Ce înseamna să fii un chitarist bun?

“Ce înseamnă a fi un chitarist bun?” – iată o întrebare des întâlnită la chitariştii începători; încerc să le răspund, dar îmi dau seama că mă contrazic din prima frază.

Un chitarist bun poţi fi şi tu, îi îndemn eu pe chitariştii începatori, dându‑le exemple precum Jack White de la WHITE STRIPES sau Kurt Cobain de la NIRVANA, sau mulţi alţi artişti care s‑au bazat pe mesaj înaintea tehnicii sau al sound-ului.

Totuşi, vine întrebarea a doua: artiştii cu mesaj nu ştiu acorduri, game, intervale, notaţie muzicală? Răspunsul e categoric DA, ştiu tot despre chitară şi teoria muzicii. În primul rând, trebuie să cunoşti bazele muzicii şi să le stăpâneşti foarte bine.

Poţi să compui tu un riff care să reziste timpului, să ajungi să fii un chitarist cunoscut, dintr‑o trupă cunoscută? Da, se poate, dar asta vine în timp, nu peste noapte. Poate că deja eşti un chitarist bun, tehnic, dar nu ieşi în lume, nu‑ţi faci o trupă, preferi să rămâi acasă în anonimat, ceea ce te face un chitarist de sufragerie (cum îmi place mie să le spun), şi vin din spate alţi chitarişti nu atât de tehnici, dar cu un riff genial, o trupă cu instrumentişti nu tocmai buni, dar cu un mesaj ce zguduie topurile internaţionale.

Acei chitarişti din acele trupe Pop‑Rock sunt chitarişti buni? Da, sunt! Un chitarist bun e cel care şi‑a câştigat această titulatură prin ceva, a lăsat ceva în urma lui, sau face ceva ca muzica lui să fie auzită şi apreciată.

Ce înseamna să fii un chitarist bun? De ce mă contrazic? Pentru că sunt şi excepţii de chitaristi care nu cunosc notaţia muzicală sau teoria muzicii, pur şi simplu fac din cântatul la chitară ceva (more…)

Scurtă istorie a chitarei – Lăuta (Partea a doua)

Având origini persano-arabe, lăuta a cunoscut o înflorire şi o popularitate deosebită în timpul Renaşterii şi a Barocului, cand a fost unul dintre cele mai intâlnite şi mai utilizate instrumente muzicale.

Instrument cu coarde ciupite, lăuta are formă de migdală, puţin turtită, cu spatele bombat, cu gâtul fără bare, având pe faţa un orificiu de vibraţie; jgheabul capului este inclinat spre spate. Popularitatea i s-a datorat şi faptului că majoritatea partiturilor apărute la acea vreme foloseau tabulatura, notaţie care le era accesibilă şi celor care nu cunoşteau notaţia muzicala.

Prima metodă scrisă pentru lăută apare in jurul anului 1540. Intitulată “El Maestro”, a fost scrisă de Luis de Milan, un cunoscut şi apreciat lăutist al vremii. Deşi numarul corzilor putea varia, de obicei se foloseau lăutele cu şase corzi, acordate “sol-do-fa-la-re-sol”, de la coarda din bas înspre cea mai acută. Şi acordajul putea varia, ideea fiind de a acorda prima coardă, cea mai înaltă, într-un registru cât mai acut, păstrând apoi raporturile intervalice din acordajul menţionat. Scopul consta in evidenţierea melodiei, care se cânta pe prima coardă, numită, de altfel, “chantarelle” şi poziţionată separat, spre deosebire de celalte, care erau grupate două cate două.

Dintre compozitorii vremii care au scris lucrări pentru lăută, trebuie menţionaţi John Dowland în Anglia, Adrian le Roy şi Laurent Robert de Visee in Franţa, Sylvius Leopold Weiss in Germania, cu toţii compozitori şi interpreţi. Contemporan cu Bach (1687-1750), Weiss a şi fost în relaţii cu acesta la Dresda, unde a deţinut, din 1717 şi până la moarte postul de muzician al curţii.

Talentul său a jucat, cu siguranţă, un rol în interesul pe care Bach l-a arătat lăutei, pentru care a scris mai multe lucrări, printre care patru suite, două fugi, un preludiu, precum şi „Preludiu, Fugă şi Allegro”. Două din suite se bazează pe lucrări similare scrise pentru violoncel (BWV 1011) si vioară (BWV 1006). Din punct de vedere cronologic, ele se întind pe o perioadă îndelungată, prima fiind compusă între 1707-1717, iar ultima în jurul anului 1741.

 

Îngrijirea chitarei

În acest articol voi face referire cu predilecție la chitara acustică, însă multe dintre principii sunt valabile și pentru cea electrică.

Cu siguranță, nu de puține ori ai auzit că o chitară devine mai valoroasă și sună mult mai frumos pe măsură ce “îmbătrânește”.

Acest lucru se datorează în special faptului că un lemn uscat va rezona și se va comporta mult mai bine din punct de vedere acustic.

Cu toate acestea,  un aspect determinant în acest proces este felul în care este întreținută și îngrijită chitara, altfel ne vom regăsi în fața unui efect diametral opus, rezultând deteriorarea instrumentului în timp.

Astfel, iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te bucuri de chitara ta o perioadă cât mai îndelungată:

1. Evită expunerea instrumentului la temperaturi extreme: fie că instrumentul se află direct în bătaia razelor solare, fie că se află într-o mașină “încinsă”, acesta va avea de suferit
2. Nu păstra chitara în camere cu umiditate crescută
3. Alege cu atenție soluțiile de îngrijire pentru griff-ul și corpul chitarei tale: specifică întotdeauna la cumpărare modelul și caracteristicile chitarei pe care intenționezi să folosești produsele, nu toate sunt compatibile
4. Nu monta niciodată corzi de oțel pe o chitară clasică, însă nici corzi de nylon pe o chitară acustică

Dincolo de toate aceste lucruri, un aspect deloc neglijabil este poziționarea chitarei în casă, într-un loc în care riscul accidentelor inerente firii umane este cât mai mic.

Asadar ține cont de aceste sfaturi, și te vei bucura de chitara ta ani la rând, fără a fi necesară intervenția unui lutier, sau mai rău, înlocuirea ei.

Cinci mituri false despre chitară

Cu siguranță nu de puține ori ai auzit în jurul tău o serie de sfaturi sau opinii legate de cântatul la chitară, care te-au influențat mai mult sau mai puțin în alegerile tale.

Deși există multe informații utile pe internet, am observat că anumite idei false rămân totuși frecvente, iar acest articol vine să clarifice câteva din aspectele de care ne lovim cel mai des în practica noastră.

Astfel , te invit să trecem în revistă și să eradicăm cinci mituri false despre chitară, care încă supraviețuiesc în opinia colectivă.

1. „Dacă nu am învățat să cânt în copilărie sau adolescență, acum este prea târziu.”

FALS! Poți să începi lecţiile de chitară la orice vârstă, factorii determinanți fiind doar pasiunea, ambiția și perseverența.

2. „Fiind începător, trebuie obligatoriu să învat întâi să cânt pe chitara acustică, deși eu imi doresc o chitară electrică.”

FALS!

• dacă esti atras/ă de chitara electrică, poți începe studiul direct pe un astfel de intrument
• acest fapt este important de precizat, deoarece în absenta entuziasmului, există riscul unui progres dificil și încet, sau chiar al abandonului

3. „Pentru că am grijă de chitara mea, o curaț și tratez săptămânal cu Pronto.”

FALS!

• astfel de solutii care se găsesc în comerț, printre alte efecte, asigură hidratarea lemnului, lucru benefic pentru mobilă, parchet, dar nu și pentru chitara ta (more…)

Istoria chitarei – Partea întâi

Originea chitarei nu este clar stabilită, fiind adusă, se pare, din Asiria sau Babilon în Peninsula Iberică, de către romani (chitara latină) şi, cu sigurantă, de către arabi în secolul XII(chitara mauriană). La chitara latină se cântă prin ciupirea corzilor, iar cea mauriană, care poseda o sonoritate mai bogată, prin lovirea cu toate degetele mâinii drepte. Chitara veche era cu mult mai mică decat cea cu care suntem astăzi obişnuiţi, iar cutia de rezonanţă era puţin mai subţiată (sugrumată la mijloc).

Primele chitare aveau numai patru rânduri de corzi, duble; mai târziu, pe la 1656, îsi face apariţia chitara cu cinci corzi, pentru ca în 1801, un barbier din Paris, Marechal, să-i adauge cea de-a şasea coardă, “mi”. Lutieri renumiţi ca Stradivarius în Italia sau Joachim Tielke în Germania au făurit modele foarte frumos ornamentate, dar forma actuală a chitarei se datorează lutierului spaniol Antonio de Torres. Concepţia modernă a instrumentului datează din a doua jumătate a secolului XIX. Ea constă în şase corzi, întinse la o extremitate pe un suport şi la cealaltă de nişte cuie care se pot strânge după dorinţă.

 

 

 

Chiar dacă nu face parte din orchestră, chitara a fost instrumentul preferat al multor compozitori. Schubert şi Weber, între alţii, se acompaniau cu ea cand îşi gândeau şi îşi cântau melodiile. Cu toate acestea, a fost nevoie să se nască Andres Segovia (more…)