Open top menu

Ce-am învăţat de la Tommy Emmanuel



“… if there’s no groove, the body can’t move”

Prima lecţie din “cartea vieţii” lui Chet Atkins: bate din picior.

Nu ai cum să nu ţii ritmul, inima ta e ca un metronom interior.

Cadenţa ei stă la baza oricărui cântec… dacă înveţi să-o asculţi.

Interiorizează şi exprimă-te folosindu-ţi toate resursele, de la bătăile inimii până la fiecare încordare a degetelor. Absolut toate degetele. Fiecare vibraţie a chitarei, care-ţi poate fi pe rând sursă de armonie, instrument de percuţie, vocea pentru stări altfel imposibil de descris.

Sunt doar câteva din lucrurile pe care le poţi “citi” printre notele lui Tommy Emmanuel, un chitarist genial care sfidează toate aşteptările şi “regulile”.

Tommy e unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai momentului (semnat cu Favored Nations, casa de discuri a lui Steve Vai), susţinând peste 300 de show-uri pe an (one man show-uri, ca să fiu mai precis), pe cinci continente. Cel mai aproape de noi a fost la Budapesta, în noiembrie 2009 – vă invit să citiţi aici o recenzie a concertului semnată de Gabriel Petric.

Iată şi câteva amănunte despre Tommy Emmanuel, dintre cele care demonstrează că muzica întâi se simte, apoi se gândeşte…

- Tommy e autodidact, nu a apelat niciodată la o instruire formală în muzică. Totuşi, a învăţat într-un an cât alţii în zece din cântecele idolului său, Chet Atkins.
- la patru ani a primit prima chitară de la mama lui, iar la şapte ani cânta deja pe scenele locale alături de fratele său,  Phil
- Tommy nu e genul de muzician care se bazează pe partituri, dar cunoaşte mii de piese şi a compus foarte multe geniale
- artistul nu e adeptul playlist-urilor de concert pregătite de dinainte, alege cântecele după cum “simte” publicul
- îşi îmbunătăţeşte permanent piesele, variantele ascultate la un anumit interval de timp suferind îmbunătăţiri majore
- Tommy Emmanuel este recunoscut pentru genialitatea prin simplitate: foloseşte un set-up minim în concerte şi, în mare parte, îşi înregistrează piesele dintr-un singur take.

Alec
Written by Alec

Chitarist, compozitor, profesor de chitara, vizionar. Dependent de muzica.

4 Comment responses

  1. Avatar
    January 25, 2010

    Deci il ador pe omul asta :X :X :X As plati oricat ca sa-l vad in concert daca vine in Romania. “Angelina” e una dintre piesele mele preferate, din motive evidente :)

  2. Avatar
    January 26, 2010

    Si eu mi-as dori mult sa-l ascult live. Poate la anu’

  3. Avatar
    January 28, 2010

    Tommy trebuie vazut neaparat, ba chiar de mai multe ori! Este fenomenal, te uimeste in fiecare secunda! Noi am fost si la concertul din Budapesta si la cel din Debrecen! La Budapesta l-am si intalnit. Cum sa va povestesc eu asta?

  4. Avatar
    January 30, 2010

    Salut Noris! Ma bucur ca ai trecut pe aici sa ne faci pofta de muzica buna. Pai ai face bine sa ne povestesti, poate la o Silva bruna si-o chitareala in viitorul apropiat. Cum merge cu muzica, apropo? Toate cele bune!

<