Open top menu
Cinci albume esenţiale pentru chitarişti

Cinci albume esenţiale pentru chitarişti

Salut, sunt Marius şi sunt aici să îţi spun câte ceva despre chitară, auz muzical şi provocarea de-a fi un instrumentist bun.

Pentru primul meu articol pe lectii-de-chitara.ro am ales însă o temă mult mai potrivită pentru o duminică după-amiaza: muzica ce ne inspiră şi ne ajută să ţintim mai sus.

Dintr-o perspectivă pur personală, dar cimentată o dată cu anii, iată care sunt cele cinci albume pe care ar trebui să le aibă în casă un chitarist:

Jimi Hendrix - Electric Ladyland

1. “Electric Ladyland” – Jimi Hendrix (1968): orice chitarist ar trebui sa aiba in casă, în primul rând, un album al lui Hendrix, pentru că el a fost cel care a revoluţionat chitara electrică si a influenţat milioane generaţiile viitoare prin stilul său unic de a cânta.

“Electric Ladyland” este cotat drept unul dintre cele mai bune albume rock din toate timpurile şi apogeul scurtei, dar electrizantei cariere a lui Jimmy. LP-ul îmbină mai multe stiluri, de rock la blues ( “Voodoo Child” şi “Voodoo Child: Slight Return”) pâna la piese psihedelice precum “1983 . . . (A Merman I Should Turn to Be)” sau “Burning of The Midnight Lamp”. Poţi cumpăra albumul de pe Metalhead.ro, la preţul de 50 ron

Joe Satriani - Surfing with the Alien

2. Surfing with the Alien - Joe Satriani (1987): profesorul de chitară al multor muzicieni celebri (Kirk Hammett, Steve Vai) şi unul dintre cei mai apreciaţi Guitar Heros şi-a adjudecat două premii Grammy pentru acest album.

“Surfing with the Alien” este, fără îndoială, un punct de referinţă în cariera sa şi primul LP rock instrumental care a intrat în topul Billboard. Discul conţine piese energice precum “Satch Boogie” (un fel de new millenium blues), dar şi lirice, precum “Always with me, always with you”. Discul poate fi achiziţionat de pe Amazon, la preţul de 7 $.

Steve Vai - Passion And Warfare

3. Passion and Warefare – Steve Vai (1990): albumul reprezintă transpunerea în muzică a unor vise şi experienţe pe care artistul le-a avut în copilărie. Stilul complex de a compune al lui Steve Vai, caracterizat de abordarea de teme mai puţin întâlnite la alţi chitarişti, face din acest album unul dintre cele mai bune din aria instrumental rock.

De pe acest LP nu pot spune că am vreo piesă preferată, pentru că fiecare are frumuseţea şi doza ei de sensibilitate. “Passion and Warfare” este albumul ce i-a adus lui Vai două discuri de platină şi unul dintre cele mai recognoscibile hituri instrumentale din istorie: “For The Love Of God”. Albumul este disponibil la preţul de 40 ron pe site-ul Prorock.

Alien Love Secrets - Steve Vai

4. Alien Love Secrets – Steve Vai (1995): poate nu unul dintre cele mai bine cotate albume ale lui Vai, însă cu siguranţă unul dintre preferatele mele. LP-ul a apărut în 1995, în timp ce chitaristul lucra la un alt material, mai epic – “Fire Garden”.

“Alien Love Secrets” a fost compus în câteva săptămâni şi are la bază piese create de Vai de-a lungul timpului, însă nefinalizate. Sunt sigur că forţa şi energia acestui album te vor cuceri pe loc, devenind un reper muzical la care te vei întoarce mereu cu plăcere. CD-ul se găseşte pe site-ul Prorock la preţul de 40 ron.

Stevie Ray Vaughan Essential Collection

5. The Essential Stevie Ray Vaughan and Double Trouble (2002): simplitatea şi energia blues-ului m-au atras încă de la începutul călătoriei mele muzicale şi continuă să mă fascineze. Aşa că, înainte de-a încheia această însemnare, vă recomand albumul unui chitarist care a influenţat foarte mulţi muzicieni din zona texas blues si nu numai: Stevie Ray Vaughan.

The Essential…” este o colecţie a celor mai bune piese semnate de Vaughn şi reprezintă un start excelent pentru oricine ar vrea sa pornească o călătorie în lumea chitarei. Se găseşte la preţul de 62 ron pe site-ul Midolamusic.

Marius
Written by Marius

Chitarist, compozitor, muzician.

4 Comment responses

  1. Avatar
    May 04, 2011

    nu te supara,dar cum ai ajuns la concluzia in care sa il pui pe Stevie Ray si Hendrix pe aceiasi pagina cu Vai si Satriani?inseamna ca nu ai ascultat cu prea mare atentie ce se canta.si ca sa citez pe cineva mai batran “There’s lots of guitar players out here. They just play out there. Play fast, they don’t concentrate on no soul.”cauta mtv unplugged cand satriani e un modest incepator fata de Stevie.
    Ar trebui sa mai aprofundezi niste led zeppelin,mai faceau si eu cate o melodie buna,sau pe ritchie blackmore perioada 72-73.nu vreau sa mai zic de duane allman sau peter green,sunt mai greu de digerat si mai putin populari.

  2. Avatar
    May 05, 2011

    @Drago

    Salut,

    Nu cred ca e vorba neaparat de tehnica unui anumit chitarist,ci mai exact,de starea piesei pe care o canta si de feeling-ul pe care aceasta o transmite.Marius a simtit ca aceste 5 albume ar fii esentiale pentru orice chitarist.El nu a stat sa se gandeasca,,Oare daca il pun pe Vai langa Stevie,o sa se supere cineva?”,nu,el a ales pur si simplu cu sufletul,si,de altfel,asa as fi facut si eu.Un chitarist,dupa parerea mea,ar trebui sa stie cate putin din fiecare gen,asa ca Marius a mai diversificat putin.
    In opinia mea,a iesit un articol foarte foarte frumos!

    Salutari,

    oZz

<