John Mayer se numără de ceva vreme printre artiştii intraţi în graţiile Fender, având şi o serie de chitare Stratocaster create după gusturile şi asemănarea stilului său.

De curând, chitaristul a anunţat lansarea unui nou model special, care va fi manufacturat în doar 500 de exemplare pentru fanii săi din întreaga lume.

Este vorba despre Stratocaster Black 1 Special Edition, o copie fidelă a chitarei sale preferate, Fender-ul negru care l-a însoţit la sute de concerte şi suficiente sesiuni memorabile de studio.

Black 1 este în esenţă asemănătoare cu model de serie propus de John Mayer (care costă în jur de 2200$), având în plus părţile de metal de culoare aurii şi o husă super-protectoare de al cărei design s-a ocupat chiar artistul.

Îţi place John Mayer? Ai investi într-o astfel de chitară signature?

Niciun articol asemănător.

Ne-am tot gândit, Marius şi cu mine, să începem o serie de articole despre piesele legendare care au influenţat istoria muzicii rock şi pe care generaţii după generaţii de tineri chitarişti le (re)descoperă pe cele şase corzi ale viselor lor. Sunt cântecele cu care am crescut, versurile care ne-au inspirat, acordurile superbe pe care le regăsim aproape la fiecare lecţie, când câte un elev ambiţios îşi propune să cânte ca Slash, să sune uneori precum Hendrix sau să prindă din nebunia electrizantă a lui Steve Vai.

Aşa că te invit să facem o incursiune în lumea magică a istoriei rock, să ne reamintim cum au fost scrise cele mai frumoase piese pe chitară ale tuturor timpurilor, încă din vremea când esenţa muzicii era tot ce conta…

Nu trece zi fără ca dincolo de geamurile sediului nostru din Unirii să nu se audă intro-ul din “Sweet Child O’ Mine”, cu acel riff descoperit de Slash din joacă în anii timpurii ai Guns N’Roses – acelaşi care a inspirat mii de chitarişti, profesionişti şi profani ai instrumentului, conducând la desemnarea lui drept “cel mai tare riff al tuturor timpurilor”. Alături de vocea lui Axl, sound-ul atât de viu din anii de început ai GnR şi versurile sensibile, chitara lui Slash a făcut din “Sweet Child O’ Mine” un adevărat imn, ce răsună neîncetat prin praful timpului.

Iată câteva lucruri pe care poate nu le ştiai despre una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei Guns N’Roses:

* Saul Hudson aka Slash a fost cel care a pornit totul, ca o joacă: la un jam session cu trupa, se încălzea cântând un soi de exerciţiu rapid, cu sound “de circ”. Izzy Stradlin, maestrul chitarei ritmice din GnR, a simţit ceva magic dincolo de notele lui Slash şi i-a cerut să repete pasajul. În câteva minute (cum au fost compuse majoritatea pieselor Guns din acei ani), bass-ul şi toba dădeau contur unei balade rock ce avea să zguduie lumea. Sus, în camera lui, Axl părea că se odihneşte nepăsător la toate, însă melodia proaspătă pe care colegii lui o finisau în sala de repetiţii devenită căminul trupei l-a inspirat să scrie nişte versuri geniale, ce fac referire la iubita lui de atunci, Erin Everly.

Axl Rose şi Erin Everly

* Deja o tradiţie în modul de lucru al trupei, producţia a fost anevoioasă: în vreme ce oamenii de studio pe care Guns îi respingeau unul după celălalt doreau un sound finisat, băieţii nu căutau decât să aducă pe disc magia şi spontaneitatea din sala de repetiţii. Mike Clink a fost totuşi cel de la care au acceptat sugestia de-a scoate cea de-a treia strofă (cântecul era, după părerea producătorului, prea lung) şi de-a adăuga un middle part, o “explozie” sonoră atât de necesară. Exasperat de faptul că nu ştia exact ce să facă cu această parte, Axl şi-a pus capul în mâini şi a început să întrebe, ca pentru sine: “Where do we go? Where do we go now?” (Încotro ne îndreptăm? Încotro ne îndreptăm de aici?). Mike Clink a fost pe fază şi i-a sugerat să cânte exact acest lucru drept middle part.

Guns N'Roses în perioada lor de glorie

* Piesa era mai lungă în varianta iniţială, dar casa de discuri a sugerat reducerea ei la puţin peste patru minute; astfel, o mare parte din solo-ul lui Slash a dispărut din versiunea radio edit. Axl Rose a fost cel mai dezamăgit, deoarece considera că acea parte instrumentală era cea mai preţioasă pentru piesă.

* Casa de discuri a respins şi prima idee de videoclip a băieţilor, deoarece implica o temă controversată: traficul de droguri. În schimb, Guns au filmat cu naturaleţe în sala de repetiţii, fiecare membru al trupei aducându-şi iubita din acea perioadă. Atmosfera creată a fost de-a dreptul romantică, captivantă şi suficient de “digerabilă” pentru MTV, ca dovadă că “Sweet Child O’ Mine” a ajuns singurul Number One american din cariera trupei.

* “Sweet Child O’ Mine” apare în varianta originală pe albumul de debut al trupei Guns N’Roses, “Appetite for Destruction” (1987).

* Piesa beneficiază de numeroase cover-uri, care mai de care mai interesante. Astăzi le-am ales pe cele realizate de Sheryl Crow şi Taken by Trees, tocmai pentru că oferă o perspectivă total diferită asupra emoţiilor din cântec:

Învaţă să cânţi “Sweet Child O’ Mine” la chitară

Tabulatură

Backing Track

* Am ales acest backing track tocmai pentru că e în tonalitatea originală: aşa cum probabil ştii, GnR aveau chitarele acordate cu un semiton mai jos.

Vezi şi:

1. Nancy Wilson: Heart of rock

Am avut plăcerea de a-l asculta live pe Paul Gilbert în octombrie 2008, când a susţinut un concert în fostul Becker Brau din Bucureşti. Pe atunci promova albumul “Silence Followed by a Deafening Roar” şi am avut parte de tot tacâmul: full band (inclusiv soţia sa la clape), căşti uriaşe, energie uriaşă, discursuri funny, magia chitarei pe care o ştiam atât de bine din piesele Mr. Big – şi ceva mai mult.

O veste excelentă pentru chitariştii români şi împătimiţii acestui instrument este că Paul Gilbert va reveni pe meleagurile noastre la începutul lunii decembrie, pentru a susţine un concert la Sibiu (3 decembrie, Oldies Pub) şi unul la Bucureşti (4 decembrie, Silver Church).

Preţurile biletelor pentru concertul din Capitală sunt după cum urmează:

Acces general: 50 lei până în 30 septembrie
Acces general: 70 lei în luna noiembrie
Acces general: 90 lei în perioada 1-4 decembrie

Artistul va fi însoţit de un band compus din Tony Spinner (chitară; voce), Craig Martini (bass; voce) şi Jeff Bowders (tobe), ultimii doi făcând parte şi din echipa de studio cu care Paul şi-a imprimat cel mai recent album, “Fuzz Universe”.

Cireaşa de pe tort este că Paul Gilbert va oferi şi lecţii de chitară înaintea concertului, fireşte pentru un număr limitat de norocoşi. O sesiune privată cu maestrul (90 de minute) costă 300$ şi trebuie rezervată în avans cât mai rapid, prin intermediul site-ului său oficial.

Luna decembrie va fi o lună specială pentru chitariştii români, deoarece vom avea parte şi de un concert Steve Vai. Plănuieşti să mergi? Dar la Paul Gilbert?

Vezi şi:

1. Vine Steve Vai în România!
2. Eric Clapton şi Steve Winwood în România
3. Sammy Hagar şi Gibson Les Paul

Dacă nu ţi-ai făcut planuri pentru o vacanţă târzie, e timpul să o faci. Şi dacă ai căutat de multă vreme un motiv să ajungi/să te întorci în Delta Dunării, iată-l… În perioada 17-19 septembrie se va desfăşura în complexul Cormoran prima ediţie a Festivalului Hendrixperience – e vorba de trei zile de libertate şi muzică bună, mai mult decât un simplu fest de chitară sau un eveniment dedicat legendarului Jimi Hendrix.

Cele “3 Days of Freedom” oferă (…) pe fondul a trei zile de concerte, workshop-uri şi întâlniri informale cu muzicieni, impresari, jurnalişti şi autori de carte muzicală, audiţii tematice Jimi Hendrix şi muzica anilor ’70. Alexandru Andrieş, George Baicea, Ernesto Bianchi, Relu Bitulescu, Steve Clarke, Radu Lupaşcu, Aurel Mitran, Cătălin Răsvan şi Sorin Romanescu sunt printre cei ce vor fi prezenţi la prima ediţie a Festivalului Hendrixperience.

Unul dintre cei mai talentaţi chitarişti români din ultimii zece ani, George Baicea, va lansa în cadrul festivalului primul DVD românesc de Blues: “Stealth – Made In Romania” înregistrat de George Baicea Electric Blues Band.

De asemenea, în premieră est-europeană, basistul american de Jazz, Steve Clarke, îşi va lansa cel mai recent album, “New Beginnings”, înregistrat în formula de trio (cu participarea specială a chitariştilor Mike Stern şi Chris Morrison).

Tinerilor muzicieni (vârsta maximă de 25 de ani), susţinători ai muzicii de valoare, li se oferă şansa să îşi dovedească talentul în cadrul concursului de chitară electrică având ca premiu o pedala Digitech Jimi Hendrix Experience Expression Pedal. Înscrierile se fac pe adresa de mail office@event-plus.ro până în data de 10 septembrie.

Taxa de participare este de 85 ron.

Vezi şi:

1. Festivalul de Chitară Clasică Sinaia 2010
2. G3 România: ediţia a doua
3. Cinci albume esenţiale pentru chitarişti

Nancy Wilson, chitarista trupei Heart, este una dintre femeile care au schimbat – la propriu – faţa şi sound-ul anilor ’80. Alături de sora ei, Ann Wilson, a condus prima trupă rock dominată de o viziune feminină, deloc romanţată, care putea concura oricând cu alte band-uri ale acelor vremuri.

Fetele de la Heart au “bifat” toate punctele esenţiale ale perioadei: păr răvăşit, probleme de line-up, albume legendare, cântece cu o forţă lirică impresionantă şi, nu în ultimul rând, solo-uri excepţionale. În cele peste trei decenii de carieră, au lăsat în urmă hituri precum “Alone”, “These Dreams”, “Dreamboat Annie”, “Dog and Butterfly” şi, fireşte, “Barracuda”.

În copilărie, când Ann s-a îmbolnăvit pe parcursul unei veri şi a trebuit să stea în casă, mama fetelor a cumpărat o chitară acustică, ca să-i facă mai uşoară convalescenţa. Nancy a fost însă cea care a pus ochii pe instrument şi, de îndată ce a făcut corzile să vibreze pentru prima oară, nu l-a mai lăsat din mână. “Am tocit chitara, literalmente. Nu mă mai interesa nimic altceva… a fost ca şi cum ar fi fost primul meu prieten”, spune astăzi Nancy în interviuri.

În adolescenţă, Ann Wilson a început să cânte cu o trupă numită Heart – şi nu a trecut mult timp până s-a îndrăgostit de fratele chitaristului, Michael Fisher. Prima ei poveste de iubire i-a inspirat cântăreţei două lucruri importante pentru viitor: a compus piesa “Magic Man” şi a luat decizia să se mute în Vancouver (Canada), unde sora ei o va urma în 1974, pentru a se alătura trupei.

După o copilărie şi adolescenţă dedicată chitarei, plus câteva mici concerte pe cont propriu, Nancy era gata să se dedice cu toată energia muzicii, renunţând inclusiv la facultate pentru acest lucru. Primul LP semnat Heart a adus un suflu nou pe piaţa locală, începând de la prestaţia vocală incomparabilă a lui Ann şi terminând cu faptul că trupa se număra printre puţinele, la nivel mondial, care se puteau lăuda cu o chitaristă.

Chitara acustică a lui Nancy, împletită cu cea electrică a lui Roger Fisher (care i-a devenit, între timp, iubit) au dat naştere unui nou sound, puţin dramatic, dar conţinând energia rock şi melancolia rădăcinilor folk din Seattle, oraşul de suflet al celor două surori Wilson.

Câteva albume de succes şi câteva schimbări de componenţă mai târziu, Heart erau în fruntea topurilor internaţionale cu albumul onomim, ce conţinea hitul “These Dreams”. Pentru prima oară, Nancy a trecut în faţă, asumându-şi rolul solistei. De-a lungul anilor, va repeta experienţa pentru cântece precum “Treat Me Well”, “There’s The Girl”, “Stranded” sau “(Will You Be There) In The Morning”.

Un amănunt interesant este faptul că Nancy a înregistrat “These Dreams” fiind puţin răguşită din cauza unei răceli, ceea ce a conferit o latură mai “aspră” vocii ei catifelate. Săptămâni întregi, casa de discuri a presat-o apoi să mai înregistreze câteva piese cu acel timbru unic, încurajând-o inclusiv să se îmbolnăvească din nou…

Acest gen de “cruzime” e tipic pentru relaţia trupei Heart cu casa de discuri în acea perioadă: în vreme ce Ann se îngrăşase, Nancy era împinsă în faţă şi încurajată să poarte ţinute tot mai sexy; calitatea muzicii era pusă pe planul doi, în favoarea unei imagini “lucrate” şi a preocupării de-a ascunde formele tot mai generoase a lui Ann.

Perioada 1995 – 1990 a fost marcată de hituri precum “What About Love”, mega-succesul “Alone”, “If Looks Could Kill”, “All I Wanna Do Is Make Love To You”, dar şi de presiuni din exterior şi de turnee tot mai lungi, care le-au adus pe surori la capătul puterilor.

Nancy şi Ann au decis împreună să pună capăt acestei cariere zbuciumate şi să se întoarcă la rădăcinile muzicii lor, formând un mic grup independent numit The Lovemongers, ce aborda un sound mai aproape de acustic – în contrast cu orchestraţiile elaborate ale trupei Heart.

În 1999, Nancy şi-a lansat primul album solo, “Live at McCabe’s Guitar Shop”, un disc indie care a primit aprecieri nemăsurate din parte comunităţii locale, a iubitorilor de chitară şi a unor reviste importante precum “Rolling Stone”. Nancy a lansat şi un material video educativ pentru chitarişti, în care explică tehnicile folosite în cântecele Heart şi oferă câteva sfaturi interesante pentru instrumentişti – îl poţi comanda de pe Amazon la preţul de 18$.

Nancy este căsătorită cu regizorul Cameron Crowe, împreună cu care are doi copii. De-a lungul anilor, artista s-a implicat creativ în filmele soţului ei, realizând coloana sonoră pentru pelicule de succes precum “Jerry McGuire”, “Almost Famous”, “Vanilla Sky” şi “Elizabethtown”.

Chitarista în vârstă de 56 de ani îşi pregăteşte momentan revenirea pe marile scene alături de sora ei: pe 31 august este programat să apară “Red Velvet Car“, primul album Heart după o pauză de şase ani.

Sper că ţi-a făcut plăcere să citeşti acest articol, puţin neobişnuit pentru specificul Lecţii-de-chitară.ro, dar important pentru momentele când trebuie să-ţi aduci aminte că nu numai bărbaţii pot fi guitar heroes şi că acest minunat instrument poate fi inspiraţia şi forţa din spatele unor cântece geniale compuse de doamne

Vezi şi:

1. Istoria rock: Sweet Child O’ Mine

Uite că a venit şi ziua aia, mai devreme decât am crezut, în care voi spune în sfârşit – “Vine Steve Vai în România!” şi chiar să pot merge. Din păcate, nici când a venit în 2000 şi nici în 2009 la Cerbul de Aur nu m-am putut duce, însă anul acesta cu siguranţă voi merge negreşit.

Prima oară am auzit de Steve Vai în 1998, însă am reuşit să pun mâna pe un album de-al artistului abia în 2000.

Am o amintire foarte amuzantă legată de venirea lui Steve Vai în 2000. Ţin minte că toată luna martie şi până în aprilie, la unul dintre posturile de muzică autohtone de pe atunci, rula o reclamă a viitorului concert, reclamă ce avea pe fundal o piesă de-a lui Steve Vai.

Toată ziua stăteam cu televizorul deschis doar pe acel post, ca să nu pierd melodia de pe fundalul reclamei. Îmi ţineam tot timpul chitara aproape şi când venea reclama încercam să imit piesa. Problema era că vocea din reclamă fiind la un volum mai mare decât piesa, îmi îngreuna descifrarea, reclama dura doar 30-40 de secunde şi nici nu aveam VCR ca să o înregistrez. Şi uite aşa trebuia să aştept încă 4-5 ore, când rula din nou reclama, pentru a verifica dacă ceea ce am auzit eu în cele 30-40 de secunde era corect.

De prima oară când am auzit-o şi până astăzi, a rămas melodia care mă bine dispune cel mai mult. După 3 sau 4 ani de zile am redescoperit piesa şi din nou am simţit fiorul de energie, se numea “Juice” şi era piesa care deschidea albumul “Alien Love Secrets”.

Anul acesta Steve Vai va veni în luna decembrie şi va cântă alături de Cvartetul de Coarde al Teatrului Scala din Milano, în cadrul Festivalului Internaţional “Music Contaminations”.

Steve Vai nu este la primul proiect alături de instrumente clasice. Prima experienţă notabilă a avut-o în 2004 alături de “Netherlands Metropole Orchestra”, repetată apoi în 2006 cu aceeaşi orchestră. Prestaţia artistului alături de Metropole Orchestra a fost înregistrată, iar în 2007 apare sub titlul de “Sound Theories Vol. I & II”.

Voi reveni cu un update în care vă voi comunica data şi ora evenimentului.

Eu deja număr zilele până în decembrie

Vezi şi:

1. Steve Vai / Ibanez: Design a Jem
2. Eric Clapton şi Steve Winwood în România
3. Paul Gilbert, din nou în România

Aş vrea să-ţi vorbesc despre cum îţi poţi face repetiţiile la chitară mult mai distractive. Sunt o serie de jocuri pe care eu le practic deja cu elevii mei în cadrul întâlnirilor noastre. Pentru că efectele deja se văd la ei, iar ei sunt foarte încântaţi şi-mi solicită la fiecare lecţie să facem joculeţele, aş vrea să le împărtăşesc şi să-ţi explic cum funcţionează.

Jocuri pe chitară

Primul joc are ca scop învăţarea notelor pe griful chitarei.

Îţi subliniez acest lucru pentru că este un atu foarte important pentru orice chitarist. În momentul în care cunoşti notele pe chitară, totul va deveni foarte simplu – acordurile le vei înţelege mult mai uşor, ţi le vei aminti mult mai uşor şi în acelaşi timp le vei putea executa în diferite porţiuni ale grifului.

Cu toţii ne dorim să ne amintim acordurile pieselor preferate după ce le-am invăţat, iar faptul că ştii notele pe chitară, te va ajuta mult în această privinţă. Aşadar, numai avantaje

Jocul funcţionează în felul următor: ia-ţi un partener, poate fi un prieten care cântă şi el la chitară, unul dintre părinţi (dacă are deja cunoştinţe de chitară, dacă nu, poate avea în faţă o diagramă a notelor pe chitară) sau profesorul tău de chitară.

Veţi porni de la “Cântecul gamei”. Fiecare vers conţine la început o notă din gama Do major. Ex: Do, e prima notă-n gamă, Re, urmează după ea etc. La începutul primului vers, prima silabă cântată (DO, s.a.m.d), coincide pe chitară cu nota DO. Ţine minte unde ai pus degetul, pentru că aceea este nota de care ai nevoie. Repetă pentru toate versurile şi vei avea toate notele din gama Do major.

Apoi, partenerul tău te va ruga să-i indici pe chitară diferite note, pe care deja le-ai învăţat din “Cântecul Gamei”. În cazul în care notele indicate de tine pe chitară sunt greşite este foarte important să fii corectat, adică să-ţi fie indicată nota corectă.

Partea a doua a jocului, presupune ca de fiecare dată, când indici o notă pe chitară să o imiţi cu vocea.

Atenţie: este foarte important ca persoana care te asistă la acest joc, să aibă un auz muzical deja educat, pentru a te putea ghida în intonarea corectă a notei.

Aş vrea să acorzi foarte mare importanţă acestui joc, pentru că te va ajuta să-ţi dezvolţi cel mai important atribut al unui muzician – auzul muzical.

Nu uita, muzica este o artă a sunetelor. Are de-a face cu auditivul şi nu cu vizualul – Asculţi muzica ta preferată, nu o vezi!Auzul muzical, dublat de o cunoaştere a notelor pe chitară, vor avea ca rezultat creşterea creativităţii.

În încheiere aş vrea să-ţi spun că aceste jocuri pot fi aplicate oricărui cântec, fie de copii, fie de adulţi, fie că e vorba de o melodie (note individuale emise succesiv) sau de armonie (mai multe note emise simultan). În cazul armoniei poţi reţine prima nota din acord, spre exemplu.

Vezi şi:

1. Lectii de chitara pentru incepatori si avansati
2. Ce poţi face atunci când nu ai chitara lângă tine?
3. Trucuri pentru chitarişti

Vineri, 11 iunie 2010, de la ora 20:30, Eric Clapton şi Steve Winwood vor susţine un concert la Bucureşti, pe stadionul de rugby Iolanda Balaş Soter.

Eric Clapton şi Steve Winwood s-au întâlnit prima dată în 1969, când au format grupul Blind Faith împreună cu Ginger Baker şi Rick Grech. Din păcate, din această colaborare a rezultat un singur album, deoarece grupul a avut o scurtă perioadă de existenţă, fiecare dintre artişti continuându-şi cariera solo.

După foarte mulţi ani de la destrămarea trupei Blind Faith, cei doi artişti s-au reîntâlnit pe scena festivalului Crossroads. În urma prestaţiei incendiare şi a “chimiei” restabilite, Eric Clapton şi Steve Winwood s-au hotărât să-şi “reunească forţele” într-un turneu de zile mari.

Concertul din România face parte din turneul european al celor doi chitarişti, denumit “Two legends – one live experience”, început din 18 mai 2010 în Marea Britanie şi care se va finaliza pe 13 iunie în Turcia.

Aşa că, “pasionaţi de blues din toate colţurile României, uniţi-vă” şi mergeţi să vedeţi două dintre legendele blues-ului.

Ne vedem acolo şi poate după concert facem un mic jam împreună cu mine şi Alec Şandor.

Vezi şi:

1. Vine Steve Vai în România!
2. Paul Gilbert, din nou în România
3. Steve Vai / Ibanez: Design a Jem

Avem o mică surpriză pentru astăzi, mai precis un interludiu de chitară creat de prietenul meu Marius Furduescu, pe care l-am înregistrat acum câteva zile. Marius l-a conceput iniţial ca un intro de concert pentru piesa “Stranded” – Alexandra & Alec, dar a prins o formă proprie, astfel încât era păcat să nu-l împărţim şi cu voi.

Pentru imprimare şi efecte am folosit Guitar Rig 4.0, chitarele fiind preluate dintr-un amplificator Marshall AS100D Acoustic Soloist.

Muzica: Marius Furduescu
Chitară acustică: Marius Furduescu
Chitară electrică: Alec Şandor

Vezi şi:

1. Lecţii de chitară (şi cu) Marius Furduescu
2. Lecţii de chitară – preţ
3. Lectii de chitara pentru incepatori si avansati

Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le poţi avea legate de chitară este cea a compoziţiei. Cealalte ar fi cred, împărtăşirea pasiunii de a cânta împreună cu alţi muzicieni şi bineînţeles, împărtăşirea compoziţiilor tale cu alţi oameni. De altfel, ele apar cam în mod cronologic, întâi vei compune nişte piese, pe care le vei împărtăşi unor alţi muzicieni care apoi, te vor ajuta să le transmiţi mai departe în faţa unui public.

Indiferent că vei decide să mergi până la capătul acestui drum cu o idee muzicală pe care o ai sau că vei decide doar să o laşi să prindă viaţă pe chitară, important este să te simţi bine şi să te bucuri de plăcerea de a cânta, pentru că nu uita, motivul pentru care te-ai apucat să cânţi la chitară, chiar dacă nu este unul foarte măreţ, cu siguranţă este unul care are de-a face cu plăcerea şi relaxarea pe care ţi-o oferă exprimarea prin intermediul chitarei.

Ceea ce m-a făcut pe mine să scriu acest articol a fost o experienţă personală, pe care am avut-o cu ani în urmă şi de care mi-am adus aminte recent. Încercam să compun o piesă pentru că simţeam că e ceva acolo care ar vrea să “iasă afară”; am reuşit să scot un prim acord care să exprime starea mea, însă continuarea nu reuşeam să o găsesc, pentru că nici auzul muzical nu-l aveam bine dezvoltat.

Începător fiind, am început să execut pe chitară toate acordurile pe care le ştiam la vremea aceea, în speranţa ca unul va “sări” şi-mi va plăcea. După câteva încercări eşuate am abandonat, pentru că nu-mi plăcea cum sună nici o combinaţie de acorduri. După o perioadă de studiu intens la bibliotecă, am aflat că există anumite “legi ale atracţiilor” intre note şi implicit între acorduri, “legi” pe care dacă le-aş fi ştiut, m-ar fi ajutat să aleg pentru situaţia mea doar dintre acele acorduri care s-ar fi potrivit cu acordul meu şi nu să folosesc tot “vocabularul” meu de acorduri.

Aşa cum pentru tot ceea ce facem, la început am avut nevoie de îndrumare, şi în muzică există linii după care ne putem orienta. Ele în niciun caz nu are rolul de a limita sau încadra într-un şablon viitoarele compoziţii, ci sunt doar un ghid menit să te ajute.

Cum probabil că ştii deja, solo-urile pornesc de la game (care se construiesc după anumite reguli), iar tu pornind de la acele game vei alege notele care se potrivesc cel mai bine cu ceea ce vrei tu să exprimi. În acelaşi fel şi armoniile pentru piese se construiesc folosind acorduri (care sunt construite şi pot fi puse în relaţie cu celelalte acorduri după anumite reguli).

Astfel că, pe parcursul a câtorva articole îţi voi descrie cam care ar fi elementele după care să te ghidezi atunci când vrei să compui fie o armonie, fie un solo, astfel încât să nu fii în aceeaşi situaţie în care am fost eu.

ATENŢIE! Tot ceea ce îţi voi prezenta nu are decât rol de ghid, pentru că vei descoperi că muzica nu se face după şabloane. De altfel, progresul în muzică se datorează unor oameni care au gândit în afara şabloanelor.

Aşa cum amintea şi Richard Hallebeeck la Ziua chitarelor 2 : “Before you break the rules, you must know the rules.”

Vezi şi:

1. Cum se compune o piesa – Episodul 2: Tonalitatea
2. Cum se compune o piesă – Episodul 6: Acordurile
3. Cum se compune o piesă – Episodul 5: Intervalele muzicale – Partea a 2-a