Open top menu
Interviu cu Noris Schek

Interviu cu Noris Schek

Concertul anual organizat de Rock Filarmonica Oradea în memoria victimelor de la Hiroshima mi-a dat ocazia să cunosc câţiva oameni cu adevărat valoroşi – un exemplu este chitaristul şi filosoful Gabriel Petric, pe care l-am intervievat acum ceva vreme pentru Lectii-de-chitara.ro, dar să nu uit nici de colegul meu de generaţie Noris Schek, ce merită toată atenţia alături de chitara lui.

Noris e genul care poate susţine un one man show oriunde şi oricând: are nevoie doar de şase corzi, vocea-i cu un timbru cald şi recognoscibil dintr-o sută, plus feel-ul de blues pe care-l are deja în sânge. A crescut cu înregistrări blues şi rock, a căror influenţă se simte în interpretarea şi compoziţiile lui actuale, şi-a făcut ucenicia muzicală alături de Blackbeers şi alte câteva trupe din Oradea, împărţind apoi scena cu A.G. Weinberger.

Din 2009 şi-a luat destinul muzical în propriile mâini, alegând să străbată ţara cu chitarele sale (un Martin electro-acustic ce sună demenţial, printre altele) şi tolba plină de cântece fingerstyle pe care le interpretează mereu cu pasiune. Te invit să-l cunoşti mai bine pe Noris în rândurile următoare:

Cum te-ai îndrăgostit de chitară? Cine ţi-a pus prima oară un instrument muzical în mână şi cine te-a încurajat în cariera artistică?

Îmi plăcea muzica de mic copil, imitam chitara ţinând în mână o mătură, băteam în oale, în capace, cântam cu, şi fără fundal muzical. Aveam în casă muzicuţe, fluiere, tobe de jucărie, apoi, la 6 ani, părinţii mi-au cumpărat o chitară adevărată. Reghin, cred. Am fost foarte fericit, dar am început să cânt abia pe la 12 ani.

Care a fost primul cântec pe care l-ai compus vreodată, îl mai ştii?

Primul cântec l-am compus în clasa a VII-a, se numea Újra Veled, adică Din nou cu tine. Era în limba maghiară, avea patru strofe, un refren ce-ţi rămânea în minte, aşa că eram foarte mândru. Cântec de dragoste, bineînţeles. În sfârşit aveam ceva doar al meu, pentru că puţini cântau pe-atunci la chitară. Avea o succesiune de acorduri bine cunoscută, cu care orice chitarist se joacă la un moment dat: Sol, mi, Do, Re. Sună cunoscut? Nu mai cânt piesa aceea, au trecut anii, dar mai păstrez înregistrarea, făcută cu trupa mea din liceu.

Cu albumele căror chitarişti ai crescut şi cine simţi că te-a influenţat cel mai mult?

Cel mai mult m-au marcat Gary Moore şi Eric Clapton, doi zei diferiţi, şi unici în felul lor. Le-am urmărit discografia lipit de difuzoarele casetofonului meu, încercând să cânt ca ei, cu ei. Mai târziu am realizat că important nu este să cânţi la fel ca ei, ci să ajungi la tine, prin ei. Albume ca Still Got the Blues al lui Gary şi Unplugged-ul lui Clapton m-au transportat într-o altă dimensiune. Ascultându-i peste ani, live, mi-am dat seama că nu m-am înşelat.

În rest cred că influenţele pot veni din orice gen, din orice direcţie, depinde de pregătirea fiecăruia. Ascultam şi încă ascult cu plăcere muzică bună, cu mesaj pozitiv, plină de energie. Îmi fierbe sângele în vene când îmi pun un Queen, un Thin Lizzy, un Rory Gallagher, mai nou, Tommy Emmanuel!

Cum ai ajuns la colaborarea cu AG Weinberger şi care este cel mai preţios lucru cu care ai rămas după colaborările cu acesta?

Colaborările noastre continuă. Cea mai recentă colaborare, a putut fi urmărită duminică, 17 aprilie, de la ora 23, pe TVR2 în cadrul emisiunii Acadeaua, unde am fost invitatul lui AG Weinberger.

Cred că faptul că am ajuns să cânt cu AG este mersul firesc al lucrurilor. Cu cine altcineva să-mi fi dorit să cânt muzica îndrăgită de mine, în această ţară? De la AG am învăţat foarte multe, atât muzical, cât şi pe plan uman. Am fost întotdeauna încrezător în forţele mele, însă, după colaborările cu AG, am devenit şi mai sigur pe mine.

Cântând blues cu AG, m-am simţit în sfârşit înţeles din plin. Asta îmi amintesc de la prima repetiţie. Ţin minte şi acum ce feeling am avut. Începuturile, povestea primei întâlniri cu AG, a spus-o chiar el în emisiune.

Te-ai decis să cutreieri ţara în lung şi-n lat cu un “one man show”: ne poţi spune cam ce piese include un recital de-al tău în mod normal şi unde te putem asculta live?

Un concert Noris include piese proprii, cover-uri şi piese instrumentale – fingerstyle. De fapt cu mici excepţii, toate piesele şi cele vocal-instrumentale sunt cântate fingerstyle. Cover-urile sunt prelucrate, gândite, sunt oarecum atipice. Sper ca în primăvară să reuşesc să fac un turneu de cluburi-terase. Vă ţin la curent.

Să înţelegem că e mai bine să fii singur, cu inima deschisă în faţa publicului, decât cu un band?

Indiferent că sunt singur sau cu band, eu doar cu inima deschisă vin în faţa publicului. Am ales varianta solo pentru că acum, asta mă reprezintă cel mai mult, şi pentru că pot.

Care este setup-ul tău de concert, ce amplificator e acustică / efecte foloseşti de obicei?

Folosesc un combo acustic MegaAmp de 60W (AC60R), cu două intrări, una pentru chitară, cealaltă pentru microfon. Are chorus şi reverb încorporat -  astea sunt efectele folosite de mine. Nu sunt un mare amator de efecte speciale. În cluburi mai mari combo-ul se leagă de un sistem PA.

Când cânt cu trupă, folosesc un combo pe lămpi Traynor de 40W, cu un canal clean şi unul gain, (cu footswitch) o pedală Wah-Wah şi un Tuner Boss. Îmi ajunge, cu cât mai simplu, cu-atât mai bine.

Chitările electro-acustice sunt: un Martin OMC-1E, un Hohner semnat de Tommy Emmanuel (sic!), iar chitara electrică este un Fender Stratocaster, de o valoare inestimabilă, semnată de Gary Moore.

Cântările şi piesele tale stau sub semnul unei sintagme foarte frumoase, “Freedom and Blues” – ce reprezintă ea mai exact pentru tine?

Libertate şi blues, adică libertate de genuri muzicale, în combinaţie cu blues. Pentru că blues-ul e pretutindeni, şi bine face!

Ce te inspiră atunci când compui?

Totul. Viaţa, zâmbetul, soarele, lacrimile, frumuseţea, umorul, firescul, iubirea, ea… Ajunge?

Eşti şi profesor de muzică la Liceul de Artă din Oradea – care crezi că este cel mai important lucru pe care un dascăl i-l poate insufla unui tânăr muzician?

De 13 ani, de când predau, am învăţat enorm de mult. Din păcate, majoritatea elevilor sunt timoraţi, din cauza acestui sistem bolnav în care învaţă, care îi încurcă şi îi debusolează pe zi ce trece.

În primul rând le dau voie să-şi exprime creativitatea, îi ajut să-şi descopere personalitatea, prin muzică. Nu-i forţez să cânte într-un anumit fel, îi îndrum doar, îi las pe ei să-şi dezvolte simţul muzical, sensibilitatea artistică. Sunt lucruri delicate la mijloc. Elevul trebuie respectat, fiindcă fiecare are partea sa creativă, exact cum am fost şi noi cândva, ca elevi. La urma urmei e vorba de artă, nu de altceva.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru tine ca artist?

Totul se învârte în jurul provocărilor, e un mecanism în continuă mişcare. Provocare înseamnă să scriu o piesă despre viteza cu care îşi petrec oamenii viaţa, uitând de lucruri cu adevărat valoroase; provocare înseamnă să duc un spectacol la bun sfârşit; provocare înseamnă studiul minuţios al unei piese sau al unui pasaj muzical. Când sunt pe scenă şi publicul reacţionează cu aceeaşi sinceritate cu care mă adresez eu lor, atunci sunt fericit.

Stilul tău e sincer, fluid, recognoscibil – cum ai ajuns la această maturitate artistică şi lejeritatea de a te exprima cu ajutorul chitarei?

De obicei lucrurile simple sunt şi cele valoroase. Acesta este crezul meu. De felul meu sunt sincer; nici pe scenă nu pot fi altfel. Publicul este singurul critic. Fluiditatea vine cu experienţa, depinde şi cât de mult îţi doreşti să fii pe scenă. E nevoie de foarte mult studiu individual, studiul e extrem de important, abia apoi putem vorbi de lejeritate, atunci când iei chitara în mână.

Cam cât timp petreci alături de chitară (sau gândindu-te la ea :) ) pe zi?

Petrec în jur de 3-5 ore, practic, însă, mai tot timpul sunt cu gândul la muzică. Ai păţit vreodată să compui muzică în vis? Asta explică unele chestii, nu? Cel mai important e să fii constant, să studiezi cu cap, să-ţi pui ordine în gânduri. Atunci nu mai contează orele, ci doar calitatea.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta dintr-un concert?

Dacă vrei, ne întâlnim odată şi-ţi povestesc mai multe despre asta. Pe scurt, după un concert cu trupa, patronii clubului respectiv ne-au dedicat ”We are the Champions” de la Queen. Am coborât de pe scenă de zici că eram nişte regi sau lorzi. Asta e amintirea care mă face să zâmbesc.

Cum se face că nu avem încă la dispoziţie un album semnat Noris? Este în lucru şi, dacă da, când vom avea plăcerea de a-l asculta?

Albumul este în lucru. Sper să-l puteţi asculta cât mai curând. Mai mult ca sigur piesele vor apărea pe suport digital. Pentru un album fizic mai e nevoie de câteva chestii.

Pe final, un mesaj pentru cititorii Lectii-de-chitara.ro …

Keep it simple! Nu vă cufundaţi în studiul fără de sfârşit al tehnicii chitării. Nu încercaţi să fiţi cei mai buni chitarişti de pe planetă pentru că nimeni nu e interesat de acest lucru. Nu cântaţi nimic mecanic, sigur nu vă reprezintă.

Găsiţi-vă vocea interioară, transpuneţi-vă în muzică felul de a fi, încercaţi să vă transmiteţi sentimentele, prin muzică. Învăţaţi piese bune, melodice, cântece cap-coadă, nu studiaţi doar pasaje, solouri, intro-uri, etc. Cântaţi aceste piese până le ştiţi şi în vis. Ajutaţi-vă de voce, folosiţi orice pentru ca muzica voastră să fie cât mai plăcută. Nu fiţi timizi, aveţi curaj, la urma urmei scena este visul unui muzician, nu? Experienţa vine în timp, nu vă grăbiţi, nu săriţi etape. Studiaţi mult, până vă place ceea ce se aude. Be yourselves!

Noris pe Facebook

Noris pe Youtube

Alec
Written by Alec

Chitarist, compozitor, profesor de chitara, vizionar. Dependent de muzica.

No comments yet.

No one have left a comment for this post yet!

Leave a comment


6 − one =