Musikmesse 2011

Între 6 şi 9 aprilie s-a desfăşurat la Frankfurt cel mai mare târg european dedicat producătorilor de instrumente şi echipament pentru muzicieni, care dă de 25 de ani încoace tonul în materie de noi apariţii.

Toate marile brand-uri, de la Fender până la Ibanez, Audio-Technica, Vox, Blackstar (şi toate celelalte nume legendare ce îţi mai trec prin minte) folosesc acest prilej pentru a-şi prezenta primăvară de primăvară cele mai noi şi interesante produse.

Pe parcursul următoarelor zile îţi voi aduce în atenţie cele mai tari apariţii de la Musikmesse 2011, precum şi un top personal al “must-have”-urilor pentru orice chitarist. Până atunci, te invit să citeşti materialele în engleză pe care le-am pregătit deja despre câteva din “delicatesele” de la Musikmesse şi să urmăreşti fotografiile şi materialele video apărute în blogosfera internaţională despre eveniment – click aici pentru un sumar.

 

Steve Vai la Berklee:Cea mai mare lectie de chitara din lume

Steve Vai şi-a propus un proiect extrem de ambiţios pe anul acesta, pentru a promova educaţia muzicală şi implicit Berklee, dar şi a aduce împreună chitarişti din întreaga lume pentru un eveniment fără precendent.

Pe 3 martie 2011, artistul va susţine un master class transmis în direct pe Internet, din studiourile Livestream din New York. Steve Vai îşi propune să intre în Guiness Book cu această iniţiativă: cea mai mare lecţie de chitară susţinută vreodată.

Participarea este gratuită şi, fireşte, sunt aşteptaţi cât mai mulţi chitarişti din toate colţurile lumii. Ora începerii evenimentului este 20:30 (ora României).

Master class-ul va dura 30 de minute, timp în care celebrul chitarist va oferi sfaturi legate de tehnică, motivaţie pentru tinerii instrumentişti şi tips-uri pentru dezvoltarea propriului stil. Oricine poate trimite întrebări pe site până la data programată pentru lecţie, urmând ca artistul să le aleagă pe cele mai interesante şi să ofere răspunsurile pentru ele la finalul master class-ului. Click aici pentru a-l întreba ceva pe Steve Vai!

“Acest eveniment online este, alături de eforturile susţinute ale Berklee de-a promova educaţia muzicală în întreaga lume, un exemplu extraordinar pentru genul de colaborare fără graniţe adoptat de această şcoală. Fie că eşti din Boston, Bombay sau Brussels, vei putea fi alături de noi pe 3 martie, vom fi cu toţii împreună”, declară artistul.

Click aici pentru a te înscrie la cea mai mare lecţie de chitară din lume!

Pentru fiecare participant înregistrat pe site în timpul lecţiei, Berklee va dona câte un dolar (more…)

Virtuozi ai chitarei clasice

Consider că cel mai corect ar fi să încep cu Andres Segovia, chitarist virtuoz și cel ce a  adus o mare contribuție în evoluția chitarei clasice așa cum o știm astăzi.

Născut în anul 1893 în Spania, Segovia este renumit pentru contribuția sa la îmbogățirea repertoriului pentru chitară și pentru interpretarea sa de-a dreptul revoluționară. Acesta moare în anul 1987 la vârsta de 94 de ani, mulți fiind de acord că ar mai fi cântat încă mult timp dacă ar fi avut ocazia.

Îţi recomand acest documentar despre viața sa și implicit despre istoria chitarei: Andres Segovia – The Sound of The Guitar.

Un alt virtuoz este John Williams, chitarist britanic ce a avut ocazia să studieze sub îndrumarea mai sus menționatului Andres Segovia.  Williams este recunoscut pentru tehnica sa impecabilă. Numele lui este adesea rostit alături de cel al lui Julian Bream, de asemenea reprezentant al școlii britanice de chitară clasică. (more…)

Interviu cu César Huesca

César Huesca a fost unul dintre primii chitarişti pe care i-am ascultat vreodată pe Youtube şi tin minte că m-am gândit din prima secundă “Cum se face că tipul ăsta nu e deja faimos în toată lumea? Chiar ar trebui să fie!“. Majoritatea clipurilor de atunci îl prezentau pe tânărul chitarist mexican cântând cover-uri după Steve Vai şi Joe Satriani, într-o manieră surprinzătoare, ce rivaliza chiar cu variantele originale prin virtuozitate şi emoţia transmisă.

După vreo două milioane de vizualizări şi lansarea unui album de debut, César a ajuns să fie considerat de mulţi un artist de mare calibru, în plină ascensiune – şi printre puţinii care vor putea spune într-o zi că sunt adevăraţi guitar heroes.

Mă bucur nespus să împart cu tine acest interviu, acordat de César Huesca pentru Guitaristic.net şi Lectii-de-chitara.ro:

Ştiu că ţi-ai dorit dintotdeauna să cânţi la chitară şi ţi-ai dedicat mare parte din viaţă muzicii. Cum a început această pasiune tine? Ai avut momente în carieră când ai simţit că ţi-ai pierdut entuziasmul / optimismul şi ai regretat că ai ales această cale?

César Huesca: Muzica a făcut parte dintotdeauna din viaţa mea. Am început să cânt cu vocea când aveam patru sau cinci ani, am bătut la tobe pentru o perioadă, iar la nouă ani am început să cânt la chitara acustică a tatălui meu – şi aşa a început totul. Sigur că am trecut prin situaţii dificile când doar visam la o carieră muzicală, de exemplu în liceu mulţi mă considerau un tip ciudat pentru că preferam să stau acasă şi să cânt la chitară ore în şir în loc să merg la petreceri sau să stau cu prietenii.

Eram adesea criticat pentru această atitudine, pentru că eram un băiat timid şi ciudat care cânta mereu la chitară şi asculta CD-urile lui Steve Vai, dar eu cred sincer că cel mai important e să te concentrezi cu totul pe lucrul care te pasionează, iar la acea vreme întreaga mea energie era direcţionată spre a deveni un chitarist serios, profesionist, care să poată cânta tot ce-şi doreşte în cel mai bun mod posibil.

În timpul orelor, scriam tabulaturi sau inventam linii melodice în loc să încerc să înţeleg integralele la matematică. Până la urmă am început să iau note foarte proaste la şcoală şi asta mi-a creat probleme cu părinţii şi profesorii, dar scopul meu era unul singur: să fiu cât mai bun la chitară. Cred că în viaţă nu e loc de regrete, oricât de greu ţi-ar fi uneori, trebuie să ţii minte că ceea ce faci e important şi pentru asta ai fost trimis aici. Viaţa se învârte în jurul deciziilor mari; e totul sau nimic. Eu unul mi-am dorit de mic să fiu muzician şi nu m-am putut imagina niciodată făcând altceva.

Majoritatea oamenilor te ştiu de pe Youtube, unde ţi-ai adunat un grup devotat de fani. Cum ţi-a venit iniţial ideea de-a te filma în timp ce cântai (acum toată lumea face asta, dar tu ai fost printre pionieri)?

César Huesca: Cred că a fost la începutul anului 2006 sau la finalul lui 2005, l-am văzut pe Gustavo Guerra din Brazilia cântând câteva piese la chitară pe Youtube şi m-am gândit “Hey, ar trebui să fac şi eu asta!”. (more…)

Interviu cu Gabriel Petric

Bine ne-am regăsit! Începem anul în forţă, inaugurând o nouă secţiune, cea de interviuri.  Marius şi cu mine plănuim să-i luăm la întrebări pe cei care au cu adevărat ceva de spus despre chitară, de la chitarişti români de excepţie până la lutieri, producători de amplificatoare şi pedale analog, ingineri de sunet ce cunosc secretele imprimărilor ca la carte şi aşa mai departe.

Începem cu un chitarist preţios pentru România, autor al unui “Manual de chitară” de nelipsit, recenzor cu urechi fine pentru publicaţia “Arta Sunetelor“, filosof şi profesor, dar în primul rând un prieten drag: Gabriel Petric.

Când cineva te cunoaşte pentru prima oară, care sunt cele trei lucruri pe care ţi-ai dori să le ştie despre tine?

Gabriel Petric: N-ar fi rău de ştiut că sunt trei lucruri pe care le apreciez, în mod deosebit, la cei din jur: onestitatea, creativitatea şi umorul.

Activitatea ta extraordinară se află la interesecţia dintre două mari pasiuni: muzica şi filosofia. Cum te-ai „îndrăgostit” de fiecare şi ce le uneşte?

G.P.: Mi-am pus şi eu, adesea, întrebarea aceasta: ce uneşte muzica şi filosofia? La diferite vârste, am dat răspunsuri diferite. La început, vedeam cele două fenomene prin contrast: filosofia – serioasă, îndreptată către lucruri profunde, iar muzica – relaxare sau extaz, dacă nu cumva un divertisment, la limita între emoţie imediată şi revelaţie intuitivă. Apoi am crezut că le uneşte calea abstractă de înfăţişare a lumii. Acum, am convingerea că le uneşte tăcerea. Aşa cum, în muzică, cred că important e când se opreşte vibraţia – şi cred că muzicienii cu har sunt cei care ştiu când să atace un sunet, dar, mai ales, când să se oprească din cântat (pauza) -, în filozofie, mai important e ce nu se spune prin cuvinte, indicarea acelei tăceri misterioase care înconjoară lucrurile („cunoaşterea luciferică”, la Lucian Blaga, sau deviza lui Ludwig Wittgenstein: „Despre ceea ce nu putem vorbi trebuie să tăcem”). Ce este interesant e că şi tăcerile pot fi diferite, au elocvenţa lor stilistică.

De filozofie m-am apropiat după ce am citit Rostirea filosofică românească, de Constantin Noica şi Tractatus logico-philosophicus, de Ludwig Wittgenstein.

Cât despre muzică, vom mai vorbi…

Cum te-ai simţit când ai ţinut pentru prima oară o chitară în mână… şi cum ai abordat primii paşi în studiul instrumentului?

G.P.: Prima chitară a fost un Orpheus acustic bulgăresc. Când am primit-o de la părinţi am avut un sentiment asemănător cu cel pe care l-am trăit când Moş Crăciun ni-a adus prima bicicletă sau primul ceas de mână: era o jucărie serioasă de care nu puteam fi decât mândru. (more…)