Aşa cum vă spunea Alec într-unul din articolele trecute, joi 2 decembrie a avut loc la Sala Palatului deschiderea festivalului Music Contaminations organizat de InMusica Events şi Cramps Music, festival aflat la a patra ediţie şi care are ca scop promovarea dialogului intercultural.
Prima zi a festivalului a fost dedicată în totalitate muzicii clasice prin recitalurile susţinute de către Cvartetul Passione, Ansamblul Passione alături de pianistul Alfredo Tisocco şi la final, cvartetul d’Archi de la faimosul teatru de operă Scala din Milano.
Pentru că nu au fost în zadar încercările mamei mele (pentru mine o “enciclopedie” de muzică clasică) de a-mi trezi interesul pentru acest gen muzical, prin nenumăratele ore de audiţie în copilăria mea şi pentru că în ultima vreme am început ușor-ușor să fiu atras şi de partea clasică a muzicii, am hotărât să merg la prima zi a festivalului.
Seara, ce-i drept cam friguroasă, a debutat cu fetele de la cvartetul Passione interpretând un rondo din opera compozitorului Paul Constantinescu. Apoi, sub bagheta lui George Natsis, Ansamblul Passione a cântat “Dansuri populare româneşti” de Béla Bartók.
Mi-am amintit cu plăcere de această compoziţie a lui Bela Bartok şi am savurat-o la maxim, având în vedere că eram deja pus în starea de “românesc”, pentru că pe drumul de acasă spre Sala Palatului m-am delectat cu cele două Rapsodii române ale lui George Enescu.
Am avut plăcerea să-l ascult şi pe pianistul Alfredo Tisocco (iniţiatorul festivalului) acompaniat de Ansamblul Passione, interpretând 4 piese proprii şi la final variaţiuni pe o temă de Paganini.
Înainte de a intra pe scenă Cvartetul D’Archi, la îndemnul prezentatoarei au fost ocupate toate rândurile din faţă. Norocul meu a fost că am ajuns în primul rând, la câţiva metri de scenă. Spun, norocul meu, pentru că din primul rând se auzea doar ce era pe scenă şi nu sunetul preluat prin microfoane. Veţi râde, însă a fost prima oară când am ascultat atât de aproape 2 viori, o viola şi un violoncel şi a fost o experienţă de neuitat.
Prestaţia plină de pasiune a celor 4 a fost absolut incredibilă. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost nu doar interpretarea de excepţie a “Cvartetului în Mi minor” şi “La donna e mobile” de Verdi, ci faptul că între cei 4 muzicieni se observa o legătură şi o comunicare muzicală pe care nu am mai văzut-o la nimeni până acum.
Aşadar, pentru mine frumuseţea recitalului Cvartetului d’Archi nu a constat în corectitudinea interpretării partiturii, ci mai exact în modul în care 4 muzicieni au înţeles cum să comunice între ei şi să transmită împreună plăcerea de cânta muzica clasică.
P.S: Violoncelul a ajuns pe lista mea de” Instrumente la care trebuie să cânt măcar o dată în viaţă”, alături de pian şi tobe.
Abia aştept miercuri să-l văd “live” pentru prima oară pe… “the master of the space-age guitar… mister STEVE VAI” (introducerea lui Vai de către Brian May în 1990 la Sevilla).
Spor la cântat şi pentru cei care merg la concert – Să vă întoarceţi inspiraţi!,
Marius Furduescu
1 Comment responses