Open top menu
Recenzie ESI UGM96: Înregistrează oriunde şi oricând!

Recenzie ESI UGM96: Înregistrează oriunde şi oricând!

Am testat de curând interfaţa audio ESI UGM96 şi am decis să vă împărtăşesc opinia mea despre această placă de sunet portabilă într-un material video.

Produsele în genul lui UGM96 au un succes tot mai mare deoarece există o nevoie acută a muzicienilor de a înregistra oriunde şi în orice condiţii. Fiecare dintre noi a avut la un moment dat un riff sau o idee de piesă pe care nu şi-a dorit să o piardă, chiar dacă nu se afla în studio în acel moment. Interfeţele audio externe & portabile sunt foarte utile şi pentru cei care imprimă demo-uri acasă, şi pentru muzicienii care se acompaniază singuri şi îşi doresc să se înregistreze cântând la chitară şi cu vocea în acelaşi timp.

ESI UGM96 este o interfaţă audio suficient de mică încât să-ţi încapă în buzunar şi ideală pentru a-ţi înregistra track-urile de chitară şi voce în orice condiţii. De asemenea, rezolvă problema conectării chitarei şi a microfonului direct la calculator.

ESI UGM 96 se conectează la computerul tău printr-un port USB şi are două intrări pe care le poţi folosi fie pentru două chitare, fie pentru o chitară şi un microfon. Unul dintre input-uri are, fireşte, încorporat şi un preamplificator.

Cele două output-uri amplasate în spatele micii plăci de sunet pot fi folosite fie pentru monitorizare în căşti, fie pentru a trimite sunetul direct în boxe.

ESI UGM 96 nu are nevoie de nicio altă sursă de curent în afară de conexiunea USB – deci tot ce trebuie să faci este să introduci mufele pentru chitară, respectiv microfon şi să te apuci de treabă! Odată cu UGM96 vei primi gratuit şi două programe indispensabile unui muzician în era digitală: o variantă light a lui Cubase 5 şi un emulator de amplificatoare pentru chitara electrică.

Odată ce ai deschis programul Cubase, nu vei avea de făcut decât să introduci un track audio nou, să bifezi opţiunea de monitorizare în timp real şi să începi să cânţi.

ESI UGM 96

Pentru chitarişti, problema lipsei unui amplificator e rezolvată digital de VST-ul Studio Devil, care îţi permite să reconstitui sound-uri diverse, de la rock până la funk şi blues, dând un ton aparte chitarei tale. Bineînţeles, pe lângă acest VST inclus în pachetul UGM96, poţi opta şi pentru alte emulatoare precum Guitar Rig sau AmpliTube.

Cea mai mare problemă cu care te-ai confruntat până acum, probabil, este latenţa – întârzierea nedorită dintre momentul când atingi corzile chitarei şi cel când sunetul se aude în boxe sau căşti. UGM96 are drivere ASIO încorporate şi se comportă întocmai ca o placă de sunet destinată muzicienilor, permiţându-ţi să cânţi şi să înregistrezi totul în timp real.

ESI UGM96 este clar o investiţie bună pentru muzicienii aflaţi la început de drum – sau profesioniştii aflaţi mereu pe drum: încape în buzunar, se mişcă bine, sună bine, nu are zgomote nedorite de fundal şi te ajută să-ţi înregistrezi piesele oriunde ai fi.

Placa de sunet ESI UGM96 este disponibilă în România prin SoundCreation.ro, la preţul de 358 ron.

Alec
Written by Alec

Chitarist, compozitor, profesor de chitara, vizionar. Dependent de muzica.

11 Comment responses

  1. Avatar
    July 31, 2011

    Buna ziua! Sunt incepator si nu ma prea pricep… As vrea sa stiu exact care sunt diferentele dintre o chitara acustica si una clasica si care este treaba cu corzile (adica daca pot sa pun corzi de nylon pe o acustica si corzi de sarma pe una clasica).
    Multumesc anticipat!

  2. Avatar
    August 01, 2011

    Salut Alex, toate raspunsurile pe care le cauti despre diferentele intre aceste doua tipuri de chitara le vei gasi in acest articol:
    http://www.lectii-de-chitara.ro/2009/12/tipuri-de-chitare/

    Si nu, nu poti pune corzi de sarma pe o chitara clasica deoarece tensiunea este diferita si poate face rau gatului chitarei. Ai multiple optiuni de corzi de metal pentru acustica si de corzi de nylon pentru clasica, nu este nevoie sa faci “rocada”.

  3. Avatar
    August 04, 2011

    Salut, de curand am intrat in posesia unei chitare Reghin de la o persoana ce nu o mai folosea de mult. Are corzi de metal si nu reusesc deloc sa o fac sa sune bine.. doresc sa invat sa cant pe ea, nu in mod profesionist ci cateva acorduri, melodii simplute pentru inceput si as avea nevoie de un sfat. Corzile E ( subtire), B si D sunt destul de tari si mi-e greu sa realizez acordurile C, D, de inceput ( cu degetele am probleme se ranesc). Imi recomanzi sa schimb corzile cu unele de nylon ( acestea am vazut ca se recomanda pt chitara clasica)? sau vor fi la fel de rigide? multumesc mult

  4. Avatar
    September 07, 2011

    @ancuta m

    Buna Anca,

    Imi cer scuze in primul rand ca nu am apucat eu sau Alec sa raspundem,am fost foarte prinsi amandoi :D

    Cea mai buna recomandare pe care ti-o pot da este:Schimba corzile cat mai repede cu unele de nylon.Sa sper ca griff-ul tau nu s-a strambat,si,mai grav,sa nu ramana asa :(
    Uita-te acum cat de stramb e gatul tau,eventual fa-i niste poze,si pune corzi de nylon,si inregistreaza-i progresul :)
    Ai un articol despre cele mai OK corzi de nylon chiar aici pe site,facut de Amatis Chifu :D

    Anunta-ne ce ai reusit sa faci :)

    Salutari,

    oZz

  5. Avatar
    September 07, 2011

    @Alec

    Salutare,cu ocazia asta am si eu o intrebare despre ESI UGM-96.
    Interfata este potrivita pentru orice tip de chitara,sau doar pentru chitara electrica?
    Stiam ca,ca chitara electro-acustica sa sune bine,placa trebuie sa aiba intrarea de 1 mohm,este? :D

    Astept raspunsul tau :)

    Salutari,

    oZz

  6. Avatar
    September 10, 2011

    @ oZz interfata ESI UGM96 este mai potrivita, as zice, pentru chitara electrica, dar asta nu inseamna ca o electro-acustica nu poate suna bine prin ea (impedanta intrarii de instrument este de 500 kOhm – deci suficient pentru a obtine un sound decent).

    Nu uita ca UGM96 este o interfata semi-profesionala, nu te poti astepta sa obtii calitate studio – dar isi face bine treaba pentru inceput. Rock on!

  7. Avatar
    January 11, 2012

    Salut, m-ar interesa o astfel de interfata audio mai mult pentru redare. As vrea sa inlocuiesc placa de sunet on-board cu o placa USB de calitate, la un pret sub 100EUR aprox. Imi puteti spune daca este in regula calitatea sunetului la iesire?

    A folosit-o cineva pe Windows 7 64bit?

    Multumesc, succes!

  8. Avatar
    April 12, 2017

    Faceţi livrare şi în Republica Moldova ?

  9. Avatar
    November 01, 2018

    O intrebare. Cum pot simultan sa si cantr si sa ascult si backing trackul cu esi ugm 96?

  10. Avatar
    June 23, 2022

    Articolul despre lecțiile de chitară este prea bun. Îmi place să cânt la chitară.

<