Sunt mândru să îţi prezint noua piesă a trupei mele Alexandra & Alec, “În Noapte”, alături de videoclipul ce o va promova – realizat sub bagheta regizorală a lui Alex Ranta.
Este primul nostru single lansat cu o casă de discuri, şi anume RBA Records.
Premiera TV a clipului “În Noapte” va avea loc luni (28 februarie) în cadrul emisiunii “Neaţa cu Răzvan şi Dani”, pe Antena 1.
Până atunci, te invit să-l urmăreşti chiar aici:
Alexandra & Alec – In Noapte (Videoclip oficial)
Muzica şi versurile: Alexandra & Alec
Aranjament muzical, mixaj & master: Gabriel Băruţa (Hotel FM)
Înregistrat la RBA Studios (decembrie 2010)
Inginer de sunet: NMC (more…)
Am mai vorbit acum ceva vreme despre legătura strânsă între Steve Vai şi Ibanez, povestind şi despre câteva chitare concepute de artist împreună cu specialiştii brand-ului. Unul dintre modelele ce au câştigat aprecierea instrumentiştilor de pretutindeni este chitara electro-acustică Euphoria, care a primit anul acesta un upgrade.
Noile versiuni ale chitarei signature Ibanez Euphoria, EP5 şi EP10, au făcut senzaţie la NAMM 2011, unde au fost prezentate chiar de Vai.
Ambele modele au corpurile făcute din molid de Arizona (Engelmann), gâturi de mahon şi o “constituţie” ergonomică, pentru comfortul oricărui muzician. Ibanez Euphoria EP10 are modelul “Tree of Life” specific seriei, în vreme ce EP5 este decorată cu logo-ul lui Vai pe tasta a doisprezecea.
Euphoria EP10 este dotată cu o doză Fishman Matrix şi un preamplificator Aura IC cu patru preset-uri de ton create special pentru Steve Vai. Preţul recomandat de Ibanez pentru această chitară este de 1499$.
Euphoria EP5 are o doză Fishman Sonicore şi un preamplificator Ibanez AEQ210TF ce permite ajustarea sunetului şi schimbarea fazei pentru a evita microfoniile pe scenă. Instrumentul va costa în jur de 749$.
Cele două modele signature Steve Vai sunt disponibile anul acesta doar pe negru.
Preţul . Deocamdată, în România este disponibil doar modelul anterior, Ibanez Euphoria EP9, la preţul promoţional de 3600 ron.
Ibanez Euphoria nu este o chitară doar pentru fanii Vai; e un instrument de calitate, care poate da un plus de strălucire unei piese în variantă acustică sau se poate integra ideal în mixul unei trupe.
Ai fi tentat/ă să cumperi unul dintre noile modele Euphoria?
Foto: Ibanez
Fiind vorba de chitara clasică, tehnica interpretului trebuie să respecte o serie de standarde în funcție de dificultatea repertoriului ales. Un sunet bun poate fi obținut doar după o perioadă îndelungată de studiu, de aceea prima perioadă din evoluția unui chitarist este predominată de studii tehnice și ritmice pentru o înțelegere aprofundată a instrumentului.
Tot printre primele lucruri pe care un chitarist trebuie să și le însușească se numără citirea indicațiilor și notațiilor specifice unei partituri. Abia după ce o mare parte din elementele tehnice ale unei piese sunt stăpânite se poate trece la chestiuni subtile privind interpretarea. Pentru a cânta o piesă clasică în stilul în care a fost compusă (baroc, clasicism, romantism) este recomandată o documentare în prealabil și cel puțin o audiție muzicală cu piese aparținând acelei perioade sau ale aceluiași compozitor. De exemplu, este dificil de interpretat o piesă din perioada barocă aparținând lui J.S. Bach fără a cunoaște măcar puțină istorie a muzicii. Să-l urmărim puţin pe Andres Segovia explicându-le elevilor săi această operă:
Digitația este foarte importantă întrucât multe din piese sunt transcripții pentru chitară, iar pentru a obține o interpretare veritabilă este important (more…)
În urmă cu ceva timp în urmă, vă anunţam că în luna februarie va fi lansat documentarul “Cry Baby: The pedal that rocks the world”, care spune povestea celei mai vândute pedale de efect pentru chitară, de la inventarea acesteia în anul 1966 de către Brad Plunkett şi până în zilele noastre.
În cadrul filmului, muzicieni, ingineri şi jurnalişti analizează impactul pe care aceasta pedală l-a avut în istoria muzicii rock şi pop şi felul în care a revoluţionat sound-ul chitarei, aducând astfel o contribuţie majoră în conturarea importanţei acesteia din urmă în cadrul unui mix de instrumente, schimbând astfel muzica.
Pentru a spune povestea pedalei Cry Baby au fost invitaţi: Eddie Van Halen, Jerry Cantrell, Slash, Buddy Guy, Kirk Hammett, Zakk Wylde, Dweezil Zappa, Eddie Kramer, Paul Gilbert, Bob Bradshaw, Brad Plunkett, Wah Wah Watson, Jim Dunlop, Jimmy Dunlop, Jasmin Powell şi mulţi alţii.
Prima parte este deja disponibilă aici, partea a doua urmează să fie disponibilă astăzi, iar ultimele 2 părţi fiind programate pentru 28.02.2011 şi respectiv 07.03.2011.
Steve Vai şi-a propus un proiect extrem de ambiţios pe anul acesta, pentru a promova educaţia muzicală şi implicit Berklee, dar şi a aduce împreună chitarişti din întreaga lume pentru un eveniment fără precendent.
Pe 3 martie 2011, artistul va susţine un master class transmis în direct pe Internet, din studiourile Livestream din New York. Steve Vai îşi propune să intre în Guiness Book cu această iniţiativă: cea mai mare lecţie de chitară susţinută vreodată.
Participarea este gratuită şi, fireşte, sunt aşteptaţi cât mai mulţi chitarişti din toate colţurile lumii. Ora începerii evenimentului este 20:30 (ora României).
Master class-ul va dura 30 de minute, timp în care celebrul chitarist va oferi sfaturi legate de tehnică, motivaţie pentru tinerii instrumentişti şi tips-uri pentru dezvoltarea propriului stil. Oricine poate trimite întrebări pe site până la data programată pentru lecţie, urmând ca artistul să le aleagă pe cele mai interesante şi să ofere răspunsurile pentru ele la finalul master class-ului. Click aici pentru a-l întreba ceva pe Steve Vai!
“Acest eveniment online este, alături de eforturile susţinute ale Berklee de-a promova educaţia muzicală în întreaga lume, un exemplu extraordinar pentru genul de colaborare fără graniţe adoptat de această şcoală. Fie că eşti din Boston, Bombay sau Brussels, vei putea fi alături de noi pe 3 martie, vom fi cu toţii împreună”, declară artistul.
Click aici pentru a te înscrie la cea mai mare lecţie de chitară din lume!
Pentru fiecare participant înregistrat pe site în timpul lecţiei, Berklee va dona câte un dolar (more…)