Istoria chitarei – Partea întâi

Istoria chitarei – Partea întâi

Originea chitarei nu este clar stabilită, fiind adusă, se pare, din Asiria sau Babilon în Peninsula Iberică, de către romani (chitara latină) şi, cu sigurantă, de către arabi în secolul XII(chitara mauriană). La chitara latină se cântă prin ciupirea corzilor, iar cea mauriană, care poseda o sonoritate mai bogată, prin lovirea cu toate degetele mâinii drepte. Chitara veche era cu mult mai mică decat cea cu care suntem astăzi obişnuiţi, iar cutia de rezonanţă era puţin mai subţiată (sugrumată la mijloc).

Primele chitare aveau numai patru rânduri de corzi, duble; mai târziu, pe la 1656, îsi face apariţia chitara cu cinci corzi, pentru ca în 1801, un barbier din Paris, Marechal, să-i adauge cea de-a şasea coardă, “mi”. Lutieri renumiţi ca Stradivarius în Italia sau Joachim Tielke în Germania au făurit modele foarte frumos ornamentate, dar forma actuală a chitarei se datorează lutierului spaniol Antonio de Torres. Concepţia modernă a instrumentului datează din a doua jumătate a secolului XIX. Ea constă în şase corzi, întinse la o extremitate pe un suport şi la cealaltă de nişte cuie care se pot strânge după dorinţă.

 

Chitara baroca

 

 

Chiar dacă nu face parte din orchestră, chitara a fost instrumentul preferat al multor compozitori. Schubert şi Weber, între alţii, se acompaniau cu ea cand îşi gândeau şi îşi cântau melodiile. Cu toate acestea, a fost nevoie să se nască Andres Segovia (more…)

Semne și simboluri în scriitura chitaristică

Semne și simboluri în scriitura chitaristică

Pentru cei ce vor să citească o partitură fără probleme, am făcut un rezumat cu semnele și simbolurile cele mai des întâlnite în scriitura chitaristică.

Nu mi-am propus să ofer tot dicționarul, întrucât multe din simboluri și notații apar foarte rar sau chiar deloc în cazul chitarei.

Dacă mi-a scăpat ceva sau ai întâlnit simboluri a căror semnificație nu o cunoşti, poţi lăsa oricând un comentariu la această postare și eu îţi voi răspunde în cel mai scurt timp.

 

  • Semnificaţia cifrelor arabe pentru digitaţia mâinii stângi:

“0” = coardă liberă.

“1” = degetul arătător.

“2” = degetul mijlociu. (more…)

Unghiile și corzile

Unghiile și corzile

Chitara este un instrument complex cu posibilități expresive nenumărate, însă, pentru a putea fi valorificate, trebuie acordată o importanță deosebită detaliilor.

Să ne concentrăm în rândurile ce urmează asupra unghiilor și a diferențelor de sunet pe care acestea le fac în funcție de formă. Știu că pare insignifiant, dar unghiile bine modelate reușesc să producă un sunet foarte bun așa cum un arcuș bun reușește să facă o vioară să sune sublim.

Atenție: vorbim de unghii lungi doar în cazul mâinii care ciupește corzile și nu în cazul mâinii care apasă pe grif. Cea din urmă trebuie să aibă unghiile cât mai scurte.

Pentru copiii cu vârste până în 12 ani, ciupitul cu unghiile poate fi problematic întrucât acestea sunt în cele mai multe cazuri prea subțiri și moi, iar la contactul cu strunele chitarei există posibilitatea ciobirii/ ruperii acestora. De aceea este recomandată la copii ciupirea corzilor cu buricele degetelor. Această metodă cauzează și ea nemulțumiri deoarece provoacă dureri și uneori apar bășici.

Cei ce folosesc unghiile ar trebui să știe (more…)

Castigatorul chitarei Fender este…

Castigatorul chitarei Fender este…

Norocosul câştigător al chitarei clasice Fender ESC-105 oferite de GuitarShop.ro este Călin Frunză!

Îl felicităm şi îi urăm mult succes în studiul instrumentului!

De asemenea, mulţumim fiecăruia dintre voi pentru participare şi vă aşteptăm de săptămâna viitoare cu noi premii interesante şi utile pentru chitarişti.

Pentru a afla de îndată ce lansăm un nou concurs, înscrie-te la newsletter-ul nostru!

Formarea unei discipline în studiul chitarei

Formarea unei discipline în studiul chitarei

Din moment ce nu ne naștem învățați ci descoperim pe parcurs cunoștințe și le asimilăm prin intermediul experienței de-a lungul vieții, este de la sine înțeles că în cazul chitarei, pentru a atinge un nivel ridicat de performanță, este importantă exersarea continuă, dar mai ales conștientă.

Este necesară deci o disciplină a studiului, întrucât cinci ore de studiu neglijent nu aduc aceleași rezultate pe care le au două ore de studiu în condiții de maximă concentrare și implicare.

Pentru ca performanța să urmeze un drum ascendent constant, studiul la chitară trebuie să fie la rândul lui consecvent. Exersatul cu întrerupere antrenează abilitățile chitaristului într-o manieră superficială, oferindu-i acestuia posibilitatea unei interpretări cel mult mediocre. Țin minte că un instrumentist dintr-o filarmonică spunea: „O zi în care nu exersezi înseamnă de fapt trei zile de regres”. Recomand, de altfel, 30 de minute de studiu zilnic în defavoarea a 3 ore petrecute cu instrumentul doar o dată pe săptămână.

O altă condiție pentru crearea unei discipline a studiului o reprezintă calitatea. Este important ca instrumentistul să fie concentrat în timpul exersatului și lucid pentru a putea sesiza greșelile din timp, nepermițându-le acestora să influențeze tehnica pe termen lung. Dacă mintea chitaristului se îndreaptă în alte direcții decât cea a chitarei pe care o ține în mână, avem atunci de-a face cu o chitară care cântă, dar al cărei muzician este absent.

Studiu la chitara


Foarte important: când studiem o piesă și ajungem la un pasaj dificil, nu reluăm de fiecare dată piesa de la început, ci studiem acel pasaj separat și abia după ce acesta este rezolvat sau cel puțin îmbunătățit trecem la următorul. Greșeala despre care vorbesc poate fi (more…)

Pagina 1 din 3123