Gama muzicală este o succesiune de note din cadrul unei octave, aranjate în ordine ascendentă sau descendentă.
Orice sunet emis de către un instrument are o anumită frecvenţă de vibraţie. Toate notele pe care le folosim astăzi în muzică au fost standardizate. De exemplu nota, La (A) va corespunde frecvenţei de 440Hz (vibraţii/secundă).
Folosim 12 sunete standard (scara uniform temperată), Johann Sebastian Bach fiind cel care a introdus această noţiune în muzică. Notele sunt A, A#, B, C, C#, D, D#, E, F, F#, G, G# sau într-o altă notaţie LA, LA#, SI, DO, DO#, RE, RE#, MI, FA, FA#, SOL, SOL#.
Cea mai mică distanţă/interval dintre două note succesive (de ex: A – A#) este denumită semiton şi are aceeaşi valoare de fiecare dată când cânţi două note apropiate. Pe chitară, semitonurile se regăsesc de la o tastă la alta, în timp ce pe pian A este pe o clapă albă, iar A# este pe cea mai apropiată clapă neagră din dreapta ei.
Notele se vor repeta în ambele sensuri, distanţa dintre ele numindu-se octavă. De exemplu: de la prima notă (A1) La1, până la următoarea cu acelaşi nume (A2) La2 avem un interval de o octavă.
Intervalele (distanţele) dintre note pot fi imaginate ca treptele unei scări: un semiton = o treaptă; un ton = două trepte. Orice gamă naturală va avea întotdeauna două semitonuri. În funcţie de cum sunt plasate semitonurile, gamele naturale sunt de două tipuri: majore (au semitonuri între treptele 3-4 şi 7-8), şi minore (cu semitonuri între treptele 2-3 şi 5-6).
Cum alcătuim gama Do Major natural: păstrând semitonuri doar între a 3-a şi a 4-a notă, respectiv a 7-a şi a 8-a, iar pentru restul intervalelor – folosim tonuri.
1……2…..3 4…… 5….. 6…..7 8
DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO
Cu construim gama La Minor natural: păstrând semitonuri doar între a 2-a şi a 3-a notă, respectiv a 5-a şi a 6-a, iar pentru restul intervalelor – folosim tonuri.
1……2 3….. 4…..5 6……7…..8
LA, SI, DO, RE, MI, FA, SOL, LA
Alegerea intervalelor va duce la construirea gamei ideale în exprimarea unui anume sentiment.
Bineînţeles ca în funcţie de notele pe care le vei folosi şi de distanţele dintre ele vei ajunge la o multitudine de game . Există şi game cromatice, mai e cea pentatonică – care au modalităţi de alcătuire puţin diferite – însă despre ele vom vorbi cu o altă ocazie. E de bază să cunoşti gamele naturale, cele de care te vei lovi mereu atunci când vei improviza pe backing track-uri sau cu alţi muzicieni, când va trebui să concepi un solo pentru noua piesă a trupei tale dar şi atunci când vei dori sa cânţi o melodie simplă.
De ce e important să cunoşti gamele: te vor ajuta să înţelegi cum sunt construite acordurile şi cum ai putea să le foloseşti la potenţial maxim într-o interpretare. În general, gamele majore au o sonoritate mai “deschisă”, luminoasă în vreme ce minorele tind să fie mai “întunecate”, melancolice.
Mult succes în descoperirea gamelor şi a senzaţiilor asociate cu ele!
@Alec
As avea o intrebare
Sa zicem ca avem gama Re minor natural
Nu am prea inteles:((
incepem cu D,E,F,G,A,B,C
sI pe ,,treptele” 2,3 avem semiton E-F si pe 5-6 se pune ton…A -A#-B sau A-B?:D
Multumesc!
Salut,
In cazul gamei RE minor pentru a avea semitonurile dupa regula de formare a gamelor minore ( adica intre treptele 2-3, respectiv 5-6) e de-ajuns sa pui Bb ( Si bemol).
Salut As dori o lamurire,daca se poate.Stiu de pe grif ca de ex pe coarda Mi ,intre Mi si Fa exista un semiton iar intre Si si Do un semiton( sper ca ceea ce stiu e corect ,sunt incepator si acum “lucrez” cu o chitara acustica),lucru care m-a bagat intr-o deasa ceata,dupa ce-am citit si articolul.Mult succes in continuare.Articolele sunt perfecte.Respect pentru ceea ce faceti.
Scuze.Am gresit.Vroiam sa spun ca,intre Mi si Fa nu exista bemol si diez si nici intre Si si Do,indiferent pe ce coarda luam notele.De asta sunt bagat in ceata de regula de formare a gamelor.
@alex g
Salut,
Te sfatuiesc sa pastrezi limbajul adegvat acestui site.Dupa cum vezi(poate),cand intri pe acest site,scrie mare Lectii de chitara.In concluzie,nu este un site pentru promovarea ID-ului tau de messenger si nici pentru altceva care exclude din start chitara.Daca ai vreo intrebare catre noi,te rog sa o scrii,daca nu,te rog sa nu mai intri pe aici,decat daca ai vreo problema cu chitara.
Iti urez succes!
Salutari,
oZz
Nimeni nu se naste cu auzul absolut! Orice om il dobandeste. Daca incercam sa ne uitam la toti muzicienii care au auz absolut, majoritatea dintre ei au avut tangenta cu muzica inca de la 3 ani de zile. De ce la populatiile vestice fenomenul auzului absolut este foarte rar intalnit(1 din 10000) in timp ce in China, Thailanda si in alte tari in care se vorbesc limbi tonale se intalneste mult mai des?
Daca Mozart incepea studiul muzicii de lla 10-11 ani cu siguranta nu mai avea cea ce noi numim astazi auz absolut.
Auzul absolut se poate cultiva. Orice nota are o anumita culoare. Ca un mic exercitiu se pot compara 2 sunete din octava mica: F# si Eb. Comparatia trebuie sa se faca fara a face apel la auzul relativ(auzul intervalic). Fiecare sunet trebuie ascultat in parte. Daca le ascultati mai mult timp puteti sa va dati seama ca F# e mult mai patrunzator decat Eb, nu pot fi confundate. Pe rand se adauga alte note din aceasta octava spre a fi comparate pana cand se acopera totalul cromatic. Apoi se poate trece la comparatia sunetelor din octava centrala, etc. Cand caracteristica fiecarui sunet este bine intiparita in minte si poti sa recunosti fiecare sunet dupa caracteristica lui mai aveti doar un singur pas pana la auzul absolut. Integrarea sutetelor in acorduri. Spre exemplu Do major(C- E -G). Trebuie sa incercati sa identificati fiecare sunet dintr-un acord dupa caracteristica lui. Dupa exercitiu perseverent se poate ajunge la recunoasterea sunetelor dintr-un cluster. David Lucas Burge vorbeste mai multe in metoda sa: Perfect pitch, despre acest fenomen. Dupa cum afirma in aceasta metoda cu doar 15 minute de exercitii zilnice se poate dobandi auzul absolut in maxim 1 an.
Poate m-am cam lungit putin cu comentariile dar sper sa fie de folos cuiva.:D
Salut! Ma prezint si eu in fata voastra cu o intrebare, oarecum puerila pentru majoritatea dintre voi: Cantecul “Hacia Belen va una Burra rin rin” = colind spaniol se gaseste numai in forma pentru gama Do major. Am inteles ca varianta originala este in FA (presupun ca major). Cum trec dintr-una intr-alta? Multumesc!
unde gasesc acordurile cu # & bemol? (cine poate sa-mi spuna sau sa-mi trimita prin mail, as fi bucuros: oni_negru@yahoo.com)
Salutare,
Gama Cmaj care se regaseste in mai multe pozitii a grifului, o partitura in Cmaj cum pot decide din ce pozitie a tastelor o pot canta?
Multumesc!