Open top menu
Ce poţi învăţa de la copii

Ce poţi învăţa de la copii

Spune-mi, nu-i aşa că ţi se întâmplă de multe ori să te gândeşti “mi-aş fi dorit să mă fi apucat de chitară la opt ani… sau la şase“? Simţi că e atât de mult de învăţat, de făcut, încât o viaţă nu-ţi va ajunge să stăpâneşti toate tehnicile posibile, să devii un virtuoz, să te cunoşti atât de bine încât să dai glas gândurilor tale cu o chitară în timp real. Ei bine, secretul e că nu trebuie să te gândeşti prea mult la asta.

E unul din motivele pentru care copiii învaţă mai repede decât adulţii: pentru ei, totul “curge” natural, nu există scopuri mari, nici termene-limită, nici presiune, nici grabă… nici dorinţa de-a şti totul. Din experienţa lecţiilor de chitară cu cei mici (cei mai tineri elevi ai mei au cinci-şase ani), am extras câteva detalii care te pot ajuta să înveţi mai relaxat – la orice vârstă. Iată despre ce este vorba:

1. Copiii au mai mult timp

Într-un interviu recent, l-am auzit pe Damian Drăghici menţionând că pentru a ajunge maestru în orice sunt necesare cel puţin 10.000 de ore de repetiţii. Pentru un copil, acele 10.000 de ore sunt pur şi simplu mai uşor de obţinut decât pentru tine, care ai grija unei chirii, poate a unui job, a unei familii de întreţinut sau presiunea din partea trupei în care cânţi. O mie de lucruri te distrag zilnic de la vocaţia ta – dar asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut/ă. Să te concentrezi mai mult pe studiu nu înseamnă să laşi la o parte alte aspecte importante din viaţa ta, ci să dozezi mai bine: să faci cât de mult şi cât mai bine în timpul pe care îl ai la dispoziţie. Şi să accepţi că e în regulă să faci paşi mici… baby steps!

2. Copiii nu pun presiune pe ei înşişi

Când îşi ia chitara în braţe şi repetă, un puşti de şapte ani n-o face ca să ajungă la un anumit nivel, nu-şi impune să devină mai bun pentru a ajunge mai repede ca idolul lui – darămite să-şi facă griji că piesa trebuie stăpânită până la următorul show. În acele momente, singura stare a copilului e bucuria de-a cânta. Cei mici nu au scopuri, planuri de lungă durată care să ajungă apăsătoare prin complexitatea lor – ei trăiesc prezentul, iau fiecare clipă şi fiecare notă aşa cum vin. Ce-ai zice să încerci şi tu? Nu te lăsa copleşit/ă de câte acorduri, moduri, tehnici de chitară mai ai de învăţat: ia-o treptat şi asimilează fără presiune. Nu-ţi mai bate capul cu ce vei face peste un an, fructifică şi îmbogăţeşte abilităţile pe care le ai acum.

3. Ei nu au uitat să înveţe

Odată cu anii, tinzi să te concentrezi mai mult pe imaginea de ansamblu şi, inevitabil, ajungi să consideri că dacă nu faci totul cât mai bine deodată, nu eşti suficient de bun/ă. Ai fi surprins/ă să priveşti un copil cum învaţă o melodie: o segmentează în bucăţi mai mici, le face pe fiecare până la perfecţiune, după care le pune laolaltă – şi nici măcar nu trebuie să fie cel mai răbdător copil din lume. Cel mic va identifica mereu greşeala dintr-o structură melodică şi se va opri asupra ei, pe repeat, până o stăpâneşte. Normal, uneori sunt implicate şi frustrare, şi lacrimi – dar nimeni nu se dă bătut până nu e gata melodia! Împrumută şi tu din dedicarea cu care învaţă cei mici: împarte totul în bucăţi mici, repetă consecvent pasajele până elimini greşelile din fiecare – şi nu te enerva dacă nu îţi iese.

4. Dacă intervine plictiseala…

OK, pentru rândurile de mai sus e valabil şi faptul că, dacă trec mai mult de două minute şi copilul a rămas fixat pe acelaşi pasaj, va începe să se plictisească. Aproape fără excepţie, micuţii devin creativi şi încep să se joace cu notele – mai corect, mai pe lângă ritm, mai în glumă, mai în serios, dar îşi fac viaţa mai uşoară adăugând variaţie pasajelor :) De ce nu ai încerca şi tu?

5. Fii jucăuş/ă, nu te gândi prea mult

Ai observat că atunci când nouă, adulţilor, nu ne iese ceva, devenim încordaţi, stresaţi, iar respectivul lucru începe să pară de o mie de ori mai dificil? Ei bine, copiii au o strategie mult mai bună, mai firească: ei simplifică. Nu se iau în serios, nu se simt deprimaţi dacă greşesc, nu le e frică să încerce, să vadă ce se întâmplă dacă pun degetul două taste mai departe. Când are o chitară în mâini, un copil nu face o teorie din asta. Se joacă, se bucură, închide ochii şi cântă. Iar de cele mai multe ori, dacă noţiunile de bază sunt corecte, iese bine. De aceea e mult mai simplu pentru copii să-şi dezvolte urechea muzicală: ei nu raţionalizează, ci interiorizează sunetele şi reacţionează la ele în mod natural, spontan.

De fiecare dată când repeţi, adu-ţi aminte de primele zile când ai cântat la chitară – revino la acel sentiment plăcut de nou, de necunoscut, de descoperire. Nu-ţi pierde entuziasmul şi pofta de joacă – şi, mai ales, nu lăsa cântatul la chitară se transforme într-o rutină sau o corvoadă. Vei deveni mai bun/ă dacă te simţi mai bine cântând – şi poţi vedea asta la orice copil care studiază instrumentul!

Alec
Written by Alec

Chitarist, compozitor, profesor de chitara, vizionar. Dependent de muzica.

6 Comment responses

  1. Avatar
    November 16, 2010

    @Alec

    Salut Alec,

    Super tare articolul,Felicitari!

    Cat de dragut e copilul din poza…o minunatie:X

    Treaba cu plictiseala a venit si la mine acum ceva vreme…asa ca o sa incerc sa improvizez si sa mai incerc si altceva:D

    Iti urez succes si toate cele bune!

    Te-am salutat!

    oZz

  2. Avatar
    November 16, 2010

    Ma bucur ca ti-a placut articolul!

    Spor la repetat/improvizat si nu uita sa iei totul pas cu pas, zi de zi, gama cu gama :D

  3. Avatar
    November 18, 2010

    Am cumparat fetei mele o chitara de la Reghin, are 6 ani, o sa io dau cadou de sf nicole, si sunt in cautarea unui profesor de chitara in Galati

  4. Avatar
    November 19, 2010

    Super articol!

    Cred ca se extinde fara probleme si in afara sferei muzicale… in viata de zi cu zi.

    Sa nu uitam ca maturizarea nu inseamna monotonie, plictiseala si tensiune.

    Rock on!

  5. Avatar
    December 05, 2010

    @Alec

    Asteptam cu nerabdare sosirea lui Mos Nicolae in aceasta seara!Va doresc(tie si Alexandrei) sa va aduca Mosul ceea ce va doriti si mult mai mult de atat!

    Sarbatori fericite!

    V-am salutat!

    oZz

  6. Avatar
    February 06, 2011

    wau ce frumos am si eu chitara darr nu prea stiu sa cant la chitara si as vrea sa invat dar wau un copil cu atata pasiune wau superr as vrea si eu sa invat darr am o chitara mica si nu pot canta asa bine cu aia dar o sa imi cumpar ltaa mai mare.Imi place mult sa cant la chitara dar daca nu stiu ma dezamagesc si nu mai pot incerca sa cant dar as vrea tare mult sa pot stii sa cant la chitara.Iubesc sa cant la chitaraa..

<