Cinci albume esenţiale pentru chitarişti

Salut, sunt Marius şi sunt aici să îţi spun câte ceva despre chitară, auz muzical şi provocarea de-a fi un instrumentist bun.

Pentru primul meu articol pe lectii-de-chitara.ro am ales însă o temă mult mai potrivită pentru o duminică după-amiaza: muzica ce ne inspiră şi ne ajută să ţintim mai sus.

Dintr-o perspectivă pur personală, dar cimentată o dată cu anii, iată care sunt cele cinci albume pe care ar trebui să le aibă în casă un chitarist:

1. “Electric Ladyland” – Jimi Hendrix (1968): orice chitarist ar trebui sa aiba in casă, în primul rând, un album al lui Hendrix, pentru că el a fost cel care a revoluţionat chitara electrică si a influenţat milioane generaţiile viitoare prin stilul său unic de a cânta.

“Electric Ladyland” este cotat drept unul dintre cele mai bune albume rock din toate timpurile şi apogeul scurtei, dar electrizantei cariere a lui Jimmy. LP-ul îmbină mai multe stiluri, de rock la blues ( “Voodoo Child” şi “Voodoo Child: Slight Return”) pâna la piese psihedelice precum “1983 . . . (A Merman I Should Turn to Be)” sau “Burning of The Midnight Lamp”. Poţi cumpăra albumul de pe Metalhead.ro, la preţul de 50 ron

2. Surfing with the Alien - Joe Satriani (1987): profesorul de chitară al multor muzicieni celebri (Kirk Hammett, Steve Vai) şi unul dintre cei mai apreciaţi Guitar Heros şi-a adjudecat două premii Grammy pentru acest album.

“Surfing with the Alien” este, fără îndoială, un punct de referinţă în cariera sa şi primul LP rock instrumental care a intrat în topul Billboard. Discul conţine piese energice precum “Satch Boogie” (un fel de new millenium blues), dar şi lirice, precum “Always with me, always with you”. Discul poate fi achiziţionat de pe Amazon, la preţul de 7 $.

3. Passion and Warefare – Steve Vai (1990): albumul reprezintă transpunerea în muzică a unor vise şi experienţe pe care artistul le-a avut în copilărie. Stilul complex de a compune al lui Steve Vai, caracterizat de abordarea de teme mai puţin întâlnite la alţi chitarişti, face din acest album unul dintre cele mai bune din aria instrumental rock.

De pe acest LP nu pot spune că am vreo piesă preferată, pentru că fiecare are frumuseţea şi doza ei de sensibilitate. “Passion and Warfare” este albumul ce i-a adus lui Vai două discuri de platină şi unul dintre cele mai recognoscibile hituri instrumentale din istorie: “For The Love Of God”. Albumul este disponibil la preţul de 40 ron pe site-ul Prorock.

4. Alien Love Secrets – Steve Vai (1995): poate nu unul dintre cele mai bine cotate albume ale lui Vai, însă cu siguranţă unul dintre preferatele mele. LP-ul a apărut în 1995, în timp ce chitaristul lucra la un alt material, mai epic – “Fire Garden”.

“Alien Love Secrets” a fost compus în câteva săptămâni şi are la bază piese create de Vai de-a lungul timpului, însă nefinalizate. Sunt sigur că forţa şi energia acestui album te vor cuceri pe loc, devenind un reper muzical la care te vei întoarce mereu cu plăcere. CD-ul se găseşte pe site-ul Prorock la preţul de 40 ron.

5. The Essential Stevie Ray Vaughan and Double Trouble (2002): simplitatea şi energia blues-ului m-au atras încă de la începutul călătoriei mele muzicale şi continuă să mă fascineze. Aşa că, înainte de-a încheia această însemnare, vă recomand albumul unui chitarist care a influenţat foarte mulţi muzicieni din zona texas blues si nu numai: Stevie Ray Vaughan.

“The Essential…” este o colecţie a celor mai bune piese semnate de Vaughn şi reprezintă un start excelent pentru oricine ar vrea sa pornească o călătorie în lumea chitarei. Se găseşte la preţul de 62 ron pe site-ul Midolamusic.

Ce-am învăţat de la Tommy Emmanuel

“… if there’s no groove, the body can’t move”

Prima lecţie din “cartea vieţii” lui Chet Atkins: bate din picior.

Nu ai cum să nu ţii ritmul, inima ta e ca un metronom interior.

Cadenţa ei stă la baza oricărui cântec… dacă înveţi să-o asculţi.

Interiorizează şi exprimă-te folosindu-ţi toate resursele, de la bătăile inimii până la fiecare încordare a degetelor. Absolut toate degetele. Fiecare vibraţie a chitarei, care-ţi poate fi pe rând sursă de armonie, instrument de percuţie, vocea pentru stări altfel imposibil de descris.

Sunt doar câteva din lucrurile pe care le poţi “citi” printre notele lui Tommy Emmanuel, un chitarist genial care sfidează toate aşteptările şi “regulile”.

Tommy e unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai momentului (semnat cu Favored Nations, casa de discuri a lui Steve Vai), susţinând peste 300 de show-uri pe an (one man show-uri, ca să fiu mai precis), pe cinci continente. Cel mai aproape de noi a fost la Budapesta, în noiembrie 2009 – vă invit să citiţi aici o recenzie a concertului semnată de Gabriel Petric.

Iată şi câteva amănunte despre Tommy Emmanuel, dintre cele care demonstrează că muzica întâi se simte, apoi se gândeşte…

- Tommy e autodidact, nu a apelat niciodată la o instruire formală în muzică. Totuşi, a învăţat într-un an cât alţii în zece din cântecele idolului său, Chet Atkins.
- la patru ani a primit prima chitară de la mama lui, iar la şapte ani cânta deja pe scenele locale alături de fratele său,  Phil
- Tommy nu e genul de muzician care se bazează pe partituri, dar cunoaşte mii de piese şi a compus foarte multe geniale
- artistul nu e adeptul playlist-urilor de concert pregătite de dinainte, alege cântecele după cum “simte” publicul
- îşi îmbunătăţeşte permanent piesele, variantele ascultate la un anumit interval de timp suferind îmbunătăţiri majore
- Tommy Emmanuel este recunoscut pentru genialitatea prin simplitate: foloseşte un set-up minim în concerte şi, în mare parte, îşi înregistrează piesele dintr-un singur take.

GripMaster

E un lucru ştiut şi demonstrat: pentru chitarişti e destul de greu să-şi ţină degetele în loc Ce e de făcut totuşi atunci când nu ai o chitară la îndemână pentru a-ţi păstra “tonusul”?

Când eram în liceu obişnuiam să bat cu vârfurile degetelor în banca, ca pielea să mi se întărească mai repede şi să simt că fac ceva, orice în timpul cât eram departe de chitară.

Mai târziu, în Franţa, am descoperit un instrument creat special pentru “antrenamentul” degetelor, al încheieturii şi antebraţului: se numeşte GripMaster şi este folosit de ani buni de muzicienii din afară, dar şi de către sportivii care au nevoie de flexibilitate şi rezistenţă sporită a extremităţilor.

Grip Master e compus din patru segmente individuale puse pe arcuri, unul pentru fiecare deget. Celălalt capăt al grip-ului este conceput ergonomic şi învelit în cauciuc, astfel încât să-l poţi ţine comod în palmă. În această zonă sunt montate trei arcuri, destinate exerciţiilor pentru toate degetele simultan.

Tensiunea ce se creează atunci între palmă şi degete contribuie la sporirea mobilităţii mâinii şi a încheieturii. Coordonarea dintre degete şi flexibilitatea antebraţului sunt şi ele dezvoltate prin exerciţiile cu GripMaster.

Produsul vine în cinci variante, în funcţie de tensiune: XX Light (verde), X Light (galben), Light (albastru), Medium (roşu) şi Heavy (negru).

Nu l-am văzut în magazinele de muzică din România, însă l-am găsit pentru comandă online pe eSound.ro: cel roşu (tensiune medie), de exemplu, costă 56 ron. Click aici pentru a comanda.

Vezi şi: Exerciţii cu Grip Master

Muschii mainii