După două “episoade” virtuale de mici sfaturi ce am constatat că v-au fost de folos, e timpul să trecem în revistă câteva detalii mai profunde ale cântatului la chitară. Sunt subiective, ce-i drept, dar suficient de consistente cât să facă diferenţa:
1.Fii propriul tău critic: înainte să te lansezi în solo-uri de “Bad Horsie”, înainte de-a te închide în casa cu chitara după primul eşec, e mai înţelept să te monitorizezi, să-ţi reperezi şi să-ţi conştientizezi greşelile.
După cum ţi-am mai sugerat, înregistrează-te cu ajutoul unui program (fie el simplistul Adobe Audition sau emulatorul Guitar Rig). După fiecare fragment de 3-5 minute (nu mai mult, că te pierzi în detalii), apasă STOP şi pune-ţi următoarele întrebări:
- Sunt notele corecte şi “curg” firesc?
- Respect măsura şi tempo-ul?
- Folosesc tehnicile potrivite de panare? (dacă e cazul)
- Se aud zgomote nedorite ale corzilor? (bâzâit)
- Cânt accenţii aşa cum trebuie?
- Transmit vreo stare sau doar etalez tehnici?
- În timp ce ascult fragmentul înregistrat, vizualizez/îmi amintesc acordurile şi poziţiile abordate?
2. Monitorizează-ţi progresul: destul de mulţi chitarişi se plâng că au avansat rapid în primul an, apoi au învăţat din ce în ce mai greu, îndreptându-se spre stagnare.
Această dificultate se înlătură simplu, impunându-ţi ca la fiecare lecţie de chitară/sesiune de repetiţii/jam session să exersezi ceva vechi până la perfecţiune şi să deprinzi, măcar în stadiu incipient, ceva nou (fie că e vorba de un acord de bază, taping sau măsuri compuse).
3. Muzica nu e matematică, e disciplină: nu trebuie să numeri, trebuie să interiorizezi şi, în ultimă fază, să cunoşti cu ochii închişi!
Secretul unei învăţări armonioase a acestui instrument nu e să “toceşti” gamele şi progresiile, ci să-ţi impui cele 20-30 de minute de cântat zilnic ce te vor ajuta să simţi schimbările, trecerile, slăbiciunile din mână şi lipsurile din teorie.
Învăţatul pe de rost al unor reguli mai vechi decât istoria chitarei nu te va face un muzician mai bun… cel mult, muzicolog.
4. Nu te teme de acordurile cu barré: îţi vor da ceva bătaie de cap la început, sunt de acord, dar nimic nu e imposibil dacă perseverezi.
E important să înţelegi că dificultatea reală nu e durerea pe care o simţi în degetul arătător (va trece repede, pielea se obişnuieşte!) şi nici lipsa de forţă a acestuia, ci poziţionarea corectă a mâinii.
Exerciţiu: Învaţă acordul La Major 9 şi “prinde-l” cu corzile E şi B libere la început:
–0–
–0–
–6–
–7–
–7–
–5–
Când simţi că îl cânţi cu lejeritate, înseamnă că mâna ta e în poziţia ideală (dacă ai un profesor care să te supravegheze făcând acest lucru, e şi mai OK). Acum te poţi apuca de exersatul barré-ului pe acest acord şi nu ţi se va mai părea cel mai greu lucru din lume dacă nu stai cu mâna tensionată.
5. Creativitatea nu se învaţă, se eliberează: E împotriva naturii tale de muzician sau de iubitor de muzică pur şi simplu să presupui că te vei putea exprima cu ajutorul instrumentului abia după ce îi stăpâneşti toate tehnicile.
Cu cât începi să te joci, să improvizezi mai devreme în cadrul lecţiilor de chitară sau al repetiţiilor, cu atât te vei simţi mai liber pe măsură ce avansezi din punct de vedere tehnic.
Ai învăţat un riff nou? Modifică-l în cel puţin trei variante, experimentează, cântă-l invers, în alt tempo sau cu un alt ton (dacă ai chitară electrică).
Improvizează împreună cu partenerul tău de repetiţii sau profesorul tău de chitară. Vei avea o viaţă întreagă să te “rupi în figuri”, acum e însă momentul să prinzi noţiunile tehnice de bază şi să-ţi eliberezi imaginaţia.
Astfel, nu vei ajunge “doar un chitarist”, ci un muzician complet, stăpân nu doar pe instrument, ci şi pe creativitate.
1 Comment responses