză Fishman Matrix şi un preamplificator Aura IC cu patru preset-uri de ton create special pentru Steve Vai. Preţul recomandat de Ibanez pentru această chitară este de 1499$.
Euphoria EP5 are o doză Fishman Sonicore şi un preamplificator Ibanez AEQ210TF ce permite ajustarea sunetului şi schimbarea fazei pentru a evita microfoniile pe scenă. Instrumentul va costa în jur de 749$.
Cele două modele signature Steve Vai sunt disponibile anul acesta doar pe negru.
Preţul . Deocamdată, în România este disponibil doar modelul anterior, Ibanez Euphoria EP9, la preţul promoţional de 3600 ron.
Ibanez Euphoria nu este o chitară doar pentru fanii Vai; e un instrument de calitate, care poate da un plus de strălucire unei piese în variantă acustică sau se poate integra ideal în mixul unei trupe.
Ai fi tentat/ă să cumperi unul dintre noile modele Euphoria?
Foto: Ibanez