Lectii de chitara

Spune-mi, nu-i aşa că ţi se întâmplă de multe ori să te gândeşti “mi-aş fi dorit să mă fi apucat de chitară la opt ani… sau la şase“? Simţi că e atât de mult de învăţat, de făcut, încât o viaţă nu-ţi va ajunge să stăpâneşti toate tehnicile posibile, să devii un virtuoz, să te cunoşti atât de bine încât să dai glas gândurilor tale cu o chitară în timp real. Ei bine, secretul e că nu trebuie să te gândeşti prea mult la asta.

E unul din motivele pentru care copiii învaţă mai repede decât adulţii: pentru ei, totul “curge” natural, nu există scopuri mari, nici termene-limită, nici presiune, nici grabă… nici dorinţa de-a şti totul. Din experienţa lecţiilor de chitară cu cei mici (cei mai tineri elevi ai mei au cinci-şase ani), am extras câteva detalii care te pot ajuta să înveţi mai relaxat – la orice vârstă. Iată despre ce este vorba:

1. Copiii au mai mult timp

Într-un interviu recent, l-am auzit pe Damian Drăghici menţionând că pentru a ajunge maestru în orice sunt necesare cel puţin 10.000 de ore de repetiţii. Pentru un copil, acele 10.000 de ore sunt pur şi simplu mai uşor de obţinut decât pentru tine, care ai grija unei chirii, poate a unui job, a unei familii de întreţinut sau presiunea din partea trupei în care cânţi. O mie de lucruri te distrag zilnic de la vocaţia ta – dar asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut/ă. Să te concentrezi mai mult pe studiu nu înseamnă să laşi la o parte alte aspecte importante din viaţa ta, ci să dozezi mai bine: să faci cât de mult şi cât mai bine în timpul pe care îl ai la dispoziţie. Şi să accepţi că e în regulă să faci paşi mici… baby steps!

2. Copiii nu pun presiune pe ei înşişi

Când îşi ia chitara în braţe şi repetă, un puşti de şapte ani n-o face ca să ajungă la un anumit nivel, nu-şi impune să devină mai bun pentru a ajunge mai repede ca idolul lui – darămite să-şi facă griji că piesa trebuie stăpânită până la următorul show. În acele momente, singura stare a copilului e bucuria de-a cânta. Cei mici nu au scopuri, planuri de lungă durată care să ajungă apăsătoare prin complexitatea lor – ei trăiesc prezentul, iau fiecare clipă şi fiecare notă aşa cum vin. Ce-ai zice să încerci şi tu? Nu te lăsa copleşit/ă de câte acorduri, moduri, tehnici de chitară mai ai de învăţat: ia-o treptat şi asimilează fără presiune. Nu-ţi mai bate capul cu ce vei face peste un an, fructifică şi îmbogăţeşte abilităţile pe care le ai acum.

3. Ei nu au uitat să înveţe

Odată cu anii, tinzi să te concentrezi mai mult pe imaginea de ansamblu şi, inevitabil, ajungi să consideri că dacă nu faci totul cât mai bine deodată, nu eşti suficient de bun/ă. Ai fi surprins/ă să priveşti un copil cum învaţă o melodie: o segmentează în bucăţi mai mici, le face pe fiecare până la perfecţiune, după care le pune laolaltă – şi nici măcar nu trebuie să fie cel mai răbdător copil din lume. Cel mic va identifica mereu greşeala dintr-o structură melodică şi se va opri asupra ei, pe repeat, până o stăpâneşte. Normal, uneori sunt implicate şi frustrare, şi lacrimi – dar nimeni nu se dă bătut până nu e gata melodia! Împrumută şi tu din dedicarea cu care învaţă cei mici: împarte totul în bucăţi mici, repetă consecvent pasajele până elimini greşelile din fiecare – şi nu te enerva dacă nu îţi iese.

4. Dacă intervine plictiseala…

OK, pentru rândurile de mai sus e valabil şi faptul că, dacă trec mai mult de două minute şi copilul a rămas fixat pe acelaşi pasaj, va începe să se plictisească. Aproape fără excepţie, micuţii devin creativi şi încep să se joace cu notele – mai corect, mai pe lângă ritm, mai în glumă, mai în serios, dar îşi fac viaţa mai uşoară adăugând variaţie pasajelor De ce nu ai încerca şi tu?

5. Fii jucăuş/ă, nu te gândi prea mult

Ai observat că atunci când nouă, adulţilor, nu ne iese ceva, devenim încordaţi, stresaţi, iar respectivul lucru începe să pară de o mie de ori mai dificil? Ei bine, copiii au o strategie mult mai bună, mai firească: ei simplifică. Nu se iau în serios, nu se simt deprimaţi dacă greşesc, nu le e frică să încerce, să vadă ce se întâmplă dacă pun degetul două taste mai departe. Când are o chitară în mâini, un copil nu face o teorie din asta. Se joacă, se bucură, închide ochii şi cântă. Iar de cele mai multe ori, dacă noţiunile de bază sunt corecte, iese bine. De aceea e mult mai simplu pentru copii să-şi dezvolte urechea muzicală: ei nu raţionalizează, ci interiorizează sunetele şi reacţionează la ele în mod natural, spontan.

De fiecare dată când repeţi, adu-ţi aminte de primele zile când ai cântat la chitară – revino la acel sentiment plăcut de nou, de necunoscut, de descoperire. Nu-ţi pierde entuziasmul şi pofta de joacă – şi, mai ales, nu lăsa cântatul la chitară se transforme într-o rutină sau o corvoadă. Vei deveni mai bun/ă dacă te simţi mai bine cântând – şi poţi vedea asta la orice copil care studiază instrumentul!

Vezi şi:

Alex Gavril - Echo Etude

Alex Gherasimescu cântă Stairway to Heaven

Peste un an de lecţii la Guitar Shop

Ce înseamna să fii un chitarist bun?