Open top menu
Sfaturi pentru cântatul la chitară în public

Sfaturi pentru cântatul la chitară în public

Am decis să scriu acest articol pentru că îmi aduc aminte cât de greu mi-a fost mie să cânt prima oară în public și mi-aș fi dorit să-mi fi dat cineva sfaturile pe care eu le ofer acum, în speranța că vor folosi cuiva.

În primul rând, cântatul în public este o experiență personală, originală și  specifică. Astfel, fiecare se poate simți liber să ia sau nu în considerare sugestiile mele în funcție de propria sa perspectivă asupra reprezentației muzicale.

Emoțiile sunt în general principala cauză a greșelilor și, ce este și mai greu de acceptat, este faptul că e imposibil de scăpat în totalitate de acestea. Ele pot fi, în schimb, preschimbate în  emoții constructive necesare sensibilității muzicale.

Pentru a reuși o demonstrație în fața unui public atent va fi nevoie de  stăpânirea tehnicii adecvatate nivelului pieselor pe care le canți. Tehnica trebuie să fie ultima grijă a unui profesionist, de aceea studiază, exersează și iarăși studiază. După ce ai reușit să treci de etapa asta este timpul să dai viață notelor în adevăratul sens al cuvântului. Încearcă să exeprimentezi diverse interpretări ale piesei. Ascultă și alte înregistrări ale piesei pentru a alege opțiunea care ți se pare cea mai potrivită pentru tine.

”Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.”- vei vedea că la început, sub presiunea emoțiilor, piesa nu-ți va ieși ca atunci când studiai singur în camera ta și-ți ieșea perfect. Învață din greșeli, adaptează-te și evoluează!

 

  1. Odată ajuns în fața publicului, ia-ți un timp de răsuflu, de gândire.
  2. Încearcă să nu privești persoanele în ochi – uneori asta te poate distrage.
  3. Dacă ai greșit, nu te opri și relua. Stabilește-ți niște puncte cheie din care poți continua piesa imediat. De cele mai multe ori cântatul mecanic la chitară  cauzează blocaje mintale asupra pasajului pe care l-ai greșit. Mi s-a întamplat să aud în cadrul unui recital un chitarist repetând de cinci ori același pasaj din cauză ca ceea ce mâinile lui cântau reprezentau un proces mecanic, robotic  și nu un act de conștientizare și redare a unei opere muzicale.
  4. Ordinea în care alegi să cânți piesele trebuie să urmeze un curs armonios. Ele nu trebuie așezate la întâmplare, întrucât vor da senzația de sacadare a concertului.
  5. Dacă publicul este receptiv și aplaudă mult, nu ezita să mulțumești printr-o plecăciune cel puțin la sfârșitul fiecărei piese și de mai multe ori la sfârșit concertului.
  6. Niciodată să nu refuzi un public care cere bis! Acesta este un gest de înaltă apreciere și de aceea ar trebui să ai mereu o piesă de rezervă.

Acestea fiind spuse, sper că sfaturile acestea să ajute și sper să văd cât mai mulți dintre elevii mei pe scenă în viitorul apropriat.

Mult succes!

Foto: Aleka Sarah Vlădăreanu

Amatis
Written by Amatis

In dulcele stil clasic...

2 Comment responses

  1. Avatar
    July 08, 2011

    Am avut ocazia sa particip de mai multe ori la diverse festivaluri pentru care ma pregateam intens si totul iesea perfect. Cu toate acestea, acum 3 luni m-am decis cu o zi inainte sa particip la un mic festival cu o piesa banala, dar pe care o consideram totusi stiuta. S-a intamplat ce se putea mai rau: am uitat versurile, m-am emotionat si am gresit si partea la chitara. Nu stiu daca voi putea trece cu usurinta peste aceasta intamplare, avand in vedere ca pana si acum cei care au ceva cu mine au grija sa imi reaminteasca acea zi neagra…
    Morala cred ca e clara: nu e bine sa te bagi daca nu ai exersat bine inainte si daca nu esti sigur pe tine…desi din greseli se invata.

  2. Avatar
    July 19, 2011

    Sunt mandru sa afirm ca sunt primul (sau printre primii) elevi ale maestrului :)
    Cred ca aveam amandoi cel mult 14 ani.

<