Open top menu
MODURILE ANTICE GRECESTI

MODURILE ANTICE GRECESTI

Prima preocupare marcantă de stabilire a unor repere muzicale morale și politice o întâlnim la Platon în dialogul său Statul. Pentru Socrate importanța socială a alegerii muzicale era decisivă: “Când modurile muzicii se schimbă, legile de bază ale statului se schimbă odată cu ele”.

Întreaga societate greacă antică privea muzica și în sensul “psyhagogia” – îndrumare a sufletelor: “muzica bună îl face pe suflet mai bun, muzica rea îl poate corupe.”

- Pr. Dan Bădulescu – “Câteva considerații asupra muzicii”

Din manualul de “Moduri si game” al lui Victor M. Iușceanu aflăm că:

Modurile grecești au fost coborâtoare. Ele se bazau pe tetracorduri (tetracord = succesiune de patru sunete al cărui caracter este determinat de poziția semitonului).

Grecii aveau trei tetracorduri principale: tetracordul dorian, cu semitonul jos; tetracordul frigian, cu semitonul la mijloc și cel lidian, cu semitonul sus:

Tetracorduri antice grecesti

Pentru obținerea modurilor, grecii împreunau două tetracorduri.

S-au stabilit opt moduri, din care 4 erau socotite principale independente și 4 derivate, secundare.

 

Modurile principale (antice grecesti)

Al patrulea mod principal - mixolidianul - apare în sistemul grecesc ceva mai târziu, primind numirea dupa modul cel mai apropiat, modul lidian, precedat fiind de cuvântul mixo, ceea ce inseamnă mixt.

Modurile secundare erau derivate din cele principale și se formau la o cvintă inferioară față de cele principale, purtând prefixul hipo (hipo =jos, sub) la numirea lor de bază.

Modurile secundare (antice grecesti)Primele trei moduri erau socotite moduri perfecte fiindcă ambele tetracorduri erau identice în privința poziției semitonurilor; acestea sunt: dorian, frigian și lidian.

 

Modurile perfecte (antice grecesti)

Modul mixolidian era socotit imperfect, fiindcă tetracordurile sale nu era asemănătoare.

Modul mixolidian

 

Modurile secundare serveau mai mult ca adaos la modurile principale, pentru mărirea ambitusului (întinderea melodică a unei piese muzicale, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai acut).

Fiecare mod exprima un caracter anumit: modul dorian  era socotit ca mod demn, energic, serios; modul frigian - tulburător, pasionat; modul lidian- melancolic, moale etc.

În afară de legătura distanțată a tetracordurilor, la vechii greci se mai întrebuința și o altă legătură a acestora, pe baza unui sunet comun, denumită legată, iar sunetul comun purta numele de Synaphe.

Sistemul perfect al grecilor era așa numitul Systema teleion, care corespundea registrului normal al vocii omenești a1 – A.

Acest sistem, la început, era format din 4 tetracorduri legate câte două:

Systema teleion

Intervalul de ton, ce despărțea aceste două perechi de tetracorduri, se numea Diazeuxis.

Ceva mai târziu, prin lărgirea acestui sistem și prin introducerea sunetului suplimentar A (Proslambanomenos), s-a ajuns la un sistem de 16 sunete.

În legătură cu întrebuințarea lui Si sau Si bemol,  acest sistem purta numele de imobil (Systema ametabolon) si mobil (Systema metabolon).

Muzica greacă se îndreapta spre dezvoltarea melodiei, așa că, în afară de tetracordurile diatonice, s-au mai ivit și tetracordurile cromatice, ce conțineau semitonuri cromatice precum și tetracorduri enarmonice, în care intrau sferturi de ton.

Astfel s-au format genurile: diatonic, cromatic și enarmonic.

* A nu se confunda modurile grecești cu modurile medievale. De ex lidianul grecesc = ionianul medieval sau hipodorianul grecesc = eolianul medieval.

Sper că v-am deschis pofta de a încerca sonorități “noi” cu această ocazie.

Spor și inspirație!

 

 

Alec
Written by Alec

Chitarist, compozitor, profesor de chitara, vizionar. Dependent de muzica.

No comments yet.

No one have left a comment for this post yet!

Leave a comment


five × = 10