După o serie de însemnări în care am oferit câteva sfaturi pentru cei aflaţi la început de drum în ceea ce priveşte chitara, a venit vremea să dau răspunsuri la câteva întrebări pe care le regăsesc tot mai des în e-mail-urile primite sau pe forumuri.

Chiar dacă pentru cei de nivel mediu sau avansaţi ele par amuzante sau “la mintea cocoşului”, e bine să nu uităm că am fost cu toţii la început şi am avut nevoie de îndrumări.

Cum se acordează o chitară?

Dacă tocmai ţi-ai cumpărat instrumentul şi nu ştii ce să faci cu el mai departe, ţi-am pregătit aici un tutorial destul de simplu, care te va ghida pas cu pas spre notele curate ale primelei tale chitare. Nu uita că este important să îţi acordezi instrumentul înainte de fiecare repetiţie sau lecţie de chitară! Cu atât mai mult, când vei fi pe scenă va trebui să ţii acest aspect sub control tot timpul. Oricât de bună va deveni tehnica ta în timp, o chitară dezacordată va strica mereu prima impresie şi îţi va umbri interpretarea.

Cum să nu te mai doară degetele de la cântat la chitară?

Repetă, repetă şi iar repetă! Nu există niciun alt mod în care degetele tale se vor obişnui: pielea din vârful lor se va întări în timp, durerea va dispărea şi fiecare atingere a ta pe chitară va fi mai precisă. Nu există un termen după care disconfortul va dispărea ca prin farmec; în principiu, însă, ar trebui să dedici cântatului la chitară minim 20 de minute pe zi şi să îţi menţii un program constant al repetiţiilor pentru a face progrese într-un ritm OK şi a-ţi obişnui degetele mai repede.

La ce foloseşte un capodastru?

Să presupunem că vrei să transpui o piesă (să o cânţi mai sus sau mai jos decât în forma ei originală)… capodastrul face acest procedeu mai comod, prinzând corzile libere. Când ai acorduri care conţin corzi libere sau când vrei să păstrezi aceleaşi răsturnări, nu ezita să foloseşti micul accesoriu, nu e nicio ruşine. Atenţie: atunci când îl foloseşti mai sus pe griff (tastele 8, 9…), coarda nu mai este la lungimea ei obişnuită şi nu vei avea sustain, iar sunetul poate să se schimbe.

Ce faci dacă ţi se rupe o coardă?

E simplu: le schimbi pe toate. Chiar dacă la început resimţi mai greu cheltuiala ce vine cu fiecare set de corzi, trebuie să accepţi că în final calitatea lor contează şi, mai mult decât atât, trebuie să se uzeze toate în acelaşi timp. Chiar dacă nu ai rupt niciuna, când sesizezi că au început să falseze sau şi-au pierdut din elasticitate, e timpul să le arunci la coş.

Ce corzi trebuie să foloseşti? / Care sunt cele mai bune corzi?

Cele mai bune corzi sunt cele care îţi sună ţie bine! Încearcă toate brand-urile la care ai acces, combină corzi cu grosimi diferite din două seturi, coboară o coardă sau două şi vezi ce se întâmplă. Nu uita însă că în funcţie de ce grosime de corzi vei folosi, tastele se pot uza mai repede. Chitara ta ar putea avea de suferit dacă alternezi foarte des şi schimbi haotic grosimea corzilor folosite, din cauza tensiunii create pe gât. Aşadar, experimentează la început ca să te lămureşti ce îţi place, după care încearcă să rămâi fidel unei anumite grosimi.

Ce trebuie să ştii ca să cânţi la chitară?

În principiu, totul începe de la răbdare – nimeni nu s-a născut cu o coordonare perfectă între mâna stângă şi mâna dreaptă! Apoi, va trebui să-ţi dezvolţi auzul muzical, simţul ritmului şi să nu ignori în tot acest timp noţiunile elementare de teorie.

Un chitarist care transmite va miza întotdeauna pe combinaţia dintre sensibilitatea personală şi tehnică – nu neglija niciunul dintre aceste aspecte pe măsură ce îţi construieşti stilul de-a cânta! Pentru a deveni un instrumentist bun, e esenţial să ştii ce-ţi place, cum doreşti să suni, ce stil vrei să abordezi… şi cum să ajungi acolo. Talentul şi disciplina sunt doar două părţi ale acestei ecuaţii, nu uita că urmează foarte multă muncă.

Chitara electrică se uzează în timp?

DA. Chiar mai repede decât cea acustică, contrar aşteptărilor. Pe chitara electrică faci mai multe bend-uri, ceea ce duce mai rapid la uzarea tastelor. Sistemul tremolo implică şi el o întreţinere mai riguroasă a instrumentului – folosirea lui solicită ceva mai mult gâtul chitarei. Doar pentru că este electrică, nu înseamnă că e mai rezistentă – chitara ta are nevoie de la fel de multă grijă ca cea acustică. Nu uita s-o pui într-un case când o transporţi, oriunde, şi să n-o expui la schimbări bruşte de temperatură.

În cât timp voi putea cânta la chitară?

Sunt mai mulţi factori: nivelul la care vrei să ajungi, timpul pe care îl acorzi repetiţiilor, disciplina ta personală, atenţia profesorului care îţi îndrumă paşii, repertoriul abordat. Nu te arunca din prima la piese grele şi solo-uri, nu-ţi imagina că vei putea cânta zeci de note pe secundă E mai important, la început, să cânţi curat şi clar şi pe tempo.

Cum îţi dezvolţi propriul stil de-a cânta la chitară?

Eşti deja la început şi visezi la asta? Foarte bine! Înseamnă că nu vrei să fii doar o copie palidă a idolului tău (Vai, Satriani, Petrucci… oricare-ar fi el). Trebuie să înţelegi însă că stilul nu este ceva care se învaţă, ci se formează. Este un melanj fin dintre muzica pe care o asculţi, sentimentele şi trăirile tale, tehnica şi sound-ul spre care te îndrepţi.

Încearcă să asculţi muzică cât mai variată, nu te limita la două-trei trupe de referinţă. Încearcă mai multe tipuri de chitare înainte de-a decide care e favorita ta. Obişuieşte-te să înveţi mereu noi tehnici, nu te complace în ceea ce stăpâneşti deja. Nu în ultimul rând, ieşi în lume şi improvizează! De îndată ce te simţi puţin mai sigur/ă pe tine, cântă cu alţi muzicieni, mergi la jam session-uri, încearcă tot ce se poate. Stilul tău va creşte odată cu tine!

Cum îţi formezi urechea muzicală?

Ai nimerit pe site-ul potrivit: Marius şi cu mine credem că auzul unui muzician poate fi antrenat până la absolut – dacă îţi doreşţi asta suficient de mult. Există studii recente ce au demonstrat că auzul absolut nu e doar un privilegiu nativ şi poate fi dezvoltat prin exerciţii de-a lungul vieţii. Poţi citi mai multe deprinderea perfect pitch-ului aici şi aici.

Foto: Sean Rogers

Niciun articol asemănător.

Salut, sunt Marius şi sunt aici să îţi spun câte ceva despre chitară, auz muzical şi provocarea de-a fi un instrumentist bun.

Pentru primul meu articol pe lectii-de-chitara.ro am ales însă o temă mult mai potrivită pentru o duminică după-amiaza: muzica ce ne inspiră şi ne ajută să ţintim mai sus.

Dintr-o perspectivă pur personală, dar cimentată o dată cu anii, iată care sunt cele cinci albume pe care ar trebui să le aibă în casă un chitarist:

1. “Electric Ladyland” – Jimi Hendrix (1968): orice chitarist ar trebui sa aiba in casă, în primul rând, un album al lui Hendrix, pentru că el a fost cel care a revoluţionat chitara electrică si a influenţat milioane generaţiile viitoare prin stilul său unic de a cânta.

“Electric Ladyland” este cotat drept unul dintre cele mai bune albume rock din toate timpurile şi apogeul scurtei, dar electrizantei cariere a lui Jimmy. LP-ul îmbină mai multe stiluri, de rock la blues ( “Voodoo Child” şi “Voodoo Child: Slight Return”) pâna la piese psihedelice precum “1983 . . . (A Merman I Should Turn to Be)” sau “Burning of The Midnight Lamp”. Poţi cumpăra albumul de pe Metalhead.ro, la preţul de 50 ron

2. Surfing with the Alien - Joe Satriani (1987): profesorul de chitară al multor muzicieni celebri (Kirk Hammett, Steve Vai) şi unul dintre cei mai apreciaţi Guitar Heros şi-a adjudecat două premii Grammy pentru acest album.

“Surfing with the Alien” este, fără îndoială, un punct de referinţă în cariera sa şi primul LP rock instrumental care a intrat în topul Billboard. Discul conţine piese energice precum “Satch Boogie” (un fel de new millenium blues), dar şi lirice, precum “Always with me, always with you”. Discul poate fi achiziţionat de pe Amazon, la preţul de 7 $.

3. Passion and Warefare – Steve Vai (1990): albumul reprezintă transpunerea în muzică a unor vise şi experienţe pe care artistul le-a avut în copilărie. Stilul complex de a compune al lui Steve Vai, caracterizat de abordarea de teme mai puţin întâlnite la alţi chitarişti, face din acest album unul dintre cele mai bune din aria instrumental rock.

De pe acest LP nu pot spune că am vreo piesă preferată, pentru că fiecare are frumuseţea şi doza ei de sensibilitate. “Passion and Warfare” este albumul ce i-a adus lui Vai două discuri de platină şi unul dintre cele mai recognoscibile hituri instrumentale din istorie: “For The Love Of God”. Albumul este disponibil la preţul de 40 ron pe site-ul Prorock.

4. Alien Love Secrets – Steve Vai (1995): poate nu unul dintre cele mai bine cotate albume ale lui Vai, însă cu siguranţă unul dintre preferatele mele. LP-ul a apărut în 1995, în timp ce chitaristul lucra la un alt material, mai epic – “Fire Garden”.

“Alien Love Secrets” a fost compus în câteva săptămâni şi are la bază piese create de Vai de-a lungul timpului, însă nefinalizate. Sunt sigur că forţa şi energia acestui album te vor cuceri pe loc, devenind un reper muzical la care te vei întoarce mereu cu plăcere. CD-ul se găseşte pe site-ul Prorock la preţul de 40 ron.

5. The Essential Stevie Ray Vaughan and Double Trouble (2002): simplitatea şi energia blues-ului m-au atras încă de la începutul călătoriei mele muzicale şi continuă să mă fascineze. Aşa că, înainte de-a încheia această însemnare, vă recomand albumul unui chitarist care a influenţat foarte mulţi muzicieni din zona texas blues si nu numai: Stevie Ray Vaughan.

“The Essential…” este o colecţie a celor mai bune piese semnate de Vaughn şi reprezintă un start excelent pentru oricine ar vrea sa pornească o călătorie în lumea chitarei. Se găseşte la preţul de 62 ron pe site-ul Midolamusic.

Vezi şi:

1. Trucuri pentru chitarişti
2. Vine Steve Vai în România!

“… if there’s no groove, the body can’t move”

Prima lecţie din “cartea vieţii” lui Chet Atkins: bate din picior.

Nu ai cum să nu ţii ritmul, inima ta e ca un metronom interior.

Cadenţa ei stă la baza oricărui cântec… dacă înveţi să-o asculţi.

Interiorizează şi exprimă-te folosindu-ţi toate resursele, de la bătăile inimii până la fiecare încordare a degetelor. Absolut toate degetele. Fiecare vibraţie a chitarei, care-ţi poate fi pe rând sursă de armonie, instrument de percuţie, vocea pentru stări altfel imposibil de descris.

Sunt doar câteva din lucrurile pe care le poţi “citi” printre notele lui Tommy Emmanuel, un chitarist genial care sfidează toate aşteptările şi “regulile”.

Tommy e unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai momentului (semnat cu Favored Nations, casa de discuri a lui Steve Vai), susţinând peste 300 de show-uri pe an (one man show-uri, ca să fiu mai precis), pe cinci continente. Cel mai aproape de noi a fost la Budapesta, în noiembrie 2009 – vă invit să citiţi aici o recenzie a concertului semnată de Gabriel Petric.

Iată şi câteva amănunte despre Tommy Emmanuel, dintre cele care demonstrează că muzica întâi se simte, apoi se gândeşte…

- Tommy e autodidact, nu a apelat niciodată la o instruire formală în muzică. Totuşi, a învăţat într-un an cât alţii în zece din cântecele idolului său, Chet Atkins.
- la patru ani a primit prima chitară de la mama lui, iar la şapte ani cânta deja pe scenele locale alături de fratele său,  Phil
- Tommy nu e genul de muzician care se bazează pe partituri, dar cunoaşte mii de piese şi a compus foarte multe geniale
- artistul nu e adeptul playlist-urilor de concert pregătite de dinainte, alege cântecele după cum “simte” publicul
- îşi îmbunătăţeşte permanent piesele, variantele ascultate la un anumit interval de timp suferind îmbunătăţiri majore
- Tommy Emmanuel este recunoscut pentru genialitatea prin simplitate: foloseşte un set-up minim în concerte şi, în mare parte, îşi înregistrează piesele dintr-un singur take.

Niciun articol asemănător.

GripMaster medium tension

E un lucru ştiut şi demonstrat: pentru chitarişti e destul de greu să-şi ţină degetele în loc Ce e de făcut totuşi atunci când nu ai o chitară la îndemână pentru a-ţi păstra “tonusul”?

Când eram în liceu obişnuiam să bat cu vârfurile degetelor în banca, ca pielea să mi se întărească mai repede şi să simt că fac ceva, orice în timpul cât eram departe de chitară.

Mai târziu, în Franţa, am descoperit un instrument creat special pentru “antrenamentul” degetelor, al încheieturii şi antebraţului: se numeşte GripMaster şi este folosit de ani buni de muzicienii din afară, dar şi de către sportivii care au nevoie de flexibilitate şi rezistenţă sporită a extremităţilor.

Grip Master e compus din patru segmente individuale puse pe arcuri, unul pentru fiecare deget. Celălalt capăt al grip-ului este conceput ergonomic şi învelit în cauciuc, astfel încât să-l poţi ţine comod în palmă. În această zonă sunt montate trei arcuri, destinate exerciţiilor pentru toate degetele simultan.

Tensiunea ce se creează atunci între palmă şi degete contribuie la sporirea mobilităţii mâinii şi a încheieturii. Coordonarea dintre degete şi flexibilitatea antebraţului sunt şi ele dezvoltate prin exerciţiile cu GripMaster.

Produsul vine în cinci variante, în funcţie de tensiune: XX Light (verde), X Light (galben), Light (albastru), Medium (roşu) şi Heavy (negru).

Nu l-am văzut în magazinele de muzică din România, însă l-am găsit pentru comandă online pe eSound.ro: cel roşu (tensiune medie), de exemplu, costă 56 ron. Click aici pentru a comanda.

Vezi şi: Exerciţii cu Grip Master

Muschii mainii

Niciun articol asemănător.