Cum se compune o piesa – Episodul 2: Tonalitatea

Dacă în articolul trecut am făcut o mică introducere în domeniul compoziţiei, astăzi vom mai face un pas înainte şi o să-ţi explic câte ceva despre elementul fundamental de la care porneşte tot, şi anume tonalitatea. În funcţie de tipul tonalităţii vei putea folosi diferite acorduri şi diferite game.

Pentru a putea înţelege conceptul de tonalitate, trebuie înainte de toate să-l definim:

“Tonalitatea constituie un ansamblu specific de funcţii şi relaţii componistice bazate pe centrarea (gravitarea) sunetelor faţă de o tonică şi de subordonarea lor triadei armonice fundamentale: tonică, dominantă şi subdominantă (triada tonală). “(Victor Giuleanu)

Organizarea sunetelor în jurul acestui centru tonal, se defineşte conceptual prin noţiunile de: tonalitate (propriu-zisă), gamă, mod, acord.

Noţiunea de tonalitate

Într-o tonalitate, fiecare treaptă are o denumire proprie şi o anumită funcţie: (more…)

Cum se compune o piesa – Episodul 1: Introducere

Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le poţi avea legate de chitară este cea a compoziţiei. Cealalte ar fi cred, împărtăşirea pasiunii de a cânta împreună cu alţi muzicieni şi bineînţeles, împărtăşirea compoziţiilor tale cu alţi oameni. De altfel, ele apar cam în mod cronologic, întâi vei compune nişte piese, pe care le vei împărtăşi unor alţi muzicieni care apoi, te vor ajuta să le transmiţi mai departe în faţa unui public.

Indiferent că vei decide să mergi până la capătul acestui drum cu o idee muzicală pe care o ai sau că vei decide doar să o laşi să prindă viaţă pe chitară, important este să te simţi bine şi să te bucuri de plăcerea de a cânta, pentru că nu uita, motivul pentru care te-ai apucat să cânţi la chitară, chiar dacă nu este unul foarte măreţ, cu siguranţă este unul care are de-a face cu plăcerea şi relaxarea pe care ţi-o oferă exprimarea prin intermediul chitarei. (more…)

Andy Timmons: Muzică şi suflet

A rămas să îţi povestesc despre workshop-ul de muzică şi inspiraţie oferit de Andy Timmons la Ziua Chitarelor 2. Andy a dezvăluit că de la 5 la 11 ani a studiat singur, ascultând Kiss – astfel a învăţat să facă primele bend-uri şi a rămas cu ideea că nu există cale mai bună să-ţi însuşeşti tainele instrumentului decât să exersezi pe piesele trupei preferate. “Îmi plăceau încă de mic bend-urile acelea fără vibrato, simple şi  frumoase, cu pitch-ul perfect“, spune el.

A avut norocul ca prima lui chitară electrică să fie, în ciuda faptului că era cea mai ieftină variantă în acel moment, o adevărată bijuterie: Andy a aflat ulterior că Squier-ul lui din 1983 face parte dintr-o serie fabricată în Japonia, o primă ediţie care suna impecabil.

La 16 ani, Andy a început să simtă nevoia de îndrumare şi a ales un profesor care să-l ajute să-şi dezvolte tehnica şi stilul. La finalul fiecărei ore, profesorul îi punea muzică, discuri vechi şi atât de reprezentative pentru acea perioadă.

Andy Timmons a rămas cu idee nepreţuită că “nu trebuie să înveţi, ci să absorbi. Să asculţi feel-ul piesei. Lucrurile sunt de o mie de ori mai frumoase când nu te gândeşti prea mult la ele. Tehnica e una, dar trebuie să faci muzică“.

Întrebat care crede că este viitorul muzicii create pe chitară, Andy a răspuns sincer că “The future lies in melody” şi că principala lui preocupare acum este să îşi şlefuiască forţa expresiei, să scrie cântece bune, pe care oamenii vor pleca fredonându-le de la un concert, chiar dacă nu sunt neapărat fani ai vreunui guitar hero.

Până apar înregistrările oficiale de la eveniment, te invit să urmăreşti un alt “clinic” al lui Andy, să-ţi faci o idee despre cum simte el muzica şi analizează importanţa detaliilor:

PS: Mi-am luat unul dintre albumele lui, “Resolution” – şi ţi-l recomand neapărat!

Foto: Diana Maria (FotoConcerte)

Ce fel de sistem tremolo să folosesc?

Pentru că în ultimul timp mi s-a pus foarte des întrebarea “Ce sistem tremolo este mai bun pentru chitara mea electrică, având in vedere că sunt începător?”, m-am gândit să răspund cu un articol în care să detaliez informaţii despre principalele sisteme tremolo, cu bune şi cu rele.

A avea un sistem tremolo pe chitară sau pur şi simplu a avea bridge fix depinde doar de tine, dacă îi găseşti o funcţionalitate sau nu. Eu, spre exemplu, am găsit o funcţionalitate atât de mare încât am stricat până acum vreo 3 sisteme , însă eu am un fel mai dur de a “exploata” chitara

O mică de lecţie de istorie. La început a fost Bigsby…

Primul sistem tremolo instalat pe o chitară a fost sistemul “Bigsby vibrato tailpiece”, inventat de către Paul Bigsby. Data introducerii pe piaţă a acestui sistem nu este cunoscută cu exactitate, însă există câteva fotografii din jurul anilor ’50 ale unor chitare echipate cu el.

Acesta avea la bază o bară cilindrică ce era acţionată prin intermediul unei alte bare, care avea ataşate arcuri. Sistemul făcea posibilă variaţia în tensiunea a corzilor, creând un efect de vibrato.

Sistemul tremolo Fender, un pas mare înainte…

După sistemul Bigsby, inovaţia a venit din partea lui Leo Fender, prin introducerea sistemului tremolo sincronizat, odată cu care apare şi termenul de bară de tremolo. “The Strat Trem”, aşa cum a mai fost numită invenţia lui Leo Fender, comparat cu sistemul Bigsby, era mult mai stabil şi făcea posibilă atingerea unei arii mult mai mari de înălţimi a sunetelor.

Introdus în 1954, sistemul a ajuns una dintre emblemele chitarelor Fender Stratocaster şi a fost făcut celebru de chitarişti precum Jimi Hendrix, Pete Townshend şi Jeff Beck.

Avantaje:

- Poţi varia înălţimea sunetului, atât în jos (dive bomb) cât şi în sus (reverse dive bomb)
- Ai posibilitatea să creezi tot felul de efecte pornind de la vibrato, mergând până la imitarea motorului unei motociclete: D

Dezavantaje:

- Nu poţi ridica sunetul foarte mult folosind bara de tremolo
- Folosirea intensă poate să ducă la dezacordarea chitarei
- Dacă se rupe o coardă, tot sistemul se va destabiliza, ducând la dezacordarea chitarei

O nouă generaţie de chitarişti – o nouă generaţie de sisteme tremolo

Ascensiunea unei noi generaţii de chitarişti la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul decadei ’80, precum şi dezvoltarea unor noi stiluri muzicale ca hard rock şi heavy metal au adus cu sine şi modificări la sistemele tremolo cu care erau echipate chitarele, astfel încât să răspundă nevoilor exprimate de artişti.

În 1979, Floyd Rose inventează un nou sistem care să rezolve unele probleme ale sistemul strandard de tremolo Fender, precum acordajul, stabilitatea, aria de variaţie a înălţimii.

Noul sistem, “the locking tremolo system”, presupunea blocarea corzilor la ambele capete, prin intermediul unor “menghine”, rezolvând astfel problema reacordării chitarei după câteva “dive bombs” mai agresive.

Principiul de funcţionare al sistemului arată cam aşa:

Avantaje:

- Poţi obţine variaţii mult mai mari ale sunetelor ( în sus sau în jos) decât cu sistemul tremolo Fender
- Poţi crea tot felul de efecte (vibrato, fluttering etc.)
- Indiferent de câte bend-uri, dive bombs şi reverse dive bombs vei face, chitara nu se va dezacorda, ceea ce este un lucru foarte important. N-ai vrea să te opreşti la mijlocul piesei pentru că ţi s-a dezacordat chitara şi nici nu poţi să continui să cânţi cu instrumentul dezacordat. Aşadar, un criteriu important în alegerea unei chitare reprezintă stabilitatea sistemului tremolo, dublată de calitatea cheiţelor de acordaj.

Dezavantaje:

- Destabilizarea sistemului, urmată de dezacordarea chitarei, în cazul în care se rupe o coardă. Problema este întâlnită şi la sistemele Fender, însă poate fi rezolvată prin montarea unui sistem de stabilizare, cum ar fi cel produs de către cei de la Tremol-No.

Sondajul lunii: Ce marcă de chitară preferi?

Sondajul lunii martie a dezvăluit, cu ajutorul celor 276 de voturi acordate de voi, că marca preferată a tinerilor chitarişti români este Ibanez. 29% dintre voi şi-au exprimat preferinţa pentru brand-ul care a creat o adevărată legendă, susţinută de endorseri celebri cu sound-uri revoluţionare precum Steve Vai, şi Joe Satriani.

Aproape de acest rezultat este marca Fender, pe care 20% dintre voi aţi votat-o drept cea mai bună alegere pentru un chitarist, în vreme ce 17% s-au orientat spre alte brand-uri, iar 14% şi-au îndreptat atenţia spre clasicul Gibson. Printre alte “love brands” pe care le-aţi menţionat se numără Delson, Hohner, Aria, Benton, Colombo, Reghin, ESP, PRS, Ovation, Fernandes, Line 6, Music Man şi Schecter.

Date fiind rezultatele, vă voi povesti astăzi câte ceva despre Ibanez, urmând să revin cu o mică istorie Fender.

Povestea Ibanez începe în 1908 şi, deşi numele are sonorităţi spaniole, e important de ştiut că succesul acestui tip de chitare se datorează în mare măsură şi unui japonez. Acesta e anul în care niponul Hoshino Gakki a deschis un departament de instrumente muzicale pe lângă librăria sa.

(more…)