Vine Steve Vai în România!

Vine Steve Vai în România!

Uite că a venit şi ziua aia, mai devreme decât am crezut, în care voi spune în sfârşit – “Vine Steve Vai în România!” şi chiar să pot merge. Din păcate, nici când a venit în 2000 şi nici în 2009 la Cerbul de Aur nu m-am putut duce, însă anul acesta cu siguranţă voi merge negreşit.

Prima oară am auzit de Steve Vai în 1998, însă am reuşit să pun mâna pe un album de-al artistului abia în 2000.

Am o amintire foarte amuzantă legată de venirea lui Steve Vai în 2000. Ţin minte că toată luna martie şi până în aprilie, la unul dintre posturile de muzică autohtone de pe atunci, rula o reclamă a viitorului concert, reclamă ce avea pe fundal o piesă de-a lui Steve Vai. (more…)

Sondajul lunii: Ce marcă de chitară preferi?


Sondajul lunii martie a dezvăluit, cu ajutorul celor 276 de voturi acordate de voi, că marca preferată a tinerilor chitarişti români este Ibanez. 29% dintre voi şi-au exprimat preferinţa pentru brand-ul care a creat o adevărată legendă, susţinută de endorseri celebri cu sound-uri revoluţionare precum Steve Vai, şi Joe Satriani.

Aproape de acest rezultat este marca Fender, pe care 20% dintre voi aţi votat-o drept cea mai bună alegere pentru un chitarist, în vreme ce 17% s-au orientat spre alte brand-uri, iar 14% şi-au îndreptat atenţia spre clasicul Gibson. Printre alte “love brands” pe care le-aţi menţionat se numără Delson, Hohner, Aria, Benton, Colombo, Reghin, ESP, PRS, Ovation, Fernandes, Line 6, Music Man şi Schecter.

Date fiind rezultatele, vă voi povesti astăzi câte ceva despre Ibanez, urmând să revin cu o mică istorie Fender.

Povestea Ibanez începe în 1908 şi, deşi numele are sonorităţi spaniole, e important de ştiut că succesul acestui tip de chitare se datorează în mare măsură şi unui japonez. Acesta e anul în care niponul Hoshino Gakki a deschis un departament de instrumente muzicale pe lângă librăria sa.

(more…)

Cinci albume esenţiale pentru chitarişti

Salut, sunt Marius şi sunt aici să îţi spun câte ceva despre chitară, auz muzical şi provocarea de-a fi un instrumentist bun.

Pentru primul meu articol pe lectii-de-chitara.ro am ales însă o temă mult mai potrivită pentru o duminică după-amiaza: muzica ce ne inspiră şi ne ajută să ţintim mai sus.

Dintr-o perspectivă pur personală, dar cimentată o dată cu anii, iată care sunt cele cinci albume pe care ar trebui să le aibă în casă un chitarist:

Jimi Hendrix - Electric Ladyland

1. “Electric Ladyland” – Jimi Hendrix (1968): orice chitarist ar trebui sa aiba in casă, în primul rând, un album al lui Hendrix, pentru că el a fost cel care a revoluţionat chitara electrică si a influenţat milioane generaţiile viitoare prin stilul său unic de a cânta.

“Electric Ladyland” este cotat drept unul dintre cele mai bune albume rock din toate timpurile şi apogeul scurtei, dar electrizantei cariere a lui Jimmy. LP-ul îmbină mai multe stiluri, de rock la blues ( “Voodoo Child” şi “Voodoo Child: Slight Return”) pâna la piese psihedelice precum “1983 . . . (A Merman I Should Turn to Be)” sau “Burning of The Midnight Lamp”. Poţi cumpăra albumul de pe Metalhead.ro, la preţul de 50 ron

Joe Satriani - Surfing with the Alien

2. Surfing with the Alien - Joe Satriani (1987): profesorul de chitară al multor muzicieni celebri (Kirk Hammett, Steve Vai) şi unul dintre cei mai apreciaţi Guitar Heros şi-a adjudecat două premii Grammy pentru acest album.

“Surfing with the Alien” este, fără îndoială, un punct de referinţă în cariera sa şi primul LP rock instrumental care a intrat în topul Billboard. Discul conţine piese energice precum “Satch Boogie” (un fel de new millenium blues), dar şi lirice, precum “Always with me, always with you”. Discul poate fi achiziţionat de pe Amazon, la preţul de 7 $.

Steve Vai - Passion And Warfare

3. Passion and Warefare – Steve Vai (1990): albumul reprezintă transpunerea în muzică a unor vise şi experienţe pe care artistul le-a avut în copilărie. Stilul complex de a compune al lui Steve Vai, caracterizat de abordarea de teme mai puţin întâlnite la alţi chitarişti, face din acest album unul dintre cele mai bune din aria instrumental rock.

De pe acest LP nu pot spune că am vreo piesă preferată, pentru că fiecare are frumuseţea şi doza ei de sensibilitate. “Passion and Warfare” este albumul ce i-a adus lui Vai două discuri de platină şi unul dintre cele mai recognoscibile hituri instrumentale din istorie: “For The Love Of God”. Albumul este disponibil la preţul de 40 ron pe site-ul Prorock.

Alien Love Secrets - Steve Vai

4. Alien Love Secrets – Steve Vai (1995): poate nu unul dintre cele mai bine cotate albume ale lui Vai, însă cu siguranţă unul dintre preferatele mele. LP-ul a apărut în 1995, în timp ce chitaristul lucra la un alt material, mai epic – “Fire Garden”.

“Alien Love Secrets” a fost compus în câteva săptămâni şi are la bază piese create de Vai de-a lungul timpului, însă nefinalizate. Sunt sigur că forţa şi energia acestui album te vor cuceri pe loc, devenind un reper muzical la care te vei întoarce mereu cu plăcere. CD-ul se găseşte pe site-ul Prorock la preţul de 40 ron.

Stevie Ray Vaughan Essential Collection

5. The Essential Stevie Ray Vaughan and Double Trouble (2002): simplitatea şi energia blues-ului m-au atras încă de la începutul călătoriei mele muzicale şi continuă să mă fascineze. Aşa că, înainte de-a încheia această însemnare, vă recomand albumul unui chitarist care a influenţat foarte mulţi muzicieni din zona texas blues si nu numai: Stevie Ray Vaughan.

The Essential…” este o colecţie a celor mai bune piese semnate de Vaughn şi reprezintă un start excelent pentru oricine ar vrea sa pornească o călătorie în lumea chitarei. Se găseşte la preţul de 62 ron pe site-ul Midolamusic.

Steve Vai / Ibanez: Design a Jem

Aseară am aflat de la colegul meu, chitaristul Marius Furduescu, că Steve Vai plănuieşte un concurs inedit. Cuvinte-cheie? Ibanez JEM, design, chitare custom, ediţie limitată, creativitate maximă.

Mai precis: pentru a sărbători cea de-a 23-a aniversare a chitarei lui de suflet, Ibanez JEM, Steve Vai lansează o provocare pentru instrumentiştii pasionaţi de design.

Concursul se numeşte “Design a JEM” şi merge pe ideea de-a crea chitara ideală pentru tine, de la aspect până la lemn şi configuraţie tehnică. Proiectul câştigător va fi realizat de Ibanez în doar două exemplare, unul pentru autorul său şi unul pentru Vai. Detaliile exacte vor fi anunţate pe site-ul oficial Ibanez pe 12 februarie.

Video-ul în care Steve Vai explică ce şi cum în legătură cu “Design a JEM” e foarte tare – dacă ai crezut că nu există nimic mai funny decât reclama la pedala de distors Jemini, check this out:

Foto: Guitar Column

Pagina 1 din 11