Ştiai că poţi exersa pentru chitară fără să cânţi efectiv la ea? Ţi-am stârnit curiozitatea, nu-i aşa? Hai să-ţi explic despre ce este vorba.
Cântatul la chitară este aparent o activitate fizică, însă este de fapt o reflexie a unor procese cognitive. Aşa cum la un iceberg vedem la suprafaţa apei doar vârful, aşa este şi la chitară. Ceea ce este la suprafaţă este imaginea ta cântând la chitară, partea care nu se află la vedere este reprezentată de procesele din spate.
Este adevărat că pentru a ajunge să execuţi pe chitară ceea ce mintea îţi “comandă”, trebuie să-ţi pregăteşti mâinile pentru a putea face faţă sarcinilor. Chiar dacă tu mental îţi poţi crea o imagine despre ce ar trebui să faci ca să poţi executa şaisprezecimi pe un tempo de 120 bpm, nu-ţi va ieşi din prima, din simplul motiv că creierul tău nu este obişnuit să transmită impulsurile respective către mâini. (more…)
Dacă tot a fost concertul AC/DC, zic să-l celebrăm cu prezentarea unui exerciţiu numai bun de încălzire, dar şi de fun pe care îl practic tot mai des cu elevii mei în ultima vreme. Este vorba despre un fragment din piesa “Thunderstruck”, compusă de Angus şi Malcolm Young, pe care vei avea ocazia să-ţi exersezi tehnicile de hammer on, pull off şi totodată acurateţea cu care simţi ritmul.
Dacă în partea întâi am discutat despre cât de important este să-ţi acordezi singur/ă chitară, să pui accent pe o anumită disciplină a studiului instrumentului de la bun început şi să foloseşti un metronom când repeţi, acum e momentul să ne referim la chestiuni de nuanţă:
1. Fă diferenţa între cântat şi repetat: amândouă sunt esenţiale, dar dacă ai improvizat haotic 20 de minute nu înseamnă că ai repetat – şi dacă ai făcut câteva exerciţii recomandate de profesor nu înseamnă că ai terminat cu chitara pe ziua de azi. Exersează atât cât trebuie ca să-ţi stăpâneşti tehnica şi atât cât simţi nevoia ca să te poţi exprima liber cu ajutorul instrumentului. Click aici pentru a citi despre cum să-ţi faci repetiţii mai plăcute & eficiente.
2. Învaţă toată piesa: clar, riff-urile şi solo-urile geniale sunt elementele recognoscibile dintr-un cântec, dar nu te opri doar la ele. Imaginează-ţi cât de frustrant e ca într-un jam session cu mai mulţi muzicieni să ştii bucăţele din 50 de cântece, dar nimic de la cap la coadă. Sau cum ar fi ca prietenii tăi să-ţi spună “cântă-ne ceva” şi tu să termini fiecare fragment după 20 de secunde?
3. Nu te grăbi: n-ai cum să cânţi toate albumele lui Malmsteen peste noapte şi oricum n-ar avea niciun sens. Orice chitarist ştie că, înainte de-a “te rupe în figuri” la 200 bpm, trebuie să cânţi corect şi coerent la vreo 60. Englezii au o vorbă bună: “we should learn to walk before we run”
4. Înregistrează-te: chiar dacă o poţi face doar cu telefonul, mp3 player-ul sau calculatorul personal, o înregistrare îţi va arăta exact unde greşeşti, unde ar trebui să reduci volumul, unde ai nevoie de mai mult gain sau unde frazarea îţi joacă feste. După un timp, imprimările îţi vor fi mărturie a faptului că ai evoluat cât se poate de bine.
5. Nu-ţi fie ruşine să foloseşti un capodastru: capodastrul e un soi de clemă pe care o poţi prinde pe griff-ul chitarei, pentru a apăsa simultan pe aceeaşi tastă a tuturor celor şase corzi. Astfel, poţi cânta mai sus fără a ţine barre sau a schimba acordajul. Capodastrul e privit ca un accesoriu destinat începătorilor, însă adevărul e că mulţi chitarişti experimentaţi îl folosesc din motive practice.
6. Joacă-te, personalizează: nu-i rău să “furi meserie” de la marii chitarişti, adică să înveţi o grămadă de lick-uri, riff-uri şi bucăţi de solo-uri din piesele lor. Dar nu te opri aici: joacă-te puţin după ce le-ai cântat de mai multe ori, schimbă câte o notă, modifică tempo-ul sau frazarea, mută-le într-o altă gamă, cântă-le de la cap la coadă. Cel mai bun exerciţiu e cel al imaginaţiei tale.
7. Nu sacrifica emoţia pentru tehnică: şi nici vice-versa! Cea mai mare surpriză (neplăcută!) am avut când un producător mi-a spus că solo-ul meu era prea mecanic şi că notele erau “prea pe tempo”. E o tendinţă eronată a multor instrumentişti, încă de la primele lick-uri învăţate: să cânte la fel de perfect ca un VST.
Acceptă de la bun început că muzica ta ar trebui să fie un melanj între expresivitate şi tehnică şi caută să păstrezi un echilibru între pasajele de forţă “executate” perfect şi notele sensibile lăsate să “curgă” mai mult decât punctate. Să nu cazi nici în extrema de-a ignora teoria şi de-a pretinde că “atâta tehnică îmi sufocă emoţia” – balanţa echilibrată e cheia!
8. Ascultă multă muzică: poate părea un clişeu sau un sfat prea general, însă diversitatea pieselor pe care le asculţi îţi influenţează enorm stilul. Dacă e adevărat că “eşti ceea ce mănânci”, în egală măsură “eşti ceea ce asculţi”. Nu rămâne fixat doar pe genurile tale preferate şi nu cataloga niciun artist/album drept “bun de nimic” înainte să-i dai play.
9. Mergi la concerte: nimic nu te ajută mai mult să prinzi gustul scenei decât să fii în primul rând, simţind vibraţiile boxelor şi urmărind mâinile chitariştilor de pe scenă în solo-uri pe care poţi doar să le visezi… Cumpără-ţi bilet la toate cântările posibile şi mai ales la show-urile artiştilor internaţionali care mai ajung pe la noi. Un concert reuşit poate fi o adevărată lecţie de muzică şi totodată o sursă de inspiraţie.
10. Intră pe forumuri de muzicieni: învaţă din experienţa altor chitarişti, comunică, găseşte răspunsuri la dilemele tale de început, fă-ţi prieteni din aceeaşi zonă de interes şi descoperă site-uri interesante recomandate de alţi membri. Un punct de pornire bun este Romanian Guitarist Community, cel mai mare forum de gen din ţara noastră.
11. Fă cunoştinţă cu artişti în viaţa reală: forumurile sunt excelente pentru a schimba impresii, dar nimic nu se compară cu interacţiunea “pe viu” cu un muzician. Găseşte-ţi un partener de repetiţie, improvizaţi împreună, discutaţi despre set-up, accesorii pentru chitară şi problemele de tehnică pe care le întâlniţi.
Nu în ultimul rând, ieşi la jam sessions! Întâlnirile pe scene mici cu alţi muzicieni nu ar trebui să fie competiţii de orgolii, ci ocazii de-a fi inspirat, de-a învăţa să lucrezi în echipă, să te coordonezi cu alţi oameni şi să te înţelegi din priviri, aşa cum vei face în prima ta trupă.
E un lucru ştiut şi demonstrat: pentru chitarişti e destul de greu să-şi ţină degetele în loc
Ce e de făcut totuşi atunci când nu ai o chitară la îndemână pentru a-ţi păstra “tonusul”?
Când eram în liceu obişnuiam să bat cu vârfurile degetelor în banca, ca pielea să mi se întărească mai repede şi să simt că fac ceva, orice în timpul cât eram departe de chitară.
Mai târziu, în Franţa, am descoperit un instrument creat special pentru “antrenamentul” degetelor, al încheieturii şi antebraţului: se numeşte GripMaster şi este folosit de ani buni de muzicienii din afară, dar şi de către sportivii care au nevoie de flexibilitate şi rezistenţă sporită a extremităţilor.
Grip Master e compus din patru segmente individuale puse pe arcuri, unul pentru fiecare deget. Celălalt capăt al grip-ului este conceput ergonomic şi învelit în cauciuc, astfel încât să-l poţi ţine comod în palmă. În această zonă sunt montate trei arcuri, destinate exerciţiilor pentru toate degetele simultan.
Tensiunea ce se creează atunci între palmă şi degete contribuie la sporirea mobilităţii mâinii şi a încheieturii. Coordonarea dintre degete şi flexibilitatea antebraţului sunt şi ele dezvoltate prin exerciţiile cu GripMaster.
Produsul vine în cinci variante, în funcţie de tensiune: XX Light (verde), X Light (galben), Light (albastru), Medium (roşu) şi Heavy (negru).
Nu l-am văzut în magazinele de muzică din România, însă l-am găsit pentru comandă online pe eSound.ro: cel roşu (tensiune medie), de exemplu, costă 56 ron. Click aici pentru a comanda.