Lectii de chitara

Pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai completat seria “Cum se compune o piesă”, astăzi am revenit în forţă şi aş vrea să-ţi vorbesc despre acorduri.

În acest articol nu am să mă axez pe teoria acordurilor şi modul în care pot fi combinate acestea, astfel încât să poţi crea o melodie, pentru că până la acel moment, înainte de toate, trebuie să-ţi dezvolţi un “vocabular” de acorduri. Aşadar, m-am gândit să-ţi dau câteva sfaturi legate de o problemă frecventă cu care te confrunţi atunci când eşti la început – memorarea acordurilor.

Principala mea problemă legată de acorduri, pe vremea când eram începător, era că nu reuşeam să le reţin. Pe măsură ce învăţam noi acorduri, nu mi le mai aminteam pe primele. Eram în această situaţie pentru că nu dispuneam de o metodă eficientă de a le reţine, însă în cele din urmă am reuşit să-mi dezvolt fel de fel metode prin care să memorez mai uşor acordurile.

Aş vrea să-ţi descriu în continuare principalele metode pe care le-am folosit ca şi începător. Vei observa că două dintre ele sunt imperfecte, fie din cauza faptului că metoda este prea limitată (Deh, aveam 13 ani şi abia mă apucasem să studiez chitara!) sau că este prea dificilă pentru un incepător. Cea de a treia metodă este una mult mai potrivită.

Motivul pentru care ţi le expun  pe primele două este că, în cazul în care le practici în acest moment, să înţelegi de ce nu sunt cele mai potrivite şi că o metodă mai simplă şi mai echilibrată te-ar ajuta să progresezi mai repede.

Prima metodă la care am apelat, pe vremea când aveam 13 ani şi eram chiar la început, a constat în memorarea formei acordului fără absolut nicio legătură cu notele implicate. Degetul arătător pe coardă x, degetul inelar pe coardă y. Îţi sună familiar, nu?!

Limita acestei modalităţi este că nu te ajută deloc să înveţi notele pe chitară şi la fel, nu te ajută să înveţi modul în care funcţionează acordurile pe chitară. Pentru o persoană care foloseşte această metodă, faptul că mută poziţia acordului cu un semiton mai sus sau mai jos, nu face mare diferenţă, pentru că din punctul lui de vedere forma este corectă.

Un alt dezavantaj al acestui tip de memorare a acordurilor este că neştiind notele implicate în acel acord, vei rămâne permanent blocat în poziţia standard, fără a avea posibilitatea de a îmbogăţi acordul cu septime mari sau mici, none adăugate etc.

O a doua metodă pe care am folosit-o a fost să-mi fac diagrame cu gamele cunoscute de mine şi din ele să construiesc acorduri, în diferite poziţii. Spre exemplu, din poziţia modului Do ionian, dacă vei căuta notele din arpegiu (Do, Mi, Sol, Do), vei descoperi poziţia acordului cu barre, s.a.m.d cu fiecare mod în parte.

Metoda este foarte ok, pentru că înveţi foarte bine notele pe griff, poţi face legătura dintre acord şi gamă şi îţi va fi mai uşor să îmbogăţeşti acordul cu alte note, pentru că ştii din ce gamă provin.

Neajunsul acestei metode este că are un grad destul de ridicat de dificultate şi îţi consumă foarte mult timp, însă în momentul în care o stăpâneşti vei obţine un confort şi o siguranţă pe grifful chitarei, până atunci nebănuită.

Îţi sugerez să foloseşti metoda după ce te-ai familiarizat cu acordurile simple şi ai vrea să studiezi acordurile de septimă, sextă, nonă, undecimă sau diferitele răsturnări ale acestora.

O ultimă metodă pe care aş vrea să ţi-o descriu şi pe care o folosesc în lecţiile de chitară cu elevii mei este una inspirată dintr-un manual vechi de jazz a celor de la MelBay. Ceea ce mi-a plăcut la metoda respectivă a fost că autorul a împărţit acordurile în funcţie de coarda pe care ai fundamentala (nota care dă denumirea acordului).

În acest caz, avantajul faţă de prima metodă pe care ţi-am prezentat-o este că în acest fel te vei obişnui mai repede cu notele de pe grifful chitarei şi nu vei mai confunda acordurile între ele.

Metoda funcţionează în felul următor: să spunem că ai “adunat” câteva acorduri pe care le-ai învăţat din piesele tale preferate. Având în vedere că eşti la început, acordurile cu siguranţă sunt în starea fundamentală (adică, fundamentala acordului este prima şi cea mai joasă notă din acord) şi nu sunt în răsturnarea 1 sau în răsturnarea a 2-a.

Hai să luăm spre exemplu, acordurile La minor, Do major, Sol major, Re major, Mi minor. În starea fundamentală aceste acorduri vor avea: La, Do, Sol, Re şi Mi drept cele mai joase note din acord.

Astfel, observi că La minor şi Do major au fundamentala pe coarda 5 (coarda La), Sol major şi Mi minor au fundamentala pe coarda 6 (coarda Mi), iar Re major are fundamentala pe coarda 4 (coarda Re).

Încearcă să împarţi toate acordurile pe care le cunoşti în diferite categorii, în funcţie de coarda pe care este aşezată fundamentală şi vei observa că ţi se va face puţină lumină.

Această metodă te poate ajuta să descoperi şi noi acorduri. Spre exemplu, pornind de la acordul Mi major, dacă ar fi să ridici fiecare notă cu un semiton: Mi (coarda 6 liberă) devine Fa (prima poziţie de pe coarda Mi), Si devine Do, Mi devine Fa, Sol # devine La, Si (coarda 5 liberă) devine Do, iar Mi (coarda 1 liberă) devine Fa, vei descoperi astfel acordul Fa major cu barre.

Poţi proceda la fel şi cu La major, Re major, Sol major şi Do major, executate în primele poziţii şi în acest fel vei avea o deschidere spre poziţii noi de acorduri şi spre noi sonorităţi.

Sper să-ţi fie de folos sfaturile pe care ţi le-am dat în acest articol şi abia aştept să-ţi prezint modul în care acordurile pe care le-ai învăţat pot fi combinate astfel încât să poţi face primii paşi în lumea compoziţiei.