Să facem cunoştinţă cu… Mihai Brăileanu!

Să facem cunoştinţă cu… Mihai Brăileanu!

Înainte de-a fi profesor de chitară, sunt în primul rând compozitor şi iubitor de muzică. De aceea nimic nu mă face mai fericit decât să-mi văd elevii făcând un pas mai departe, de la studiul mimetic spre creaţie originală. Probabil ştii că atât eu, cât şi Alexandra (colega mea de trupă şi jumătatea mea) punem accent pe repertoriu propriu şi considerăm că valoarea unui artist e dată în primul rând de ce poate compune, de ce ce are de spus prin muzica sa.

Mă bucur nespus când văd că elevii mei îşi fac trupe şi îşi definesc încet, dar sigur un stil propriu (cum e cazul lui Ştefan Vanea cu Infinity), că îndrăznesc să-şi exprime ideile în compoziţii (de exemplu, Carina) sau încep să schiţeze melodii pe chitară de la vârste fragede – chiar şapte ani (cum e cazul lui David, elevul lui Marius).

Mihai Brăileanu (24 de ani) este pentru mine una dintre cele mai frumoase surprize ale anului 2010. Cântă la chitară de la 17 ani, a studiat destul de mult pe cont propriu, iar din vară vine săptămânal la lecţii. La prima şedinţă, intuind că e mai mult decât un interpret cu feeling bun, l-am rugat să-mi cânte o compoziţie proprie şi, surpriză, avea “tolba” plină.

Pe 10 decembrie, l-am invitat pe Mihai să-şi facă debutul în deschiderea concertului Alexandra & Alec din clubul La Historia 2 (Bucureşti), unde am cântat la invitaţia lui Edy Paicu. Cele trei piese originale interpretate de Mihai în variantă chitară-voce i-au asigurat aplauzele publicului şi apariţia într-un nou concert, la doar câteva zile după, în Club Mojo.

Iată-l aici într-o înregistrare din La Historia 2, cântând piesa “3.000 de pahare”, compoziţie proprie:

Cântecele lui Mihai sunt în marea lor majoritate lucrări folk, uneori despre dragoste, alteori cu tematică socială, din ce în ce mai elaborate pe măsură ce ajunge să-şi cunoască instrumentul şi să se încreadă în talentul şi intuiţia personală. Cântă pe o Takamine electro-acustică ce sună la fel de curat precum cântecele lui.

Pentru a afla unde mai cântă Mihai Brăileanu şi ce planuri are cu muzica în viitorul apropiat, îi poţi urmări pagina de Facebook.

Steve Vai la Bucuresti (Recenzie)

Steve Vai la Bucuresti (Recenzie)

După 11 ani, Steve Vai s-a întors la Bucureşti să mai scrie o pagină de istorie muzicală live. Dacă în 2000 a plecat nemulţumit de sonorizare şi fără să apuce măcar să-şi imprime piesa dedicată României pentru albumul “Alive In An Ultraworld”, iar anul trecut am avut parte de un recital foarte scurt la Cerbul de Aur, acum chitaristul şi-a desfăşurat cu adevărat show-ul pe scena Sălii Polivalente.

Este cunoscută pasiunea lui pentru compoziţiile dedicate orchestrei – şi la fel de apreciată măiestria cu care reuşeşte să integreze elementele de forţă rock în aceste lucrări instrumentale.

Steve Vai a fost cap de afiş la cea de-a patra ediţie a festivalului Music Contaminations, un proiect ambiţios italiano-român organizat de InMusica Events şi Cramps Music, ce-şi propune să “intersecteze” influenţe culturale/muzicale spre deliciul unui public cât mai larg.

După ce prima seară a festivalului a reunit celebrul Quartetto d’Archi della Scala di Milano (cu un repertoriu de prestigiu european) şi vibraţiile tinere ale cvartetului autohton Passione (ce a abordat lucrări româneşti), pe 8 decembrie am ascultat Proconsul, George Baicea Band şi Magnetofono. O alăturare cel puţin ciudată de stiluri, ai spune, dar contextul – de schimb intercultural şi melanj artistic – a permis-o cum se poate mai bine.

Inedită a fost şi alegerea lui Steve Vai de a fi însoţit pe scenă de tineri instrumentişti români, selectaţi cu cea mai mare atenţie şi reuniţi sub numele de Evolution Tempo Orchestra.

(more…)

Impresii de la Music Contaminations – Ziua 1

Aşa cum vă spunea Alec într-unul din articolele trecute, joi 2 decembrie a avut loc la Sala Palatului deschiderea festivalului Music Contaminations organizat de InMusica Events şi Cramps Music, festival aflat la a patra ediţie şi care are ca scop promovarea dialogului intercultural.

Prima zi a festivalului a fost dedicată în totalitate muzicii clasice prin recitalurile susţinute de către Cvartetul Passione, Ansamblul Passione alături de pianistul Alfredo Tisocco şi la final, cvartetul d’Archi de la faimosul teatru de operă Scala din Milano.

Pentru că nu au fost în zadar încercările mamei mele (pentru mine o “enciclopedie” de muzică clasică) de a-mi trezi interesul pentru acest gen muzical, prin nenumăratele ore de audiţie în copilăria mea şi pentru că în ultima vreme am început ușor-ușor să fiu atras şi de partea clasică a muzicii, am hotărât să merg la prima zi a festivalului.

Seara, ce-i drept cam friguroasă, a debutat cu fetele de la cvartetul Passione interpretând un rondo din opera compozitorului Paul Constantinescu. Apoi, sub bagheta lui George Natsis, Ansamblul Passione a cântat “Dansuri populare româneşti” de Béla Bartók.

(more…)

Steve Vai, inspiraţie şi succes

Steve Vai, inspiraţie şi succes

Zilele trecute am zărit pe pagina de Facebook a lui Fernando Drăgănici (care îl va acompania pe Steve Vai la clape în concertul din 8 decembrie) un link spre un video cu maestrul, în care acesta explică succint şi motivant cum se construieşte o mentalitate de succes. M-am gândit să vă arăt şi vouă acest clip realizat de Guitar Center, pentru că este cu adevărat inspiraţional.

Despre Vai se ştie că e un perfecţionist, dar şi un artist înclinat spre meditaţie – aceste lucruri se simt şi în discursul lui. El încurajează tinerii muzicieni să-şi vizualizeze scopul, să vadă imaginea de ansamblu înainte de-a insista pe detalii şi să nu piardă niciodată din vedere drumul spre visul lor.

Până îl vom asculta live la Bucureşti, să-l urmărim împreună pe Steve Vai vorbind despre succes şi interpretând câteva fragmente muzicale:

Steve Vai va concerta în România pe 8 decembrie 2010, la Sala Polivalentă, în cadrul Festivalului Music Contaminations – EcoFest. Va fi acompaniat de Evolution Tempo Orchestra şi muzicieni români atent selectaţi, printre care se numără Călin Grigoriu (chitară) şi Fernando Drăgănici (clape). Biletele pentru show-ul Steve Vai au preţuri cuprinse între 40 şi 190 lei şi pot fi achiziţionate de pe Eventim şi MyTicket.

Ce poţi învăţa de la copii

Ce poţi învăţa de la copii

Spune-mi, nu-i aşa că ţi se întâmplă de multe ori să te gândeşti “mi-aş fi dorit să mă fi apucat de chitară la opt ani… sau la şase“? Simţi că e atât de mult de învăţat, de făcut, încât o viaţă nu-ţi va ajunge să stăpâneşti toate tehnicile posibile, să devii un virtuoz, să te cunoşti atât de bine încât să dai glas gândurilor tale cu o chitară în timp real. Ei bine, secretul e că nu trebuie să te gândeşti prea mult la asta.

E unul din motivele pentru care copiii învaţă mai repede decât adulţii: pentru ei, totul “curge” natural, nu există scopuri mari, nici termene-limită, nici presiune, nici grabă… nici dorinţa de-a şti totul. Din experienţa lecţiilor de chitară cu cei mici (cei mai tineri elevi ai mei au cinci-şase ani), am extras câteva detalii care te pot ajuta să înveţi mai relaxat – la orice vârstă. Iată despre ce este vorba:

1. Copiii au mai mult timp

Într-un interviu recent, l-am auzit pe Damian Drăghici menţionând că pentru a ajunge maestru în orice sunt necesare cel puţin 10.000 de ore de repetiţii. Pentru un copil, acele 10.000 de ore sunt pur şi simplu mai uşor de obţinut decât pentru tine, care ai grija unei chirii, poate a unui job, a unei familii de întreţinut sau presiunea din partea trupei în care cânţi. O mie de lucruri te distrag zilnic de la vocaţia ta – dar asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut/ă. Să te concentrezi mai mult pe studiu nu înseamnă să laşi la o parte alte aspecte importante din viaţa ta, ci să dozezi mai bine: să faci cât de mult şi cât mai bine în timpul pe care îl ai la dispoziţie. Şi să accepţi că e în regulă să faci paşi mici… baby steps!

2. Copiii nu pun presiune pe ei înşişi

Când îşi ia chitara în braţe şi repetă, un puşti de şapte ani n-o face ca să ajungă la un anumit nivel, nu-şi impune să devină mai bun pentru a ajunge mai repede ca idolul lui – darămite să-şi facă griji că piesa trebuie stăpânită până la următorul show. (more…)

Pagina 3 din 101234510...Ultima »