Bine ne-am regăsit! Începem anul în forţă, inaugurând o nouă secţiune, cea de interviuri. Marius şi cu mine plănuim să-i luăm la întrebări pe cei care au cu adevărat ceva de spus despre chitară, de la chitarişti români de excepţie până la lutieri, producători de amplificatoare şi pedale analog, ingineri de sunet ce cunosc secretele imprimărilor ca la carte şi aşa mai departe.
Începem cu un chitarist preţios pentru România, autor al unui “Manual de chitară” de nelipsit, recenzor cu urechi fine pentru publicaţia “Arta Sunetelor“, filosof şi profesor, dar în primul rând un prieten drag: Gabriel Petric.
Când cineva te cunoaşte pentru prima oară, care sunt cele trei lucruri pe care ţi-ai dori să le ştie despre tine?
Gabriel Petric: N-ar fi rău de ştiut că sunt trei lucruri pe care le apreciez, în mod deosebit, la cei din jur: onestitatea, creativitatea şi umorul.
Activitatea ta extraordinară se află la interesecţia dintre două mari pasiuni: muzica şi filosofia. Cum te-ai „îndrăgostit” de fiecare şi ce le uneşte?
G.P.: Mi-am pus şi eu, adesea, întrebarea aceasta: ce uneşte muzica şi filosofia? La diferite vârste, am dat răspunsuri diferite. La început, vedeam cele două fenomene prin contrast: filosofia – serioasă, îndreptată către lucruri profunde, iar muzica – relaxare sau extaz, dacă nu cumva un divertisment, la limita între emoţie imediată şi revelaţie intuitivă. Apoi am crezut că le uneşte calea abstractă de înfăţişare a lumii. Acum, am convingerea că le uneşte tăcerea. Aşa cum, în muzică, cred că important e când se opreşte vibraţia – şi cred că muzicienii cu har sunt cei care ştiu când să atace un sunet, dar, mai ales, când să se oprească din cântat (pauza) -, în filozofie, mai important e ce nu se spune prin cuvinte, indicarea acelei tăceri misterioase care înconjoară lucrurile („cunoaşterea luciferică”, la Lucian Blaga, sau deviza lui Ludwig Wittgenstein: „Despre ceea ce nu putem vorbi trebuie să tăcem”). Ce este interesant e că şi tăcerile pot fi diferite, au elocvenţa lor stilistică.
De filozofie m-am apropiat după ce am citit Rostirea filosofică românească, de Constantin Noica şi Tractatus logico-philosophicus, de Ludwig Wittgenstein.
Cât despre muzică, vom mai vorbi…
Cum te-ai simţit când ai ţinut pentru prima oară o chitară în mână… şi cum ai abordat primii paşi în studiul instrumentului?
G.P.: Prima chitară a fost un Orpheus acustic bulgăresc. Când am primit-o de la părinţi am avut un sentiment asemănător cu cel pe care l-am trăit când Moş Crăciun ni-a adus prima bicicletă sau primul ceas de mână: era o jucărie serioasă de care nu puteam fi decât mândru. (more…)

Ca orice început, primele lecţii de chitară sunt o adevărată provocare. Pe lângă ceea ce deprinzi de la profesor în decursul unei sedinţe, foarte importante sunt repetiţiile individuale.
Pornind de la premiza că pui 100% pasiune în învăţarea chitarei, devine clar că vei dori să progresezi cât mai mult şi cât mai repede.
Pentru o repetiţie eficientă, e ideal să elimini sursele de stress şi mai ales presiunea că trebuie să-ţi însuşeşti noţiunile până la următoarea lecţie.
Repeţi pentru că îţi place şi îţi doreşti să fii mai bun, nu pentru că profesorul ţi-a dat o anume temă! Nu uita acest lucru şi fă-l să se simtă în fiecare notă.
Dacă ai repetat un fragment muzical stând în tensiune, cel mai probabil îţi va fi greu să îl cânţi relaxat/ă data viitoare. Cu atât mai mult dacă ai în faţă un public!
După cum spunea şi Joe Satriani, e o idee bună să cânţi în faţa altor oameni de fiecare dată când ai ocazia, chiar dacă e vorba de membri ai familiei. E clar că bunica ta nu va înţelege ce e un riff, dar ţie îţi va prinde bine exerciţiul de-a cânta fără reţineri
E important ca atunci când repeţi să nu te stresezi în legătură cu volumul şi faptul că i-ai putea deranja pe membrii familiei ori pe vecini. Deşi e bine să exersezi de fiecare dată când prinzi o clipă liberă, ţine minte că studiul pe fugă ori în contratimp nu e deloc eficient.
Indiferent de metoda de chitară pe care o urmezi şi de nivelul la care te afli, trebuie să accepţi că greşelile sunt o parte a procesului de învăţare.
Încearcă să identifici erorile şi să le semnalezi profesorului tău, pentru a evita ca acestea să-ţi intre în reflex.
Auto-critica trebuie să fie însă constructivă: nu fi prea aspru/aspră cu tine, momentele de vulnerabilitate şi greşelile sunt inevitabile pentru toată lumea, mai ales la început.
Câteva sugestii pentru repetiţii de chitară reuşite:

Știu că mulți dintre cei care abia au început studiul sunt în căutarea unei metode de chitară clasică care să le ofere noțiunile de bază despre melodie, armonie și ritm, precum și îndrumări pentru învățarea primelor tehnici pe instrument.
Îmi face plăcere să recomand Manualul de Chitară al lui Gabriel Petric, apărut la Editura Teora, care constituie un start excelent în pregătirea de instrumentist. Cartea cuprinde fundamente de teorie muzicală, o introducere în lumea fascinantă a chitarei, un mic lexicon de termeni specifici și o introducere în universul chitarei moderne. O atenție deosebită este acordată genurilor clasic și flamenco.
Întocmai ca Florian Chelu (fondatorul Rock Filarmonica și un muzician de geniu), Gabriel Petric a fost discipolul lui Constantin Noica, care l-a îndemnat să-și urmeze vocația artistică. Puteți citi aici un interviu acordat de dl. Petric revistei Arta Sunetelor, ca să vă faceți o idee despre background-ul lui muzical.
UPDATE: Manualul de chitară poate fi achiziționat online la prețul de 11 ron.
Voi reveni cât de curând cu mai multe recomandări de manuale de chitară (în Madrid am văzut zilele acestea seria Berklee, deocamdată am găsit doar în spaniolă). Până atunci, vă las cu un topic util pe această temă de pe RGC.